joi, 6 mai 2010

Verdele jad al ceaiului (II) – Inima de teina


(continuare)

Moneda de 100 de Yen (hyakuyen) a fost inghitita cu un cling! ce si-a pierdut veselia in vacarmul vocilor care strigau nadusite in caldura si umezeala tipice unei veri japoneze. In ele se deslusea o ritmicitate care facea posibila mutarea carelor traditionale hoko de-a lungul strazilor inguste ale unui Kyoto intesat de oameni ce priveau scenele prin intermediul lentilelor aparatelor de fotografiat. Culorile vii imi dadeau impresia ca cineva se joaca in Photoshop cu intreaga scena, inaintea ochilor  imi juca auriul decoratiunilor si de peste tot ma orbea un soare rosu pe fondul alb luminos al steagului japonez. Gion Matsuri, festivalul Kyoto-ului, era in plina desfasurare.
 
Car de tip hoko
 
Japonezi mandri aflati pe acoperisul carului
Nici nu era de mirare ca m-am intors spasita catre un automat de bauturi cerand iertare cu acea moneda de 100 Yen. De mirare insa a fost cum mi-a raspuns automatul, scuipand cu un soi de marinimie o sticla imbracata din cap pana in picioare in verde. Apasasem butonul gresit, se intelege. Mi-a dat ceai, of all things, ceai! Trebuie spus ca in acel moment, desi gustasem fugitiv bautura aia de langa apa de la cantina facultatii, ceaiul pentru mine era prieten bun cu aspirina. Nu mi-l puteam imagina decat in straie de musetel sau tei luptand cu sabia impotriva tunurilor unei raceli sau gripe.
 
Attakai ocha - Ceai verde cald  
Fie, mi-am zis, voi incerca acest ceai si poate voi afla care este cauza entuziasmului asiatic fata de licoarea verde-galbui, ce e atat de special la ea pentru a fi consumata in fiecare zi, pentru a-i inalta ceremonial si casute de lemn, pentru a-i desemna vase si boluri si wagashi si oameni.
 
Ceai verde matcha si wagashi 
Era amar, primul meu ceai serios, mai amar decat imi inchipuisem. De unde pana atunci avusesem intentii curate si dorisem o legatura pana cand moartea ne-ar fi despartit, acum credeam ca nu vom ajunge nici pana la a doua intalnire. Oare ce-o fi fost in capul petitoarelor, romani si japonezi deopotriva, care il tot laudasera in vorbe cusute cu ata alba?! Trebuia sa pun capat afacerii rapid. I-am spus sticlei in gand “It’s not you, it’s me! Nu sunt pregatita pentru ceva de durata, nu vrei sa vedem si alti oameni/bauturi? De fapt, sunt sigura, esti prea bun pentru mine!” si am slabit stransoarea mainilor in mod convenabil in dreptul unui cos de gunoi, usurata ca mi-am recapatat libertatea.


Ce nu stiam eu era ca ceaiul este the stalker-type. I-am simtit privirea de teina din fiecare vitrina de automat (!), de pe rafturile supermarketurilor, din mainile colegilor, din orice bol in restaurant. Credeam ca, daca il voi ignora, se va plictisi si va renunta. Credeam gresit. Obosisem sa-l tot evit. Sigur a simtit ca prada isi pierduse agilitatea atunci cand a venit impachetat intr-o cescuta cu flori in mainile sefei mele de la part-time job. Avea aliati de nadejde. Avea un nume: genmaicha, fiul legitim al orezului brun prajit si al frunzelor de ceai verde uscate, neamuri nobile in Japonia. Avea unduiri de caldura si promisiuni in timp ce-mi reflecta propria persoana. N-a fost love at first sip si, desi mi-a potolit setea de hidratare, mi-a starnit una noua: cine este ceaiul?
 
Genmaicha 

To be continued…

6 comentarii:

  1. M-ai facut curioasa, mi-ar placea sa incerc asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  2. De ceva vreme vreau sa ma las de cafea, dar tot aman si m-am gandit sa o inlocuiesc cu ceai.

    Dar nu numai asta, imi place sa imi beau cafeaua in liniste si dupa un anumit ritual. Si ma gandeam sa fac la fel si cu ceaiul.

    Pentru asta cred ca primul lucru pe care ar trebui e sa imi procur ceaiul si cescutele ale si mai stiu eu ce accesorii. Ideea e ca nu am gasit niciun magazin la noi care sa ofere asa ceva, iar pe Internet nu stiu dupa ce sa caut.

    Poate imi dai niste idei: tipuri de ceai, unelte de preparare a ceaiului ...

    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Lady Io: Ce bine! Si inca nu am terminat, urmeaza o postare despre toate soiurile de ceai gustate de mine si de ce cred eu ca ar trebui sa incercam macar o data un ceai bun bun :)

    @Robert: Si mie imi place sa-mi beau ceaiul in liniste si insotit de un ritual. Ma calmeaza susurul apei cand fierbe, actiunea de a o turna usor peste ceai si senzatia ca totul va fi bine atunci cand tin cana/bolul fierbinte in mana si gust bautura din ea/el :)

    Nu e nevoie de multe accesorii...asta in cazul in care nu iti plac ele in mod deosebit (stiu pe cineva, nu spun cine, oarecum partinitor catre un bol frumos si o lingurita de lemn traditionala :))))

    Mi-ai anticipat oarecum urmatoarea postare ce va cuprinde soiuri de ceai, ustensile, accesorii si... locuri din Bucuresti de unde am putea cumpara ceva bun.

    Eu multumesc pentru vizita! ^_^

    RăspundețiȘtergere
  4. cata poezie, Misaki! si ce aroma razbate prin randurile tale... ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. @Zazuza: Sper ca e o aroma de cafea boabe prajite asa :)) Cam asa e genmaicha :D Stii care e paradoxul? Fugeam de poezie in liceu ca de ciuma, mai degraba proza are "poezie" pentru mine :)) Mersi de vizita, ca intotdeauna, hugs!

    RăspundețiȘtergere
  6. pai cred ca ai reusit poezia in proza foarte bine :). hugs, too!

    RăspundețiȘtergere