Leapsa - Viata prin ochii (oblici ai) blogului

Blogul este la fel de adevarat in capul sau coafat cu teme si widgeturi precum o oglinda sau e doar un ciob cu peruca stramba? Sabbra a vrut sa stie cat nas ii da Misaki blogului ei:

Cat din viata personala expui scriind un blog? 

Toata si doar o picatura. Daca eu si Misaki am fi cercuri concentrice, desi sper sa nu fiu vreodata un cerc, nici macar la batranete, iar Misaki sigur nu va fi, ea are gene japoneze si un stil de viata sanatos pana la plictiseala, atunci eu as fi cercul mai mare care o inglobeaza si pe Misaki. Spre deosebire de Lia si de Sabbra, paginile cartii mele se mai lipesc doua cate doua, mai lipsesc sau sunt indoite a intimitate si aducere aminte numai pentru sine. Blogul acesta e ca un bunic, permisiv pana la nebunie cu nepoata, Misaki, dar mai strict cu fiica. Misaki isi permite aici sa se joace numai de-a Japonia fara sa se teama ca se vor supara ceilalti copii daca ignora orice alte jucarii sau ca-i va plictisi cu previzibilul ei cantecel. Blogul e un ciob asadar, insa ma reflecta onest.

Cu ce iti dauneaza? 

Pana acum nu a facut nicio boacana, nu mi-a spart niciun geam de suflet, n-a dat iama prin borcanele mele ascunse de...mirodenii, n-a purtat pe ascuns zvonurile casei la vecini. Desi nu e nazdravan, precum se vede, simt totusi ca sunt responsabila pentru el si nu pot sa-l las nescris prea mult timp. Nevoile sale se impun cateodata nevoilor mele, dar asa se creste si se educa un...blog.

Cu ce te ajuta? 

Sa-l laud? Daca i se urca la cap? Ma ajuta sa punem masa: farfurii aburinde cu experiente si trairi de departe care m-au schimbat si pe care vreau sa le gatesc si pentru alti oameni. E ascultator tare, eu il pisalogesc pe aceeasi tema, dar el nu se uita niciodata la mine ca la un nebun plictisitor deja in fantasmagoriile sale sau ca la cineva prea impaunat cu ce a trait. Apoi e mai sociabil decat mine, in parc ma ia de mana si-mi face cunostinta cu tot felul de oameni despre care numai speram ca mai exista. In timp ce se joaca in nisip eu pot sa merg cu ei sa facem o revolutie cu cerneala si hartie. Se vede ca m-au depasit deja vremurile de vreme ce el afla atat de multe lucruri noi inaintea mea, deja invata oul pe gaina. Ce mai, blogul-copil ma scoate din carapacea mea si ma proiecteaza in evenimente, oameni, prezent si viitor.

Ce reactii permiti?

I'll wash your dirty mouth with soap, boy! Or not. Bunic sau copil, il las sa spuna tot ce vrea fiind mare adepta a libertatii, nu-l moderez deloc. Nu mi-e frica neam ca "o sa-l scap din maini", stiu ca va simti intristarea mea si, avand o natura buna, se va corecta. Daca se uita intr-adevar la mine ca la un role-model, va intelege singur cum sa-si ambaleze cu funda reactiile.

Ceramica japoneza pentru Daniel

 

Chipul si povestea lui Daniel ma urmaresc de-a lungul paginilor pe care le citesc, in cuvintele razlete de pe Twitter, in oameni ale caror gesturi ajung la mine cu ecouri calde, in obiectele lor oferite altora in schimbul unei sanse la viata.

Despre Daniel nu stiu multe, il las pe el insusi si pe apropiatii sai sa va spuna cine este. Probabil ca in aceasta perioada primul lucru care tasneste in minte despre el ar fi ca o leucemie acuta limfoblastica nu-l lasa sa se poata bucura in tihna de familia sa iubitoare ce este pe cale de a se mari. Sau poate ca intre tratamente istovitoare trebuie sa caute o cale de a strange peste 120.000 de Euro pentru un transplant de celule stem hematopoietice sau o cale pentru a trai viitorul...

Cu toate acestea eu cred ca niciuna dintre acestea doua nu sunt primele lucruri care ar trebui spuse despre el. Mai degraba ar trebui spus ca Daniel are propriile sale zane care s-au desprins din cartonul povestilor si au pornit a-l ajuta mai concret si mai cu spor decat ar putea presupune fiinta lor eterica. Oana a rotit usor din inelul Arabellei, talismanul de la gatul Ancai a prins a lumina si iata! o multime de oameni, din carne si oase, dar cu roluri de poveste, a aparut de niciunde pentru a sta de veghe langa Daniel. Un Chinez, mare negustor cum sunt chinezii, liciteaza pentru Daniel o bucatica de faima, cine vrea sa i se duca buhul in targul internautic sa mearga sa se targuiasca; Florin Chilian, menestrelul din poveste, liciteaza partitura melodiei preferate a regelui, "Zece"; Andrei Crivat, vataful camarutelor Palatului, i-a numarat pe toti si a dat porunca sa se faca petrecere mare unde sa se adune galbeni cat mai multi pentru Daniel.

