Kobe

Tsuyu este sezonul ploios in Japonia. In iunie, picaturi mici si dese se napustesc cu furie pe umbrelele colorate, le alunga speriate si apoi se sinucid kamikaze pe asfaltul insetat. In statii se gasesc aranjate huse din plastic pentru ca umbrelele sa nu-si verse amarul pe podeaua trenului. Ar fi nepoliticos din partea lor.

In Japonia de 3 luni. Parca de 5 minute. Cand perdeaua de stropi furiosi ca niste samurai intr-o lupta incrancenata nu ma hipnotizeaza de la balconul meu alerg afara. E un sentiment ciudat acesta, de a privi usa casei tale ca pe o usa spre viata, de a clocoti de curiozitate sa o deschizi, sa pasesti pe coridorul lucios, sa-i zambesti din suflet coreencei care vine de la bucatarie cu o farfurie aburinda de taietei si kimchi, sa alegi ascensorul vorbaret, desi ai aluneca sprinten pe scari si sa pornesti din nou in expeditie ca un Indiana Jones la dezgropat comori.

Drumul catre statia de tren il stiu. Merg in directia opusa asteptand cu sufletul deschis la fiecare colt de strada sa apara un altar micut pe marginea drumului cu Buddha impietrit de veghe. Sau o cafenea cu usi de lemn maro si reclama pictata in kanji rotunjiti, dar interior de cafenea europeana din secolul al XIX-lea. M-am obisnuit ca oamenii sa-mi zambeasca, am uitat sa mai strang la piept fara dragoste geanta in tren si nu ma mai simt prost fiindca mii de priviri imi spun in fiece clipa ca sunt straina. Ma simt libera de o incrancenare pe care nu stiam ca o am. M-am chinuit atat sa invat a ignora uratul din jurul nostru incat am ajuns sa ignor si frumosul cu el. Oare cum arata ploaia de acasa? 

Ma uit in zare pentru a nu stiu cata oara de cand am ajuns aici. Da, tot acolo este, Rokko-san. Pana acum nu am locuit niciodata la poalele unui munte. Nu e de mirare ca ma surprinde in fiecare zi, luceste verde psihidelic sau isi ascunde chipul in nori ca un ninja in cagula sa. Tot indepartandu-ma de el ajung la malul marii unde vapoare enorme ma fac sa ma simt cu adevarat din lut si apa cu siluetele lor dure de fier. Mai departe trotuarul e dislocat de la cutremurul din 1995, aluneca in panta catre apele ce-l inghit prevestitoare. Un felinar sta aplecat ca Turnul din Pisa ca noi sa ne amintim de forta placilor tectonice. Si sa depunem mai multa atentie la instructajele de reactie in caz de cutremur.

Se insereaza. O roata de lumini incepe sa se invarta usor la orizont. Ferris-wheel e preferata Japoniei, a rasarit peste tot ca o planta cultivata cu ardoare. Si cum sa n-o adori? Te urci in cabina ingusta cu cineva special, va luati avant de la pamant si strabateti cerul ca zeul Soarelui in carul sau aurit. Incet, incet. Ajungeti la stele. Lumea e mica de acolo, de sus. Si e liniste. Daca cineva isi inchipuie ca in Japonia nu exista romantism ar trebui sa vada ferris wheels si chipurile celor care coboara din ele.

Kobe. Orasul minunat.

…

Gala Filmului Japonez 2: Tamamoe si Kamui no Ken

Vineri

Filmul ce va rula la Cinemateca Romana din strada Eforiei vineri, de la 18.30, Tamamoe sau Trezirea, are ca premisa o situatie mai comuna decat sosul de soia si bobul de orez in Japonia: aventurile extraconjugale ale unui sot. Am mai vorbit si inainte despre rolul femeii japoneze ca mama si sotie in dauna carierei. Unele femei japoneze se contopesc total cu indatoririle fata de sot si fata de copii. Altruismul care se asteapta de la ele de multe ori le conduce spre uitarea completa de sine ca un cap ce nu stie ca al sau corp zace fara viata la 2 metri.

Toshiko, protagonista acestui film, ramane vaduva. Ea si sotul ei formau un cuplu tipic japonez, el - salaryman, o viata invesmantat in costum negru, camasa alba si cravata neagra, mai mult absent decat prezent in viata familiei sale, semn ca e un sot diligent..., ea - housewife, o mama ce si-a crescut copiii cu o dedicatie totala, fara vreo aspiratie personala sau vreun gand catre ea insasi, o sotie ce si-a ingrijit sotul si casa lor exact asa cum scrie la cartea plina de kanji a japonezilor. Dupa moartea sotului insa, Toshiko afla ca acesta, in mod deloc surprinzator pentru societatea japoneza, insa socant pentru sotia increzatoare, avea o relatie extraconjugala de mult timp, ducand o viata dubla.

Adevarurile neplacute actioneaza cateodata ca niste propulsoare. Dupa zeci de ani in care s-a identificat cu sotul si copiii sai, Toshiko incearca sa invete din nou cine este ea si ce vrea sa faca mai departe cu noua sa libertate.

Sambata

Animatiile (anime) sunt un element care nu putea sa lipseasca din repertoriu. In timp ce in Europa inca sunt vazute ca filme destinate copiilor, iar nu adultilor seriosi (asta inseamna un compliment in my book ^_^), in Japonia perceptia este complet diferita. Animatia este un mijloc foarte expresiv pentru a exprima o idee, este o metoda care ofera o libertate fantastica de creatie avand in vedere ca poate usor sa depaseasca sfera posibilitatilor fizice ale unui film obisnuit (decoruri, personaje etc) fara costuri la fel de insemnate pentru cascadorii sau efecte speciale. Am vazut anime-uri cu subiecte dramatice atat de realiste incat nici prin gand nu mi-a trecut sa le etichetez drept "desene animate".

