Barentain Dee (バレンタインデー) si Howaito Dee (ホワイトデー)

In pronuntia impecabila japoneza, Valentine's Day ajunge ceea ce vedeti in titlu. Da, inclusiv hieroglifele. Si asta nu e singurul lucru care se modifica in varianta japoneza a sarbatorii importate. Nimic nu este adoptat ca atare in Japonia, nu fara a-l trece printr-o strecuratoare de otel japonez si a-i aplica un strat gros de fard alb si ruj rosu-intens. 

Dupa modificarile de rigoare, deci, iata ce a iesit:

• Barentain Dee (orig. Valentine's Day) este o sarbatoare ce are loc pe 14 Februarie in fiecare an. A sosit pe vaporul de marfuri de peste Ocean in 1937 si a debarcat direct in custodia companiei Morozoff ce detine mai multe fabrici de ciocolata si dulciuri;
• probabil ca din cauza zelului translatorului (si a nesuferitului alfabet katakana, folosit pentru a transforma limbile straine in sunete inteligibile pentru japonezi), in reclama pentru Barentain Dee s-a strecurat o eroare care s-a perpetuat la nesfarsit pana cand eroarea a devenit cucoana respectabila de astazi: de Barentain Dee numai fetele sunt cele care dau ceva baietilor, reciproca nefiind valabila;
• acel "ceva" nu poate fi altceva decat ciocolata! Nu degeaba era tatucul sarbatorii companie de dulciuri;
• se pare ca in aceasta perioada a anului, companiile producatoare de ciocolata realizeaza, cu multa dragoste pentru arta desigur, aproape jumatate din vanzarile lor anuale;
• un singur tip de ciocolata poate fi plictisitor, asa ca afara cu cioco-monogamia! Exista giri-choco, cho-giri-choco, honmei-choco, tomo-choco si chiar jibun-choco;
• Giri-choco este ciocolata pe care fetele sunt obligate (deh! all is fair in love and...commercial war) sa o ofere baietilor/barbatilor cu care nu au o relatie in sensul romantic al cuvantului (amici, colegi, cunostinte);
• Cho-giri-choco este ciocolata oferita acelor baieti/barbati carora n-ai vrea sa le oferi nimic altceva decat o bomboana de arsenic (sefi, de obicei, dar merge si pentru colegi ultra-nesuferiti); de obicei fetele cumpara cho-giri-choco din magazinul de pe colt, dandu-si toata silinta lor de fete-miloase-si-totusi-rautacioase sa fie cea mai ieftina ciocolata posibil;
• Honmei-choco este ciocolata pentru baiatul/barbatul de care esti indragostita. Este scumpa, fitoasa, scumpa, extrem de frumos ambalata, scumpa, de cea mai buna calitate, scumpa si...scumpa. Cum de la giri-choco poti sa decazi la cho-giri-choco, de la honmei-choco poti sa urci la home-made-choco. Fetele cu sentimente special de siropoase si mult timp la dispozitie pregatesc bomboanele de ciocolata acasa, cu manutele lor mustind a iubire and all things pink.
• Tomo-choco este ciocolata pe care o fata o daruieste unei prietene, mai slabuta, de preferat, ca sa elimine din competitie;
• Jibun-choco este un tip de ciocolata de Barentain Dee mai nou aparut in peisaj, ciocolata pe care fetele si-o fac cadou lor insele. Asta da revolutie feminista!
• dupa aproximativ o luna, cand toata lumea a avut timp sa-si traga sufletul dupa actul intens de a oferi atata ciocolata, apare Howaito Dee (in traducere White Day), 14 Martie, ziua in care baietii trebuie sa ofere fetelor ceva in schimb pentru ciocolata primita. Nu exista mai multe feluri de "ceva". Ah, ba da, exista: bijuterii, lenjerie, prajituri, in principiu de trei ori valoarea a ceea ce au primit. V-am spus eu ca se petrece o revolutie in pasnica lume traditionalista japoneza.

Ce au mai inventat companiile de dulciuri japoneze anul acesta:

Hotii de sushi. Bancnote grupate cate trei luate cate sapte.