Misaki e copil japonez, i-ar sade cam ciudat intr-o poveste. Insa ea crede ca trebuie sa dea mai departe toate acele zambete si toate acele fapte parca iesite dintr-o bagheta de zana pe care le-a primit de-a lungul vietii. Asa cum oameni necunoscuti o ajutau fara sa inteleaga despre ea decat ca e straina si pierduta in Japonia, tot asa vrea si Misaki sa ajute un om pe care nu-l cunoaste si care s-a ratacit pentru moment, dar despre care este sigura ca va ajunge cu bine acasa.

Cand Misaki a plecat din Japonia, langa ea, in avion, pe langa lacrimile nesuferite ce nu se mai opreau, stateau si doua frunze de artar (momiji), native japoneze de secole. Frunzele de ceramica au fost culese de prieteni dragi pe care Misaki nu stie daca va mai avea vreodata ocazia sa-i revada si sa-si vorbeasca fara cuvinte. 

Frunzele de artar din ceramica japoneza sunt bune pentru alinat dorul de arta, de toamna calda, de tari indepartate, etc. Misaki le ofera in schimbul unei sume lasate la aprecierea celor interesati si varsata in contul lui Daniel despre care va trebui anuntata pe mail (japonia-departe-aproape[at]gmail[dot]com) sau in comentarii, impreuna cu adresa omului bun ca sa-i poata expedia ceramica.

Răduţă Daniel Mădălin

Banca Transilvania, agenţia Panduri (sau sucursala Marriott în unele aplicaţii online banking)

EUR: RO72BTRL06404201F02712XX
RON: RO57BTRL064013HAF02712XX
Cod SWIFT/BIC: BTRLRO22

Cei care au carduri utilizabile la plata online  pot folosi aceasta metoda. Detalii AICI.

Alte metode de a intra in poveste sunt: sustinerea pe Facebook , afisarea unui banner pe blogul vostru, o vorba mica purtata de vant la cunoscuti. Multumesc frumos, domo arigato gozaimasu!

   

 

Wagashi - Cand "ceva dulce" Devine Arta

 

A confectiona si a face sunt doi gemeni univitelini. Pe cand gangureau fara diacritice si mergeau de-a busilea prin lexic nimeni nu putea sa spuna care-i care. Ca orice gemeni pusi pe sotii se inlocuiau unul pe celalalt exact cand nu te asteptai, silindu-si parintii si toti cunoscutii sa ghiceasca vesnic cu cine stau de vorba. Erau buni la sufletul lor gramatical, de aceea greselile nu erau deloc sanctionate si toata lumea era relaxata. Apoi a venit adolescenta si zen-ul a pierit ca un fum din tigara nou incercata. A confectiona era un soarece de biblioteca, citea carti cu multe poze si se emotiona in fata unui rasarit mai acatarii sau a unui corp de Venus. A face ar fi stiut ce sa faca cu acel corp de Venus... De fapt, el stia ce sa faca din orice, nu se intalnise pana atunci verb mai pragmatic si mai intreprinzator. De la mici biznisuri cu adjective si interjectii la investitii in substantive serioase, a face si-a construit un imperiu in care el era omniprezent. 

A confectiona s-a facut croitor, se pare. Hainele care ieseau din mana lui erau niste minunatii. Atat de frumoase si de trainice incat unii oameni l-au luat pe a confectiona din mediul sau retras si l-au purtat cu ei prin toate cotloanele frumoase ale mintii. Acei oameni credeau ca pot confectiona frumosul, pe langa visuri, sperante, surprize si lacrimi. A confectiona nu a lasat niciodata o lista a inaltilor sai protectori, dar am putea lesne ghici ca pe ea trebuie sa se fi aflat numele unui mare maestru de wagashi, arta traditionala japoneza de a confectiona dulciuri. 

Pentru Misaki nu exista un lucru atat de odios ca "prea dulce" intrucat ea putea sa stabileasca legaturi organice cu o cutie de baclavale, daca voia. Nici "prea multe dulciuri" nu exista, fusese speriat in nefiinta de "tone de dulciuri". Despre japonezi Misaki isi inchipuia ca nu prea mananca dulciuri, erau mult prea trasi printr-un inel de papusi pentru asta. Inele, papusi si dulciuri deopotriva au zburat pe fereastra gandului cand o multime de exclamatii pitigaiate au atras-o catre o vitrina. Parca se uita la un spectacol de magie. Sub sticla rece aparusera ca prin minune flori si frunze colorate gurmand, dar o constitutie asa delicata incat nici nu-ti trecea prin cap sa le insfaci pofticios si fara numar. In fiecare sezon vitrina producea fertila alte si alte minuni la care Misaki privea cu admiratie, spre zambetul sincer bucuros al maestrilor cofetari din spatele vitrinei. 

