Marti avem trei ceasuri...de Lecturi Urbane

AICI gasiti mai multe detalii. Ne vedem acolo? 

Categoriile sociale ale Romaniei: "smecheri" si "fraieri"

Salut! Ma numesc Misaki si sunt o fraiera. Am toate simptomele specifice: ma adresez cu dumneavoastra chiar daca mi se spune "fataaaa" in tonuri joase care aduc vag a tanguiala, spun "multumesc" si "buna ziua" chiar daca primesc o incruntatura si unde telepatice de lehamite, fug de cearta si scandal ca de ciuma bubonica, nu stiu sa dau mita cu gratie ca intr-un balet al mainilor si buzunarelor, recunosc ca nu stiu anumite lucruri si deci nu-mi pot da cu parerea, nu stiu cele mai noi barfe si nici detalii "picante" din viata imaginar-particulara a unora care-si zic "vedete", n-am claxonat prelung in viata mea si nici nu "m-am dat cu BMW-ul" uitandu-ma pe geam sa vad daca ma vede lumea. Ba mai rau, habar n-am de cele 500 de feluri in care poti imbuna functionarii publici, in care poti injura astfel incat sa se spuna ca esti creativ, in care poti "invarti" niste bani sau afaceri astfel incat sa devii un "combinator". Proba decisiva impotriva mea este ca am dat de cateva ori bani la cei care strangeau pentru manastirea X sau casa de copii Y. Am venit la Fraieri Anonimi fiindca pana si azi fac numeroase lucruri fara sa acestea sa aiba vreo finalitate economica.

Cum am ajuns aici? Probabil e ereditar, familia mea nu cuprinde niciun "smecher" de la care as fi putut invata niste tips&tricks, iar in anturaj, desi am cunoscut in sfarsit modele de urmat in viata, nu m-am dovedit capabila sa le calc pe urme. Este ca un blestem. Daca-mi puneam un lant de aur mai gros decat zgarda pitbull-ului vecinului sau inele moderat voluminoase (am vazut eu la imparatii aia cu nunti multe unele mai mari) nu puteam sa dau paginile la carti; in gentutele Louis Vuitton din China nu-mi incapeau Codul Civil si colectia de pixuri (pasiune de geek, v-am spus deja); seminte nu puteam sa scuip in nestire fiindca sunt nitel maniaca in privinta ordinii si mi se inflameaza limba de la atata sare; cand am incercat sa aplic tone de machiaj m-am speriat de mine insami in oglinda, era sa fac atac si sa mor de tanara printesa. Dusmani am incercat sa-mi fac, dar nu ma puteam abtine sa nu zambesc si sa nu le dau cursurile la copiat...pe gratis.

Mi-am zis, in plina deprimare in care nici macar un "ooooooooffff, viata mea!" nu puteam sa exclam cum trebuie, ca sunt terminata. Adio urcare pe scara ierarhica pana la smecherii care sunt, dar nu par, adio palate, Swarovsky, Cancan, facut baie in dolari si barbat+doi amanti, adio tipat isteric la ala micu' in supermarket ca vrea ochelari de plastic ca ai lui Guta, adio zile in care voi rade cu dinti de aur peste care am pus un diamant de "fraierii" ce se spetesc sa traiasca frumos, fara sa fure, fara sa se impauneze cu ce au sau cu ce stiu, fara sa se scalde in mizerie morala. Cand am vazut ca si scrisoarea sinucigasa de ramas-bun o scrisesem corect, pusesem virgule si cratime si acordasem subiectul cu predicatul, bata-le soarta pe toate, mi-am luat lumea in cap si m-am dus in Japonia. Macar cu asta sa ramana oamenii despre mine: sa creada ca m-am dus la facut bani, sa port tocuri ametitoare de la inaltimea carora sa le scuip seminte in cap la japonezii care se vor inghesui sa ma plateasca.

Numai ca acolo m-am trezit ca nu mai sunt fraiera! Pentru ca "fraier" nu exista. Sau, mai bine zis, "fraieri" eram toti, numai ca ne numeam oameni decenti. Iar cei care ar fi putut candida in vreun fel la titulatura de "smecher" sunt numai niste spectre ale smecherilor nostri, le este si rusine sa iasa pe strada. Mi-am zis ca nu-mi va mai fi niciodata rusine ca nu sunt smechera, ca nu sunt adaptata la mediul din Romania. Pentru ca nu noi trebuie sa ne adaptam in felul acesta la mediu, ci pe mediu trebuie sa-l tragem dupa noi.