Nu va imaginati un ninja iubitor de taieturi julienne. Nu va imaginati ca se strecoara silentios, mai stergand un perete din care cade o caramida de deasupra bulinei rosii, mai alunecand pe niste coji de seminte lasate acolo de cetateni cumsecade. Nici sa nu va treaca prin cap ca exista vreun alt motiv pentru care isi acopera fata decat mirosul de Bucuresti in plina vara. Iar aceea nu este incaltaminte tabi, va jur! Sunt niste biete opinci, cumparate pentru culoare locala. Mai presus de toate, pachetul ascuns de la piept nu contine sushi, nici gand. Niciun ninja nu va atenta prea curand la o selectie de sushi. Hotii sunt altii.

In ultimii ani au aparut in Bucuresti restaurante care servesc sushi. Ma bucur sincer. Daca as putea beneficia de serviciile lor m-as bucura din suflet, pe de-a-ntregul. Dar ma vad impiedicata in avantul meu catre mancarea japoneza de perceptia cultivata de comercianti in jurul ei. Mancarea japoneza, reprezentata in Bucuresti la nivel de amiba deocamdata, nu are de ce sa fie scumpa, nu are de ce sa fie exclusivista, nu are de ce sa fie inconjurata de pretiozitate, fite si mister.

Mai exact, cum este mancarea japoneza? Simpla. Fara sosuri complicate, fara timpi mari de preparare. Majoritatea ingredientelor se gatesc pe ochiul de aragaz, nu in gura cuptorului. Un bucatar priceput intr-ale mancarii japoneze este un bucatar care stie sa taie, sa aranjeze si sa combine arome pentru un efect delicat. Pentru sushi sunt de ajuns talentele culinare ale marmotei care impacheteaza ciocolata in staniol. Rezultat garantat. Cum efortul depus pentru a gati mancare japoneza este destul de redus, nu din acest motiv scoatem bancnote grupate cate trei luate cate sapte pentru ea.

Asa cum v-ati putea astepta, exista ingrediente specifice Japoniei, dificil de gasit in afara ei. Nimic iesit din comun. Nici in Japonia nu se gasesc foi de varza murata pentru sarmale sau leustean de ciorba, iar malaiul pentru mamaliga este la fel de exotic pentru ei precum foile de alge uscate folosite la sushi pentru noi. Lasand la o parte aceste ingrediente, gasim o surprinzatoare baza comuna. Orezul nu ne este necunoscut, peste mancam si noi, ei cunosc cam toate legumele de la noi si altele in plus, fructele sunt aceleasi, cu mici exceptii. Din moment ce orezul de sushi, algele, wasabi, sosul de soia si pestele sunt accesibile romanilor la preturi bune, nu vad cum un restaurant, avand capacitate mai mare de cumparare si negociere, poate invoca pretul ingredientelor "exotice" pentru a umfla pretul sushi-ului. Nu din acest motiv scoatem bancnote grupate cate trei luate cate sapte pentru el.

Platim brandul oare? Dar nu exista! Platim locatia? Numai in unele cazuri. Platim calitatea? Imi iese mai bun acasa. Platim pentru servirea ireprosabila, pentru chelneri care stiu sa ne faca sa ne simtim ca niste oaspeti rasfatati si care ne pot ajuta cu ochi de expert sa navigam meniul plin cu necunoscute? Cred ca stim cu totii ce inseamna "customer service" in Romania.

Eu cred ca platim o idee. Ideea de sushi, asa cum s-a propagat ea in afara Japoniei. N-avem incotro, n-avem termen de comparatie, avem numai ceea ce ni se vinde. Adica jumatati de adevar.

Permiteti-mi sa completez aceste jumatati din perspectiva unei persoane care a mancat in Japonia sushi aproape in fiecare saptamana, timp de un an.

Sushi in Japonia este echivalentul unei fripturi de porc cu garnitura de cartofi in Romania. Este o mancare omniprezenta si extrem de versatila, o poti manca linistit la micul restaurant de pe colt (sushi-ya), care nu are mese, ci un soi de bar la care pot sta cam 10 persoane sau la un restaurant decorat postmodernist-futurist, alaturi de caviar, vin european si trufe cu foie gras pe pat de pere caramelizate. In ambele ipostaze sushi e tot sushi, ingredientele sunt aceleasi, la fel si gustul. Numai ambalajul e diferit dar, fiind mari iubitori de frumos, japonezii sunt dispusi sa plateasca bani grei pentru acel ambalaj.

