Libertatea florilor in par

In seara calda de mai in statia de tren se intersectau pentru cateva minute destinele a zeci de oameni. Peste capetele tuturor treceau zgomote pe care le mai aud aievea si azi: declicul usitelor de acces la peron declansate de cartele si abonamente propulsate in sistem, o voce calda feminina anuntandu-ne la intervale regulate ce fel de tren urmeaza sa opreasca in statie, unde merge si ca trebuie intotdeauna sa stam in spatele liniei cauciucate galbene. Prima mea seara in oras de cand ajunsesem in Japonia.

La bratul unui cavaler pe care greutatea unei armuri l-ar fi doborat iremediabil, fara sa luam in considerare dezastrul de nenumit provocat de un coif unei coafuri atat de suvitate si inalte, pasea absolut neafectat o tanara japoneza rumenita bine la solar, mai blonda decat orice blonda naturala, intr-o fusta atat de scurta incat tocurilor li se parea ca pulpele se pierd undeva in ceata. Imagini cu fluieraturi, vorbe porcoase, ba chiar si una cu vajnicul cavaler aparand fara prea mult succes onoarea domnitei ma facusera sa impietresc din lut si apa in acea statie animata. Neuronii s-au ambalat unii peste ceilalti pentru a initia manevre evazive de a o salva de la sigura pieire rusinoasa. 

Curand insa, mi-am dat seama ca japonezii mai degraba aruncau cate o privire furisa in directia mea, vesnic-demna-de-atentie-straina, decat in directia domnisoarei aflata in pericol de moarte, dupa mine. Domnisoara nu era relaxata fiindca era inconstienta, ci fiindca in Japonia hartuirea stradala de tipul celei din Romania nu isi arata capul hidos de langa orice santier de constructii sau pe orice strada. Esti liber sa porti tot ceea ce doresti, oricat de excentric. 

In lunile ce au urmat am invatat sa nu incerc sa-mi scuip ochii atunci cand vad ceva complet diferit de standard. Am fost de multe ori extrem de curioasa, socata, muta de uimire, am ras in sinea mea si am admirat, mi-am reconfirmat faptul ca Dumnezeu este un gradinar innascut daca are o gradina atat de mare si variata, dar am facut ceea ce faceau si ceilalti in jurul meu, mi-am vazut de treaba ca si cum totul ar fi fost natural, ca si cum as fi locuit intr-un muzeu de arta care ti se pare interesant tocmai pentru ca operele din el sunt atat de diferite. De altfel, eu insami eram diferita...

Incet-incet, in micul meu petec din gradina s-a nascut Libertatea. Fiecare zi era o sarbatoare a culorilor, a florilor in par si a rochiilor. Ma napusteam pe usa de parca as fi vrut sa incerc marea cu degetul si sa vad daca se unduieste la fel iar si iar si iar. De fiecare data ma simteam de parca as fi castigat un pariu cu o colivie invizibila, usita acesteia ramanea inchisa, iar eu zburdam in afara ei fara cea mai mica grija. Limitele imi apartineau, eu imi apartineam. Numai scriind aceste randuri cu cerneala de amintiri ma simt revigorata ca dupa un leac ridicol de eficient. Atunci simteam ca sunt atat de vie incat traiesc fiecare secunda. Acesta este efectul Libertatii! O fericire aproape rusinos de exprimat, bucurie de a trai, disponibilitate de a comunica mai mult si mai atent, incredere in mine si in ceilalti, toleranta si flexibilitate. 

Din avantul meu cu prea mult patos m-am trezit in noroi: un roman tipand obscenitati la o chinezoaica trei sferturi cat el in fata Cismigiului intr-o zi la fel de calda de mai; vorbe dezgustatoare acoperite cu Ipodul ce nu reuseste, din pacate, sa stearga si ochii si ranjetele pentru niste simple sosete trei sferturi; vulgaritati pentru grasute, vulgaritati pentru prea slabe; vulgaritati si opinii necerute pentru oricine are ghinionul sa nu treaca neobservat...si flori in par care se ofilesc. 

Pentru ce motiv trebuie sa invatam de mici si sa repetam silitori lectia indiferentei mascate? Lucruri normale precum mersul pe jos de la o statie de metrou la alta devin examene ale surzeniei si orbirii selective invatate pe de rost. Nu trebuie sa punem la suflet, nu trebuie sa parem vulnerabile, in niciun caz nu trebuie sa ne crestem sansele de hartuire purtand orice care nu este destinat ascunderii in anonimat, ba chiar exista tehnici de impietrire a sufletului atunci cand toate cele de mai sus esueaza si jignirile verbale lasa loc unor jigniri pipaitoare ce provoaca apoplexie. Nu exista priviri incarcate de dispret pentru aruncarea unei hartii pe jos, dar exista asa ceva intre fetele care se incranceneaza pe strada in lupta cizmelor cu toc?!

Ceea ce credem despre noi ca stim sau ca avem sufera schimbari atunci cand ne deplasam din aria noastra de confort, cand ne aventuram mai departe de locurile si oamenii familiari, fie pana intr-o zona necunoscuta a orasului sau pana intr-o tara la capatul lumii. Credeam despre mine ca sunt libera, trebuia doar sa respect micile reguli de mai sus, atata tot. Acum vad bine ca pierdusem pariul cu acea colivie invizibila, aceeasi in exteriorul careia ma lupt azi sa raman.

Ati putea sa nu le spuneti nimic oamenilor de mai jos daca ceea ce ganditi nu e de natura sa-i bucure sau sa-i ajute in vreun fel? Ei sunt liberi in Japonia, de ce nu am fi si noi in Romania? 

Photo Credits:@ Daymix.com & JapaneseStreets.com