Am citit si am auzit multi oameni regretand ca "si-au luat teapa" si jurand amarnic ca nu vor mai fi atat de "fraieri", adica atat de oameni buni. Data viitoare cu siguranta vor "da in ei" (insert injuratura usoara). In felul acesta insa categoria sociala a "fraierimii" va disparea si vom fi toti smecheri, in diferite grade de comportament si limbaj. Si atunci, desi in perceptia noastra deformata si deseori total lipsita de o modestie mult necesara, vom fi cea mai tare natiune, pentru toate celelalte popoare vom fi intr-adevar niste fraieri. Complet si iremediabil, fara ghilimele.

Eu sunt o "fraiera" conform standardelor romanesti si sunt mandra de asta. Nu planuiesc sa ma schimb curand, poate numai devenind si mai "fraiera".

Voi ce credeti? Cine sunt "smecherii" si cine sunt "fraierii"? Daca s-ar face un sondaj pentru scoaterea  acestor cuvinte din limba romana, ati vota pentru? Sa ramana "pischer" sau "istet" si...oameni, pur si simplu oameni.

Japan TV - Liniste! Liniste in biblioteca!

Din categoria "prostesc de creativ" vine acest episod al unui show celebru japonez. Participantii joaca un joc al pedepselor intr-o biblioteca. Nu ai voie sa razi sau sa te exprimi vocaliceste mai abitir, in biblioteca trebuie sa fie liniste. Ca si in episodul cu gafele de engleza, cu cat te abtii mai tare si cu cat este mai vajnic interzis, cu atat rasul devine mai inflamabil, o scanteie si explodeaza. Si cum sa nu razi cand victima torturilor se dovedeste des a fi Ernesto Hoos, ditamai starul K-1 sau cand Tanaka-san trebuie sa suporte muscatura unui om batran (cu sau fara proteza?!) pe gat...

De la Burebista la Tokugawa - bauturile romanesti ajung in Japonia

Photo credit @ Romanian Wine

Intr-o zi calda de vara valiza mea albastra era tarata nemilos pe pardoseala aeroportului din Osaka. Rotile scoteau zgomote fericite, atat pentru ca Osaka le dadea acel sentiment neclar conturat de siguranta si caldura, cat si pentru ca purtau o povara pretioasa, o sticla transparenta cu un strasnic rachiu de tara si una purpurie cu o visinata lesinator de dulce si parfumata. Plus o multime tricolora de ciocolatele ROM, o oala cu sarmale infofolita dupa metode numai de bunica stiute si un cozonac foarte proaspat si plin de stafide si cacao. Ce poate fi mai traditional?

Ciocolatele, pesemne prea entuziasmate de a fi ajuns in Tara Soarelui Rasare, aproape dadusera buzna pe vamesul tanar ce si-a exprimat dorinta de a vedea ce se afla in burta valizei albastre prin mii de scuze si vreo doua plecaciuni. Misaki a citit curiozitatea ca o flacaruie specifica ochilor japonezi si a vrut sa-i ofere in dar, nu in mita, o tricolora ROM. Misaki e sigura ca si vamesul si-ar fi dorit grozav sa afle daca ROM era atat de buna incat sa umpli jumatate de valiza cu ea, insa acesta s-a controlat profesional si a zambit luminos, cred ca prietenii dumneavoastra o sa fie foarte multumiti. Si chiar asa a fost, Misaki a dat o petrecere vesela cu specific romanesc si a facut poze cu argentinieni, ecuadorieni, japonezi, coreeni si alte natii mancand cu pofta sarmale si cozonac.

Bauturile au fost insa pastrate cu sfintenie pana in seara in care Misaki si colegii ei de la facultate au terminat un curs foarte pretentios, in care au investit multe energii tinere, rasete si seriozitate deopotriva. Sensei a fost foarte multumit de studentii sai, asa ca a comandat pizza pentru toata lumea si umeshu, o licoare dulce facuta din prune japoneze verzi. Misaki a plusat cu visinata si toata lumea a fost de acord ca cele doua bauturi erau asemanatoare. Romania si Japonia AU lucruri in comun, asadar.

Rachiul a fost balaurul serii, a ars gaturile tuturor cu respiratia sa de foc si prune romanesti. Misaki era intr-o dispozitie ghidusa asa ca s-a amuzat teribil cand prietenii ei japonezi si-au turnat in necunostinta de cauza cate un pahar imens de rachiu-ucigator-de-toti microbii si cand au amutit toti dupa o sorbitura. Dar politesse oblige! Fetele au devenit creative incercand sa combine rachiul balauresc cu apa, vin alb, lichior dulce, suc, orice parea izbavitor. Baietii s-au dat batuti. Sensei, mare cunoscator de sticle si continuturi din toata lumea, a remarcat involburat ca romanii trebuie sa fie oameni strasnic de rezistenti la bautura...sau poate le lipseste vreo papila gustativa, un stomac...