Sa ne intoarcem la micuta sushi-ya de pe colt. Cu fata la bucatar si spatele la perete, cot langa cot, savuram intai o supa miso fierbinte in timp ce bifam pe un formular de comanda cu poze exact ce fel de sushi dorim. O portie are 2 bucati, nu mai mult, caci secretul unei mese la reusite la sushi-ya este varietatea si dozarea optima a cantitatii de mancare pentru fiecare mesean in parte.

Fiecare bucatica de sushi este preparata in fata noastra, cu solemnitate, indemanare si grija. Bucatarul-sef (itamae) reprezinta autoritatea suprema, aratandu-i-se un respect asemanator artistilor surprinsi in actul creatiei. Pentru a deveni itamae trebuie sa parcurgi un drum tare anevoios: intai si-ntai trebuie sa-ti gasesti un maestru care sa te accepte drept ucenic. Timp de cinci (5!) ani dis-de-dimineata faci curatenie ca si cum ai fi urmat un training pentru asta in salile de operatie, apoi iti insotesti maestrul la piata de peste, unde el va alege cu ochi de expert pestele proaspat, iar tu il vei transporta inapoi la sushi-ya. Speli vase si observi cum se prepara sushi. Observi. Observi. Inca observi. Abia dupa acesti 5 ani ti se incredinteaza prima misiune importanta: prepararea orezului de sushi. Daca esti apt, atunci vei fi promovat "wakiita", adica "cel care este (mai) aproape de plansa de lucru". Timp de alti cativa ani vei taia ingredientele pentru sushi si, ati ghicit, vei observa care sunt modurile corecte de interactionare cu clientii. Apoi vei putea in sfarsit sa prepari sushi, la inceput pentru comenzile ce vor fi livrate la domiciliu si, intr-o ultima etapa indelung asteptata, pentru sushi-ul savurat in sushi-ya. Ai devenit itamae si-ti poti deschide propriul sushi-ya. Vei castiga destui bani si mult respect. Iti vei face meseria cu mandrie si constiinta lucrului bine facut caci ai trudit mult pana sa ajungi acolo.

Pentru asta, da, as plati bancnote grupate cate trei luate cate sapte.

10 motive pentru a vizita Coreea de Sud + tips& tricks

1.

Coreea de Sud este o destinatie potrivita pentru a "face cunostinta" cu Asia. Are toate ingredientele care compun imaginea tipica pe care o avem despre o tara asiatica - reclame cu neon ce impanzesc strazile noaptea, furnicar de oameni, marfuri si masini, zgarie-nori cu privire de otel arogant sezand de-a dreapta templelor arhaice si rosii; insemne ciudate pe indicatoare si sunetul indescifrabil al limbilor asiatice amestecandu-se in fata atractiilor turistice. In acelasi timp, insa, este suficient de conectata la cultura occidentala incat sa regasim ici si colo lucruri familiare care ne salveaza de la sentimentul ca suntem pierduti undeva, departe.

2.

Natura a facut o treaba nemaipomenita in acele locuri, iar coreenii au stiut sa aprecieze asta si sa amplifice frumusetea unui munte asezand acolo un templu buddhist, spre exemplu. Coreea de Sud inseamna insulite invaluite in ceata, apa turcoaz a oceanului, lanuri verzi de orez insetate de apa, plantatii de ceai ordonate si aromate, munti cu ecou de intonatii buddhiste;

3.

Mancarea e picanta si plina de savoare, dar fara ingrediente bizare, fara grija vreunui picior de broasca sau de insecta intrus. Puteti intra in orice restaurant, la intamplare sau puteti incerca mancarea vanduta la street-stands. Ceea ce nu puteti sa faceti este sa gresiti. Mancarea e buna peste tot. 

4.

Coreenii sunt zambareti, curiosi, saritori, vizibil incantati ca vii sa le vezi tara, nu se sfiesc sa se lase cuprinsi de aburii alcoolului si de fumul gratarelor ("Korean barbecue" este un brand de tara) si sa intre in vorba cu tine cateva minute, facand uz de toata engleza deprinsa pe ici, pe colo. Ca turist, contribuie mult la placerea calatoriei atmosfera creata de oameni, senzatia ca esti binevenit si ca poti interactiona autentic cu ei. 

