Vara doamnelor cicade

Zgomot asurzitor de cicada, insecta laudaroasa ce-si trambita iesirea de sub pamant dupa 2 ani de suferinte si inaltarea catre copaci cu un set de aripi nou-noute. Un pepene zemos pe nisipul unei plaje asteptand masochist sa fie nimerit de o bata de baseball ezitanta in mana unei japoneze micute legate la ochi. Umi – oceanul – cu ale sale mii de insulite, sase mii optsute cinzeci si doua, face sha sha clatinandu-si valurile cum isi clatina capul un tata cu atatea fete gandindu-se la zestrea lor. Cum? Nu stii sa inoti?! Japonezi lansandu-se la apa cu siguranta unora ce au piscine in curtea liceului si pentru care orele de educatie fizica inseamna bazine in lung si-n lat, bras sau pe spate.

Batiste delicate, in carouri, cu personaje de anime, sobre sau uni in mainile tuturora, muncind pe rupte sa alunge stropii ce ies din oameni ca aburul din asfaltul incins dupa ploaie. Umiditatea este atat de ridicata incat parul se lipeste de ceafa la doua minute dupa ce ai iesit proaspat de la dus. Umbrele in dantele rasar protectoare din mainile japonezelor care platesc bani grei pe cremele de inalbire a pielii, transformand strazile in peisaje aproape victoriene.

Din loc in loc, plasate strategic, asteapta standuri cu kakigori, gheata maruntita indulcita, dupa preferinte, cu siropuri delicioase de fructe sau lapte condensat.

Afara totul se topeste si se amesteca parca in balustradele, marcajele si zebrele tolanite de-a curmezisul drumurilor, toate albe, atat de albe. Oamenii si cladirile se vad ca intr-un miraj, un pic incetosat.

Si daca in desert noaptea pravaleste temperaturi dramatic de scazute dintr-odata, aici aparatele de aer conditionat sufla in interioare din tot freonul lor. In orice magazin, birou, tren, metrou sau autobuz sufla crivatul. Angajatii nu au nevoie de evantaie sau umbrele, ci de sacouri sau saluri. De dragul clientului al carui confort primeaza chiar si numai pentru un minut cat isi arunca ochii pe marfurile din raft.

 Obi-ul ma tine dreapta ca si cum as fi prinsa intr-o menghina. La spate funda imensa roz prafuit fosneste usor la fiecare pas oprit in avantarea sa obisnuita de faldurile atat de stranse ale yukatei, kimonoul de vara. Ma chinuiesc sa urc cu multa demnitate niste scari nu prea inalte, gandindu-ma la cat de mult respecta japonezii portul lor national si daca savarsesc cumva vreo nepolitete purtandu-l cand sunt atat de evident straina.

Ma simt legata fedeles. Fiind mai catolica decat Papa, am cam exagerat cu stransul zecilor de sforicele ce fixeaza acest vesmant atat de fluid altfel. De incheietura mainii atarna neincapator un saculet pe post de geanta, cumparat de la Kyoto cu gandul de a-l transforma in punguta cu doi bani marunti din metal, iar coafura elaborata savant de un domn stilist si de un fixativ zelos e tare inalta; in timp ce marginile florii rosii imi gadila urechea imi imaginez ca pot sa fac un cuib de randunele din ea.

Cum mii de ochi ma masoara din cap pana in picioare, ma silesc sa demonstrez retinere si respect pentru vesmant, pasind ca si  cum geta din picioare n-ar fi cu un numar mai mici, ignorand faptul ca multe dintre japonezele de varsta mea poarta yukata ca pe o rochie despicata in fata, cu tocuri dintre cele mai inalte si sclipicioase, la concurenta cu zisa coafura si un machiaj incarcat cu negru.

Toate acestea au meritat pentru zambetul cald al unei doamne in varsta care imi spune numai atat: yoku niau de gozaimasu! (te prinde foarte bine) intr-o japoneza suprem politicoasa.

