Lecturi Urbane, Yukio Mishima si omul care venea de la anticariat

De fiecare data cand se termina Lecturi Urbane simt ca mi s-au urcat la cap ca sampania spumoasa: cateva zeci de minute si ma regasesc pe peron fara a putea spune cate pahare am baut. Imi raman in minte multe zambete, multe strangeri de mana, multe povesti. Lecturi Urbane este un proiect tesut din povesti: cele din cartile pe care le impartim si cele pe care le cream intr-un co-autorat benefic cu cititorii din metrou. Unele devin scheciuri generatoare de rasete si destindere, altele...raman ceea ce sunt: povesti cu potential de induiosare mare.

De la aceasta editie a Lecturilor Urbane am adus acasa povestea unui tanar ce arunca ocheade spre cartea din mana mea. Un Yukio Mishima un pic ponosit, asa cum ii sade bine unui scriitor reputat a fi ultima personalitate japoneza care s-a sinucis prin seppuku, nu avea aerul ca ar putea atrage pe nimeni. Si totusi isi gasise perechea! Tanarul tocmai se intorcea dintr-un anticariat si a fost foarte bucuros sa poata face cunostinta cu japonezul dintre file, dupa care mi-a declarat plin de zambete ca ar dori sa vina cu noi data viitoare.

O doamna ce mi-a spus ca abia imi intelege cuvintele din cauza oboselii s-a luminat toata cand i-am oferit cartea si mi-a zis ca numai in Barcelona i s-a mai intamplat asta. Se poate in Barcelona, se poate si in Bucuresti! O domnisoara din Londra a plecat acasa cu un volum...voluminos si, speram, cu o impresie mai buna despre Romania. Un domn a scos din geanta o carte de la editia precedenta a Lecturilor Urbane in loc de salut.

Nu pot sa nu remarc faptul ca Lecturi Urbane  imi este profesor. De fiecare data ma invata o lectie pe care nu o stiam. Despre mine nu stiam ca pot interactiona asa de lin cu necunoscuti care-mi par aproape intotdeauna niste personaje dintr-un alt film. Despre ceilalti nu stiam ca sunt atat de nebuni si frumosi.