5.

Preturile sunt mici la cazare, mancare, transport, diverse suveniruri si cam orice bun care nu este importat. O multime de temple, pesteri, muzee pot fi vizitate gratis si sunt relativ usor accesibile cu putina pregatire in avans. Biletul de avion va fi cea mai scumpa achizitie, probabil, pentru ca restul cheltuielilor sunt mult mai reduse decat pentru o calatorie in Europa.

6.

Ai mare si munte, poti explora sau sta cu burta la soare, poti ramane in aglomeratii urbane sau poti inchiria o masina si urmari oceanul de-a lungul coastei, poti face shopping in mall-uri gigantice sau poti sa te targuiesti in pietele stradale abundente in marfuri. Poti vizita temple incarcate de istorie sau poti testa cele mai noi gadgeturi hi-tech. Varietatea optiunilor este evidenta.

7.

Coreea de Sud nu este suficient de turistica pentru autocare pline cu americani galagiosi si atoatestiutori. Nu se sta la cozi imense la atractii, nu te impinge niciun ghid cu porta-voce stridenta, nu dai peste vecinul Gigel si nici peste vreun cersetor roman la colt de strada. Coreea de Sud este o destinatie exotica, insa accesibila.

8. 

Customer service-ul incepe sa semene a customer service...Orice alte pretentii de customer service pot parea glume proaste odata intorsi in Europa.

9. 

Ginseng-ul rosu si ceaiul verde de calitate sunt omniprezente. La fel si ceainariile frumoase.

10. 

Jeju-do este un paradis secret. Din noiembrie 2011 este oficial  "una dintre cele 7 minuni ale naturii".

Fiecare calator are propriul stil de a aborda o calatorie, ceea ce mi se pare minunat, experienta e cu atat mai personala! N-am sa va spun ce sa faceti si cum sa faceti, nu cred ca le stiu pe toate  numai fiindca am tras o fuga pana in Coreea. Asa ca urmatoarele randuri nu sunt sfaturi fiindca eu si sfaturile nesolicitate nu ne intelegem bine. 

Avion

Lufthansa avea o promotie prin septembrie 2011 pentru diferite orase din Asia. Pana in Seul biletul la clasa economic costa de la 500 E/persoana dus-intors, cu toate taxele. Am cautat perioada in care puteam obtine pretul minim si am rezervat. Oferte de acest gen nu sunt rare pe site-ul lor sau pe site-ul Air France. Eu sunt abonata la newsletterele lor si ale altor linii aeriene mari, mi se pare o metoda buna de a pescui o oportunitate. Plus ca imi place si elementul surpriza.

Incheon Airport (Seul) este gigantic, la interiorul sau pasagerii sunt transportati cu trenul si cu masinute de cateva locuri. Are numeroase magazine cu absolut orice ati vrea sa cumparati. La plecare trebuie alocat destul timp pana la check-in si imbarcare, distantele mari din interiorul aeroportului pot da socotelile peste cap.

Formalitati inainte de plecare

• am verificat pe site-ul Ministerului de Externe daca e necesara viza de turist pentru romani - pentru Coreea de Sud nu este necesara niciun fel de viza pentru o scurta sedere ca turist;

Vremea

• Coreea de Sud are 4 anotimpuri, la fel ca Romania. Cele mai bune perioade de vizitat sunt primavara, din aprilie pana la sfarsitul lui mai sau toamna, septembrie-noiembrie. In iunie este sezonul ploios, ploua in fiecare zi si de multe ori torential, iar lunile de vara - iulie si august sunt foarte calduroase si umiditatea este mare, nu cele mai bune conditii de umblat de colo pana colo. Din a doua jumatate a lui septembrie pana la inceputul lui noiembrie vremea este frumoasa, cu mult soare si temperaturi numai bune.
  