Flori celeste se aprind una dupa alta pe cerul Osakai. Stam asezati cu totii pe iarba privind frumusetea, intr-un moment impartit cu siguranta cu mii de alti japonezi; hanabi, spectacolul artificiilor, infloreste in August in toate colturile Japoniei.

A doua zi ma trezesc in zgomot asurzitor de cicada din nou. Inca merg tinandu-mi spatele drept in amintirea obi-ului. Japonezii se intorc in locurile unde s-au nascut ca sa-i primeasca pe cei plecati dintre noi ale caror suflete se intorc la cei dragi in ziua de O-bon. Inca ma gandesc la impartirea frumusetii cu acea comunitate din care faci parte…

Papusile si spiritele rele

Photocredit @ Kamomebird's Flickr Set 

In familia de papusi varul Chucky este oaia neagra. Ranjetul rautacios si cicatricea de un maro monstruos ii sperie nepotii si pe usor impresionabilele Barbie, iar personalitatea ucigasa si glumele mortale nu insenineaza deloc atmosfera la mesele in familie. Singurele rude care ii provoaca picaturi de sudoare pe sina spinarii de plastic gros sunt Hina-Ningyo, rudele sale indepartate din Japonia. Chuckie se ascunde dupa cardul de verisoare Barbie cu parul balai si vocea pitigaiata de fiecare data cand solemnele Hina vin in vizita.

Photos Credit @ JuliaB 720's Flickr Photostream

Inca de pe vremea papusilor cu ochi din nasturi decolorati se stie ca Hina-Ningyo au puteri magice: ele capteaza si incarcereaza spiritele rele, motiv pentru care japonezii le asezau in timpurile vechi pe barcute care pluteau tarziu in noaptea luminata ici si colo de felinare din hartie de orez cat mai departe, catre ocean, ducand cu ele tot "raul" din acea parte a lumii. Templul Shimogamo a inceput insa a utiliza aceasta practica drept o ruga pentru protejarea copiilor, ceea ce a transformat treptat ritualul in HinaMatsuri de azi, Festivalul Papusilor din Ziua Fetelor, pe 3 Martie.

PhotoCredit @ LaNinanaranja's Japan Flickr Set

Chiar si atunci cand merg in vizita la "Chaaaaaki" cel ridicol, papusile Hina se prezinta in formatia consacrata de secole: primele vin Odairi-sama si Ohina-sama, papusile imperiale, coborate direct de la Soare in straie bogat-aurii, apoi doamnele de la curte, San-nin Kanjo, urmate de 5 muzicieni si alte doua simboluri foarte indragite ale Japoniei, ciresul japonez inflorit (Sakon no sakura) si mandarinul japonez (Ukon no tachibana). Cateodata isi aduc si o suita de samurai mandri sau diverse obiecte de mobilier din palatele imperiale spre vesnica ura periculoasa a lui Chucky care nu se poate accesoriza decat cu galbenul ciocan pneumatic de copii...

Photo Credit @ Tokyo Ayano's Flickr Photostream 

Pentru ca maretele lor descinderi pe taramul oamenilor tematori de orice flacara violeta din lumea de dincolo sfarsesc intotdeauna in sacrificiul suprem, papusile sunt intampinate cu cele mai aplecator-de-dragute (kawaii) mancaruri si bauturi.

Photos Credit @ FromJapanWithLove's Flickr Photostream

PhotoCredit @ OnTheStweets' Flickr Photostream

Papusile isi fac treaba cu solemnitate si impietrire, doar sunt papusi japoneze. Astazi nu mai plutesc la nesfarsit pe rauri, ci sunt arse in curtea templelor (sau inchise in dulapuri spirite-proof pana anul viitor). In timp ce flacarile se inalta din trupurile lor mici, papusesti, in bolurile joase de supa raman doua parti ale aceleiasi scoici, simbolul japonez pentru un cuplu unit: papusile si spiritele rele.