Wagashi nu sunt dulciuri, isi spunea Misaki. Wagashi sunt bucatele de arta, mimand frumusetile naturii si trecerea anotimpurilor, prinzand viata in mainile unor sculptori care lucreaza in faina de orez, wasanbon, zaharul trestiilor din Shikoku, fructe, diverse alte ingrediente din plante sau seminte! Wagashi sunt frumoase si miloase cu soldurile fetelor care exclamau pitigaiat in fata lor, sunt facute pentru a acompania ceaiul verde ca jadul si gandurile insirate pe fuior ale oamenilor. 

Cel mai vechi maestru confectioner al wagashi spunea ca acestea incanta toate simturile unui om: imaginea lor este placuta ochiului, gustul lor este de o dulceata delicata, atenta sa puna in valoare toate ingredientele, la atingere sunt induiosator de moi, aroma lor este subtila, nu te izbeste, ci te invaluie, iar silabele cuvantului wa-ga-shi sugereaza anotimpuri si poezii. 

Misaki a luat o gura infima din floarea de cires dulce si gumata simtindu-se in armonie cu lumea.

  

Mai multe poze ale wagashi gasiti AICI (photos credit Ku Ma's Flickr Set)

Lecturi Urbane, Yukio Mishima si omul care venea de la anticariat

De fiecare data cand se termina Lecturi Urbane simt ca mi s-au urcat la cap ca sampania spumoasa: cateva zeci de minute si ma regasesc pe peron fara a putea spune cate pahare am baut. Imi raman in minte multe zambete, multe strangeri de mana, multe povesti. Lecturi Urbane este un proiect tesut din povesti: cele din cartile pe care le impartim si cele pe care le cream intr-un co-autorat benefic cu cititorii din metrou. Unele devin scheciuri generatoare de rasete si destindere, altele...raman ceea ce sunt: povesti cu potential de induiosare mare.

De la aceasta editie a Lecturilor Urbane am adus acasa povestea unui tanar ce arunca ocheade spre cartea din mana mea. Un Yukio Mishima un pic ponosit, asa cum ii sade bine unui scriitor reputat a fi ultima personalitate japoneza care s-a sinucis prin seppuku, nu avea aerul ca ar putea atrage pe nimeni. Si totusi isi gasise perechea! Tanarul tocmai se intorcea dintr-un anticariat si a fost foarte bucuros sa poata face cunostinta cu japonezul dintre file, dupa care mi-a declarat plin de zambete ca ar dori sa vina cu noi data viitoare.

O doamna ce mi-a spus ca abia imi intelege cuvintele din cauza oboselii s-a luminat toata cand i-am oferit cartea si mi-a zis ca numai in Barcelona i s-a mai intamplat asta. Se poate in Barcelona, se poate si in Bucuresti! O domnisoara din Londra a plecat acasa cu un volum...voluminos si, speram, cu o impresie mai buna despre Romania. Un domn a scos din geanta o carte de la editia precedenta a Lecturilor Urbane in loc de salut.

Nu pot sa nu remarc faptul ca Lecturi Urbane  imi este profesor. De fiecare data ma invata o lectie pe care nu o stiam. Despre mine nu stiam ca pot interactiona asa de lin cu necunoscuti care-mi par aproape intotdeauna niste personaje dintr-un alt film. Despre ceilalti nu stiam ca sunt atat de nebuni si frumosi.

Proud to Be Fraier Tea Party

In urma comentariilor la manifestul unui fraier si a altor incurajari de pe Twitter si din viata de zi cu zi offline, ma gandeam sa ne intalnim noi, "fraierimea", la un ceai, cand se mai incalzeste nitel vremea. 

Sunt invitati toti oamenii care nu cred ca onestitatea e un dinozaur si inca unul vegetarian si pipernicit, iar lanturile de aur cat ancora si adresarea cu "mestere" sau "fetita" ar ajuta cumva la imaginea publica sau...care vor sa vina sa vada ce pot face niste "fraieri" ^_^ 

Putem sa ne impartasim povesti de fraiereala, sa punem la cale un boicot (pasnic!) al locurilor unde isi fac veacul adversarii auto-denumiti "smecheri" (deci oriunde...) si sa proclamam Republica Civilizata a Oamenilor unde smecher vs. fraier nu va mai exista. In functie de reactii, va tin la curent cu planurile de intalnire. Sincer...VA MULTUMESC!

PS. Acesta nu este o manifestare segregationala. Dragi smecheri, nu vrem sa facem discriminari, vrem sa va asimilam! (muahahahaha) Release your inner Fraier!