Lichiditati

• am verificat care e moneda nationala - won-ul coreean (KRW), 1.000 KRW=2,94 RON=0,68 EUR (la cursul din Romania, cursul din Coreea e mai bun);
• am verificat daca as putea converti acolo mai usor euro sau dolari - oricare, eu am avut o parte din bani in EURO, cash si o alta importanta parte pe card, in RON;
• ghiseele de schimb valutar din aeroporturi si statiile mari de tren au un curs de schimb foarte bun, am schimbat bani acolo de cate ori am avut ocazia si nevoia;
• cele mai usor de folosit bancomate sunt cele de la mini-marketurile 7 Eleven sau din statiile de tren - au meniuri in engleza, accepta cardurile de debit eliberate de bancile noastre (incercat cu Mastercard Raiffeisen si Visa Electron ING, ambele in RON) si nu au comisioane mari la retrageri;
• nu se poate plati direct cu cardul decat in anumite magazine sau hoteluri mai mari. In majoritatea situatiilor se folosesc banii cash!!! Eu am prins cateva momente in care am ramas fara won cash si am pierdut timp cautand un bancomat ok;

Gadgets 

• prizele sunt la fel ca in Romania (atat ca forma, cat si ca voltaj), puteti folosi incarcatoarele de telefon sau alte gadgeturi la fel ca acasa;
• daca tot vorbim de telefoane, in Coreea de Sud toate functioneaza in 3G, motiv pentru care Blackberry-ul meu a murit cum a fost transplantat acolo...E plin internetul de probleme legate de BB si Coreea sau Japonia. Inainte de plecare e bine sa verificati daca modelul vostru de telefon e potrivit pentru utilizarea in Coreea si daca furnizorul vostru de servicii de telefonie mobila va ofera acoperire si acolo; 
• in Coreea nu se pot cumpara SIM cards ca in Romania;
• daca aveti cumva intentia sa folositi o cabina telefonica pentru a suna acasa, multa bafta! Sunt rare, cu meniu in coreeana, iar cardurile pre-paid nu se gasesc la orice colt de strada;
• Internet si hot-spots - am gasit wifi spots la Dunkin Donuts, unele Starbucks, unele statii de tren mai mari.  Coreenii folosesc intens mobilul, majoritatea au Samsung Galaxy SII, cu planuri tarifare ce includ internet mobil generos, asa ca pe ei o sa-i vedeti mega-conectati, platindu-si calatoriile de tren cu mobilul, urmarindu-si serialul TV preferat pe mobil, in tren, verificand vremea etc. N-am vazut Internet cafes, dar nici nu le-am cautat cu atentie.

Transport

• in interiorul oraselor am folosit exclusiv trenul care este rapid, ieftin si ultra-modern. Harta interactiva a metroului din Seul poate fi gasita aici (calculeaza si pretul biletului in functie de destinatie):  http://www.smrt.co.kr/program/cyberStation/main2.jsp?lang=e
• sistemul de transport cu trenul/metroul e foarte simplu: pretul cartelei de calatorie creste proportional cu distanta parcursa, indiferent de momentul zilei sau zona orasului in care calatoriti. De fiecare data cand se achizitioneaza o cartela de calatorie se percepe automat un depozit de 100 KRW care se inapoiaza la destinatie, prin introducerea cartelei intr-un automat. Cartelele se achizitioneaza in statii, de la automate si tot la automate se face si reglarea tarifului, in cazul in care ati calatorit mai mult sau mai putin decat intentionati cand ati cumparat cartela. Sau daca ati gresit statia din cauza ca nu ati avut o harta in engleza...
• orientativ, o cartela care acopera distanta pana in centrul orasului de la marginea sa costa aprox. 3,54 RON si dureaza in medie 45 de min;
• pentru trenul de mare viteza (KTX) biletele se pot cumpara din statie si costa aprox. 168 RON de la Seul la Busan, deci de-a lungul intregii Coreea de Sud. Calatoria cu KTX e foarte confortabila si frumoasa, o recomand! Puteti verifica tariful aici: http://www.korail.com/en/rv/pr21100/w_pr21110.jsp
• pentru autobuz, plata se face la urcarea numai prin usa din fata, intr-un automat de langa sofer. Automatul nu da rest pentru hartiile mari, deci trebuie sa aveti maruntis. Tariful este fix, de obicei, cam 1.200 KRW, deci tot cam 3.54 lei.
• taxi-ul este ieftin si poate fi folosit cu incredere. Singura problema este ca nu toti soferii stiu engleza sau sa citeasca literele latine, deci ar fi bine sa aveti destinatia scrisa in alfabetul hangul pe o hartie. Cateodata nu inteleg nici macar pronuntia voastra a numelui hotelului, mai ales daca nu este un hotel foarte cunoscut;
• pe insula Jeju se recomanda inchirierea unei masini, pentru care este nevoie absolut de prezentarea unui "international driver's licence". Nu are importanta faptul ca permisul romanesc contine si elemente in engleza, daca nu aveti si acel international driver's licence nu vi se inchiriaza masina, asa cum am aflat pe pielea mea. Jeju are niste drumuri fantastic de frumoase, insa reteaua de autobuze e pentru localnici, eu am folosit-o cu destula greutate si pierdere de timp, pe alocuri. Alternativa ar fi fost inchirierea unui taxi pentru o zi, ceea ce nu era financiar convenabil.