PS. Sambata, 6 martie, Asociatia Romano-Japoneza Himawari va organiza la Iasi Festivalul Hinamatsuri in cadrul caruia se vor desfasura: o parada de kimonouri, o expozitie de origami si dansuri traditionale japoneze! Enjoy! 

Winterland

Photo Credit Snow Fes

Cifrele cu minus inainte nu sunt niste cifre amabile. Au o atitudine ce-ti ingheata sangele in vene, deloc politicoasa, complet obtuza si fara vreo marja pentru concesii. Le recomand sa nu lucreze in customer service. Si sa nu se asocieze in niciun caz cu individa cunoscuta sub numele inofensiv de "Zapada". Desi aceasta beneficiaza de protectia parinteasca a edililor, categoria aceea cu sireturi care nu fac baie in mazga inghetata pentru sanatatea lor siretlicioasa, nu e intelept sa o subestimezi. La o evaluare complet stiintifica, bazata pe lecturi internautice pe site-uri profane, se banuieste ca numita are personalitate multipla si apare diferit fiecarui om in functie de nostalgiile copilariei. Sau poate e foarte versata in social networking.

Sapporo (via Yamasa.org)

Pentru cifrele cu minus exista in perioada aceasta o ocazie ce nu trebuie ratata. Un training iertator care le arata in ce conditii se pot totusi asocia cu numita Zapada in forma ei mai plastica, Nametii. Cifrele sa se urce in avion destinse, fara laptop sau tinute business, e un training informal la capatul lumii, in Hokkaido. Ghidul turistic al cifrelor cu minus trambiteaza ca ele se vor simti ca acasa, isi vor cunoaste verii indepartati mai pirpirii si Nametii Ca Atractie.

Narnia din Zapada (via Yamasa.org)

Hokkaido este o prefectura inghetata din nordul Japoniei. La Sapporo, capitala ei, se organizeaza in fiecare an Festivalul Zapezii, un eveniment in timpul caruia se construiesc cladiri celebre din zapada, se imortalizeaza in gheata personaje iubite de anime, se incearca a da un sens notiunii de iarna feerica. Festivalul a inceput ca o modalitate de a ridica moralul populatiei somere si agasate de ocupatia americana dupa al Doilea Razboi Mondial. Cativa liceeni s-au apucat din senin sa sculpteze gheata si sa modeleze zapada cu entuziasm. Niciun japonez tipic nu poate sa ignore turnatul sufletului in ceva, lupta pentru ceva, Misaki a auzit de nenumarate ori acel "ganbatte kudasai" (da tot ce ai mai bun din tine), adevarat fir conector al japonezilor.  Asa ca toata populatia a dat in mintea copiilor intelepti si s-a apucat sa recreeze Narnia din zapada, sa-i faca lui Mickey Mouse urechi clapauge si inghetate, sa se dea pe tobogane de gheata si sa se incalzeasca la standurile iesite ca din pamant cu mancare aburinda si bauturi fierbinti.

Templul Horyuji (via Yamasa.org)

Nu s-au suparat nici cand au venit echipe din toata lumea sa se ia la intrecere cu ei la sculptat in zapada, le-au invitat sa arunce un ochi la Regina Ghetii aleasa in fiecare an dintre cele mai reci frumuseti, sa joace un golf pe zapada, sa se plimbe cu balonul cu aer cald pe deasupra crestelor inghetate si sa-si gaseasca drumul in labirintul din gheata si zapada sponsorizat de o companie de ciocolata...reala. De la un om de zapada s-a ajuns la un templu de zapada...in marime naturala. Si la mii de turisti. Toti cu o bautura fierbinte intr-o mana si un Canon intr-alta.

Night view (via Yamasa.org)

Cifrele cu minus au fost impresionate si au facut snowboarding pana cand le-a cazut minusul de pe nas si s-au intors in Romania ca sa faca primavara.