In alta parte a Japoniei, la Tokyo, cineva parea a avea mai mult succes decat Misaki. Daca rachiul si visinata n-au cucerit lumea, vinul romanesc insa a cucerit simturile multor japonezi care apreciaza o astfel de licoare. Fata de Europa, Japonia nu cunoaste tiganii romani, niciun val de imigranti romani nu s-a abatut pe acolo si nici vreo briza de reputatie indoielnica. Probabil ca in lumea barurilor lucrurile stau un pic altfel, insa in general, despre Romania se stiu lucruri de bun-simt. Datorita Adelei Matsutani, co-fondatoare a H.M.Wine, distribuitor exclusiv al marcii Cotnari in Japonia, romanii sunt reprezentati prin Grase de Cotnari, vintage sau nu, Fetesti Albe si Negre, Cabernet Sauvignon de Murfatlar,etc.

Romania capata in Japonia arome fructate si un gust delicat. Japonezii sorb usor din paharul de vin, in timp ce romanii beau cupa cu zambete si inghit o bucatica de mandrie nationala. Si pentru vinuri, dar mai ales pentru oamenii care poarta cununa de initiative frumoase si promisiuni ca "se poate".

Winterland

Photo Credit Snow Fes

Cifrele cu minus inainte nu sunt niste cifre amabile. Au o atitudine ce-ti ingheata sangele in vene, deloc politicoasa, complet obtuza si fara vreo marja pentru concesii. Le recomand sa nu lucreze in customer service. Si sa nu se asocieze in niciun caz cu individa cunoscuta sub numele inofensiv de "Zapada". Desi aceasta beneficiaza de protectia parinteasca a edililor, categoria aceea cu sireturi care nu fac baie in mazga inghetata pentru sanatatea lor siretlicioasa, nu e intelept sa o subestimezi. La o evaluare complet stiintifica, bazata pe lecturi internautice pe site-uri profane, se banuieste ca numita are personalitate multipla si apare diferit fiecarui om in functie de nostalgiile copilariei. Sau poate e foarte versata in social networking.

Sapporo (via Yamasa.org)

Pentru cifrele cu minus exista in perioada aceasta o ocazie ce nu trebuie ratata. Un training iertator care le arata in ce conditii se pot totusi asocia cu numita Zapada in forma ei mai plastica, Nametii. Cifrele sa se urce in avion destinse, fara laptop sau tinute business, e un training informal la capatul lumii, in Hokkaido. Ghidul turistic al cifrelor cu minus trambiteaza ca ele se vor simti ca acasa, isi vor cunoaste verii indepartati mai pirpirii si Nametii Ca Atractie.

Narnia din Zapada (via Yamasa.org)

Hokkaido este o prefectura inghetata din nordul Japoniei. La Sapporo, capitala ei, se organizeaza in fiecare an Festivalul Zapezii, un eveniment in timpul caruia se construiesc cladiri celebre din zapada, se imortalizeaza in gheata personaje iubite de anime, se incearca a da un sens notiunii de iarna feerica. Festivalul a inceput ca o modalitate de a ridica moralul populatiei somere si agasate de ocupatia americana dupa al Doilea Razboi Mondial. Cativa liceeni s-au apucat din senin sa sculpteze gheata si sa modeleze zapada cu entuziasm. Niciun japonez tipic nu poate sa ignore turnatul sufletului in ceva, lupta pentru ceva, Misaki a auzit de nenumarate ori acel "ganbatte kudasai" (da tot ce ai mai bun din tine), adevarat fir conector al japonezilor.  Asa ca toata populatia a dat in mintea copiilor intelepti si s-a apucat sa recreeze Narnia din zapada, sa-i faca lui Mickey Mouse urechi clapauge si inghetate, sa se dea pe tobogane de gheata si sa se incalzeasca la standurile iesite ca din pamant cu mancare aburinda si bauturi fierbinti.

Templul Horyuji (via Yamasa.org)

Nu s-au suparat nici cand au venit echipe din toata lumea sa se ia la intrecere cu ei la sculptat in zapada, le-au invitat sa arunce un ochi la Regina Ghetii aleasa in fiecare an dintre cele mai reci frumuseti, sa joace un golf pe zapada, sa se plimbe cu balonul cu aer cald pe deasupra crestelor inghetate si sa-si gaseasca drumul in labirintul din gheata si zapada sponsorizat de o companie de ciocolata...reala. De la un om de zapada s-a ajuns la un templu de zapada...in marime naturala. Si la mii de turisti. Toti cu o bautura fierbinte intr-o mana si un Canon intr-alta.

Night view (via Yamasa.org)

Cifrele cu minus au fost impresionate si au facut snowboarding pana cand le-a cazut minusul de pe nas si s-au intors in Romania ca sa faca primavara.