Cazarea

• am folosit booking.com si agoda.com pentru hoteluri, toate au fost ok. Citind review-urile este evident ca unele sunt considerate "love hotels", adica hoteluri ale caror camere pot fi inchiriate cu ora, pentru cuplurile coreene care nu spatiul necesar intimitatii lor ^_^ Love hotel-urile variaza mult in calitate si curatenie, insa cele din categoria superioara au preturi foarte bune, sunt foarte curate si dotarile sunt mult peste ce am cumpara la acelasi pret in Europa. Am platit in medie aproximativ 50-60 EUR/noapte, hoteluri de la 3 stele in sus.

Resurse

• pentru planificarea calatoriei cea mai buna resursa este site-ul Organizatiei Nationale de Turism a Coreei de Sud: http://asiaenglish.visitkorea.or.kr/ena/index.kto. Are toate informatiile necesare unei calatorii linistite in Coreea de Sud.

In cazul in care mi-a scapat ceva, nu va sfiiti sa intrebati. Putem completa impreuna informatiile din aceasta postare pentru a fi cat mai utila celor care ar vrea sa mearga in Coreea de Sud.

Hwan-yong-ham-ni-da (welcome) to Korea!

Am vanat noaptea intr-un avion Lufthansa la sfarsitul lunii septembrie. M-am trezit cu ea in cap si am purces sa o alerg prin Munchen si apoi pe deasupra Siberiei pana cand am trecut de ea ca printr-un tunel. Luminita de la capatului tunelului a dezvaluit un aeroport gigantic, invaluit de ape si insulite in ceata diminetii. Am ajuns in Coreea de Sud la timp pentru a vedea soarele rasarind dintr-un tren curat ca lacrima ce gonea catre Seul.

Trenurile din Asia...odata ce te lasi purtat ca vantul si ca gandul de unul, toate capata poezie. Sunt niste animale ciudate, trenurile astea. Hibride. Intre tramvai si metrou. Te poarta prin bezna, atat de tacute si line incat nu-ti mai vine a te mira de obiceiul localnicilor de a dormi pana la destinatie. Dintr-odata insa executa un salt catre suprafata amintindu-ti ca tanjeai dupa lumina soarelui si cladirile omului.

Statia de tren rapid KTX - Seul300 la ora cu trenul ^_^

Seul nu este Tokyo. Si bine face. Seul este el insusi, o imensitate cu mii de chipuri. Daca in Yeouido cerul se reflecta in sticla zgarie-norilor ce adapostesc mii de birouri si creiere de Wall Street-ul coreean, in Gyeongbokgung aerul rasuna a batai de tobe, iar ochiul cuprinde imediat maretia palatului imperial, in timp ce in Myeongdong strazile nu par a dormi niciodata, scaldate in luminile neon ale reclamelor si calcate in picioare de mii de tineri coreeni, care mancand la cate un stand stradal, in picioare si fara nicio formalitate, care tinandu-se de mana, imbracati in pulovere identice, ca pentru cupluri, care incercand cele mai noi produse de cosmetica si machiaj aparute pe piata coreeana, una foarte exigenta si avid consumatoare.