Kamui no Ken sau Pumnalul lui Kamui NU este un anime dedicat copiilor. Contine scene violente, iar povestea este o drama ce nu capata un happy-ending. O mentiune speciala merita coloana sonora care contine fragmente de enka, corespondentul in Japonia al muzicii populare.

Jiro este un orfan ce va fi acuzat pe nedrept de uciderea familiei adoptive. El scapa de urmaritorii sai cu ajutorul oportun al unui necunoscut, Tekkai, care il initiaza in tainele Ninja. Tekkai il aduce pe asasin si il indeamna pe Jiro sa ii dea ultima lovitura. Dupa aceasta, Jiro pleaca in cautarea adevaratei sale familii. Drumul sau prin Japonia ultimilor ani ai shogunatului Tokugawa dezvaluie multe fatete interesante ale acelei lumi feudale, filmului nelipsindu-i o rasturnare tragica a situatiei si o infruntare finala cu scantei. Daca recunoasteti unele elemente din Kill Bill al lui Tarantino nu fiti surprinsi...

Gala filmului japonez

   Climber's High este povestea unui ziarist dintr-o redactie mica din Gunma, o prefectura a Japoniei, care se confrunta cu una dintre cele mai insemnate tragedii aeriene din 1985, prabusirea unui avion JAL (Japan Airlines). In haosul iscat, el trebuie sa gaseasca masura valorii meseriei sale, familiei si prieteniei, ierarhiei corporatiste etc. Cultura de munca a Japoniei este un aspect deosebit, complet diferit fara de ceea ce cunoastem noi. Regulile dupa care se ghideaza un japonez in viata profesionala merita un interes aparte, desi filmul are alta tema, desigur.

La un moment dat, unul dintre personaje vorbeste despre mandria lor de profesionisti. Nu este singurul film in care este subliniata si nici nu se limiteaza la profesia de jurnalist. Anual se organizeaza in Tokyo festivalul vanzatorilor din supermarket unde acestia se intrec in a demonstra cat de eficient isi indeplinesc sarcinile de...inregistrare a cumparaturilor clientilor, asezarea in cos/punga, incasarea banilor si prezentarea restului cu respectul cuvenit si zambetul necesar...

Trailerul filmului :

 

Voi continua maine cu alte prezentari ale filmelor din cadrul Galei.

Amintirile din jucarii

Eu stiu ca ne atasam de lucruri, de papusi mazgalite de cariocile noastre artiste, bleu sau rose, in functie de perioada de creatie, de maimutoi rosi pe la colturi de niste dinti incepatori, de trenulete lemnoase cu vopseaua scorojita, de cutia in care zornaiau candva piese de Lego, de strumful din oua Kinder si de abtibilduri lipite pe mobila mamei.

Eu stiu ca ne impartim atasamentul cu parintii, intr-o co-proprietate pasnica. Ei revendica o hainuta si un ciorapel cumparate de la magazinul din colt, iti sedea asa bine, mama, nimeni n-avea ca tine. Revendica  zornaitoarea ce nu mai zornaie de mult din locul ei ferit, in spatele garajului sau rata care si-a pierdut piuitoarea si s-a facut solemna in zapuseala podului.

Tare bine e sa ai ce revendica! Sa pui linistit in lucrurile acestea amintiri ce au inima usoara, zambesc la tine peste timpuri, neatinse catusi de putin de prezentul tau care se ia prea in serios. 

Care este marele merit al lucrurilor bune? Acela ca, daca sunt impartite, devin minunate.

Sa le oferim unor copii posibilitatea de a revendica amintiri frumoase! Salvati copiii organizeaza o campanie de colectare de jucarii in incinta Cinema City, Cityplex şi Odeon din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Bacău, Piteşti, Constanţa şi Braşov, in perioada 7 iunie - 31 iulie. "O jucarie pentru un zambet" merita toata sustinerea noastra!

Multumesc Ciupercutza, Viorica si Lia, de la care am aflat si eu despre acesta actiune. 

Floare de nu-ma-uita

"Hayaku" inseamna a se grabi. Cateodata mi se pare ca uitarea e o fiinta tare iute de picior. Zilele acestea alearga mai nebuneste ca oricand, manata din spate cu bice de griji, chipuri fara de zambet si neimpliniri. In goana ei arunca in tarana toate acele lucururi socotite inutile timpului de criza: munti si nori si poduri si barci si mii de oameni cu luminitele lor.

Eu stau pe loc. Am fost oare acolo? Eu? Timpul s-a dilatat de-atunci, de cand credeam ca pot face orice, de cand am inspirat adanc incurajarea unui rasarit de soare in Tara Soarelui-Rasare. De atunci, soarele a mai rasarit de sute de ori in timp ce eu il uitam sarguincios.

Vine filmul de mai jos si imi arata ca...nu m-am invatat minte, asa cum credeam. Aleg sa nu ma invat nici pe viitor. Aleg sa imi pastrez muntii si norii si podurile si barcile si miile de oameni cu luminitele lor. Si cand eu voi porni din nou la drum uitarea o sa stea pe loc, impietrita. Ii las grijile, chipurile fara de zambet si neimplinirile, sa le tina in brate pentru mine.

Hayaku: A Time Lapse Journey Through Japan from Brad Kremer on Vimeo.