Gyeongbokgung - Palatul Imperial, SeulMyeongdong - shopping district - SeulStreet Food - snacks - Seul

Mi-am dat seama ca nu sunt in Japonia destul de curand, desi exista momente si locuri in care influenta japoneza se simte puternic. Coreenii sunt politicosi, dar nici pe departe la nivelul japonez, sunt seriosi si muncitori, dar nu par a cauta perfectiunea cu orice pret, sunt prietenosi, curiosi, mult mai expansivi si mai petrecareti decat japonezii. Mai putin scrupulosi cu onoarea si bunul renume, dar in mare pare parte cinstiti. M-am simtit la fel de in siguranta ca si in Japonia, iar ocaziile in care am intalnit vreun coreean care a incercat sa profite nitel de pe urma unor turisti au fost rare. Romanilor nu cred ca le-ar pune niciun fel de problema...

Fortareata Suwon 

Suwon - dupa un urcus serios ^_^

Am calatorit simplu, ca si cand as fi locuit in Coreea si as fi decis sa vad frumusetile tarii intr-un weekend prelungit. Fara autocare turistice, fara ghizi si fara alergatura intre atractii. N-am urmarit un program batut in cuie, ci instinctul, curiozitatea, cheful de moment. Am interactionat spontan cu oamenii in autobuz, la vreo coada ocazionala, in curtea unui templu sau pe varful unui con vulcanic. Am vrut sa simt Coreea mai mult decat sa o contorizez, sa bifez toate punctele de interes si sa o aranjez frumos in vitrina cu eticheta "vazut".

Piata in Seul

Seoul Tower - cocotat in mijlocul orasului, pe muntele Namsan

Busan noaptea

Am simtit ritmul si trepidatia Seul-ului, linistea si confortul unei calatorii cu KTX, cel mai rapid tren coreean, tristetea si camaraderia soldatilor sud-coreeni trimisi sa pazeasca granita tarii lor cu...tara lor din nord, briza oceanului in Busan si gustul nostalgic al mancarii japoneze intr-un restaurant micut pe plaja, maretie si demnitate in fata templului de pe munte, mister de nepatruns in fata templului de pe stanci, prospetime sub cascadele de pe insula Jeju, dor de Japonia de pe varful conului vulcanic Ilchulbong de unde ar fi trebuit sa se vada tarmul japonez, picant, picant, picant, picantul revigorant al mancarii coreene.

 Busan/Pusan

Poarta de intrare la templul de pe munte - Beomeosa/Pomosa - Busan

Construit in 678

Conform legendelor, in varful muntelor se afla o fantana ce nu a secat niciodata

Complexul divinitatilor protectoare

Intrare catre templul de pe stanci - Yonggungsa - Busan

Poarta de acces

Templul in toata splendoarea sa :)

Nu m-am impiedicat de preturi cu nasul pe sus. Mancarea, cazarea, transportul sunt mai ieftine decat in Romania. Won-ul coreean pare mare iubitor de "matasuri", cumpara mai multa calitate decat Leul nostru.

La adunat de fructe de mare

Intr-o seara torida am aterizat pe insula Jeju. M-au intampinat niste omuleti simpatici din piatra, protectorii insulei. Si curand am inteles de ce Jeju e destinatia preferata a cuplurilor aflate in luna de miere si a iubitorilor de natura care vor sa scormoneasca adancurile oceanului impreuna cu femeile-scufundatoare Haenyo sau sa urce muntele Halla. Exista si un alt grup de vizitatori fideli: adolescentii coreeni in excursie cu clasa. Nu intelegeam de ce aveam o senzatie de Big Brother la orice colt de stanca si dupa fiecare palmier. Adolescentii asiatici, in general, sunt…,sa spunem, „mai putin rezervati” in interesul lor pentru vizitatorii occidentali, unde prin „mai putin rezervati” se intelege chicoteli, coate, privirea lipita de straini, aruncatul unui cuvant in engleza in conversatie, la intamplare, nu conteaza ce cuvant. Si poze. Demne de paparazzi alergand cine-stie-ce-vedeta de la Hollywood care a iesit nemachiata sa-si cumpere o cafea de la Starbucks.

Insula Jeju - panorama de la conul vulcanic Ilchulbong

Plaja cu nisip negru

Plantatia de ceai verde O'Sulloc 

Cascada Cheonjiyeon 

Cascada Jeongbang

Coreea in lung si (mai putin) in lat e o tara tare, tare frumoasa, accesibila, plina de viata, deschisa catre zarva Occidentului si a tehnologiei in timp ce savureaza linistea templelor, oglindirea muntilor in ocean si traditiile ce dainuiesc.