Postări
Photo Credit @ tae on Flickr (thank you!)
Povestea zilelor mele in Japonia a ramas oarecum suspendata, agatata in postari ici si colo, reconstituita din bucati, impartita in franturi, dar niciodata unita intr-un intreg. Asta pentru ca nu vreau sa scriu finalul. Nu vreau nici macar sa ma apropii de el. Cat timp nu-l tintuiesc in randuri ordonate, pot sa pretind ca nu exista, pot sa ma repozitionez in timp si spatiu dupa cum imi cer nostalgiile sau, dimpotriva, ambitiile de viitor, sa scriu despre atunci si acolo lasand impresia unor acum si aici.
E vremea sa merg mai departe!
Asadar: stiam, ca toata lumea, ca japonezii au siluete filiforme. Aceasta perceptie intra la categoria "clisee nationale". Si este adevarata, cu mici exceptii care intaresc regula. Ma asteptam sa fie asa atunci cand am plecat catre Japonia. Insa nu ma asteptam ca ajunsa in Lilliput sa ma consider Gulliver dintr-odata. Perspectiva se schimba drastic atunci cand te misti dintr-un mediu familiar intr-un altul, complet strain. De unde pana atunci eram "in grafic", ca sa-i spunem asa, in Japonia saream putin peste norma. Cu adevarat uimitor este ritmul in care creierul se repozitioneaza in noul mediu. In primele saptamani ma uimeau constant siluetele piele si os pe care le intalneam la oamenii din jurul meu. Apoi, incetul cu incetul acele siluete ti se par cele normale, iar tu esti o boaba de fasole intr-o gramada de boabe de orez. Fenomenul invers este si mai surprinzator. La intoarcere din Japonia cred ca nu mi-ar fi stat ciudat cu eticheta "subnutrita", iar oamenii in Romania mi se pareau mai "indestulati" decat imi aminteam ca-i lasasem.
Revenind la Japonia, insa, ma aflam in fata primei cure de slabire din viata mea. Destul de ingreunata de faptul ca habar n-aveam cu ce erau pline rafturile supermarketurilor si ca mancam tot timpul lucruri nefamiliare ce imi starneau curiozitatea. In plus, ma aflam in cultura orezului, in orasul patiseriilor si magazinelor de dulciuri aduse din toata lumea, in mijlocul unei fascinatii japoneze pentru mancare asa cum n-am mai vazut la alte culturi. De peste tot ma asaltau reviste special concepute pentru a compune un tur culinar al Japoniei. In loc de editorial de moda ati fi putut vedea intr-una din acestea cel mai nou fel de mancare care se serveste la restaurantul X. Toti oamenii cu care faceam cunostinta ma intrebau din start cum e mancarea in Romania, care sunt mancarurile mele preferate, daca am incercat asta si asta si asta. La camin, toate nationalitatile gateau impreuna si apoi se invitau unii pe altii la masa. Mai putin chinezii, dar asta e alta poveste.
Daca tot vorbeam despre a imparti mancarea :)
Photo Credit @ tcaira on Flickr (thank you!)
Am slabit destul de repede. Dar nu durabil. Si-atunci mi-am dat seama ca, daca vreau sa ma bucur de traiul din Japonia la adevarata sa valoare trebuie sa traiesc ca un japonez, nu ca un european in vacanta. Iata-ma deci, la aproape jumatate de an de cand ajunsesem in Japonia, schimbandu-mi cu totul stilul de viata. Daca v-ati intrebat vreodata de ce arata japonezele asa de slabe si de ce cu greu le putem ghici varsta, aveti mai jos raspunsul.
Am inceput prin obiceiurile culinare. Portii mici, mancat incet, pana pe la 80% satietate. Aproape intotdeauna imparteam mancarea cu ceilalti, n-aveam niciodata farfurii mari, pentru fiecare dintre noi. Nu exista masa fara legume, atat gatite, cat si crude. Multe legume, mai mult de 4-5 feluri. Peste de toate felurile, gatit la aburi sau la cuptor, simplu, condimentat doar cu sos de soia. Fructe de mare. De cateva ori pe luna carne de vita/porc/pui, bucati mici. Intre mese fructe. Ceai verde, neindulcit, cateva cani pe zi. Alge. Da, alge! Mai ales cele uscate si crocante. Supe. Rareori paine. Dulciuri - firimituri, impartite cu ceilalti, motiv de sarbatoare.
Desi la inceput portiile japoneze mi s-au parut o gluma, numai bune de restaurante "haute-cuisine" de la care pleci infometat, dupa o vreme m-am adaptat, imi erau de ajuns.
Apoi am continuat cu miscarea. Tinerii sunt mult prea ocupati pentru a merge la sala. Asta am constatat atunci cand mi-am facut abonament la un centru de sport din apropierea caminului si m-am trezit inconjurata de pensionari care faceau dansuri hawaiene si aqua fitness.
O doamna foarte eleganta ce demonstreaza un dans traditional
Photo Credit @scion_cho on Flickr (thank you!)
Miscarea este integrata in viata de zi cu zi. Majoritatea japonezilor folosesc bicicleta ca mijloc de transport, mai ales daca nu trebuie sa parcurga distante mari zilnic. Eu foloseam initial trenul sau autobuzul exclusiv. Am renuntat la pass-ul de tren si mi-am cumparat o bicicleta cu care mergeam pana la baza muntelui pe care se afla facultatea. Restul drumului il faceam pe jos, alaturi de multi alti studenti. Panta era tare inclinata. In primele saptamani trebuia sa ma opresc sa-mi trag sufletul de cel putin 3 ori pana la poarta facultatii. Colegii treceau pe langa mine fluierand! Aveau exercitiu, se intelege. In Japonia nu este permis sa vii cu masina la liceu sau la facultate pe considerentul ca s-ar aglomera prea tare zonele respective. De altfel, putini japonezi isi folosesc masinile in timpul saptamanii. Trenurile sunt mult mai confortabile, mai rapide, parcurg distante mari intr-un timp scurt si costa mai putin. Asadar mergeam pe jos, cu bicicleta, urcam o multime de scari si inotam in weekeduri in ocean. 
Cale lunga de la facultate pana jos :)
Photo Credit@piccator on Flickr (thank you!)
Kobe fiind situat intre munte si mare, sa inspiri era o adevarata binefacere. De soare m-am bucurat mai tot timpul, iar iarna a fost destul de ingaduitoare incat sa nu-mi intrerup plimbarile.
Pentru mine, toate acestea au fost de ajuns. Dar nu sunt deloc de ajuns pentru multe japoneze. Din afara poate parea ca nu fac mai nimic ca sa-si pastreze silueta si tenurile perfecte de portelan. Aceasta este numai o aparenta. Japonezele, ca toate femeile, tin diete drastice, urmeaza trenduri ridicole gen "dieta cu banane" sau "dieta cu supa miso", un fel de "regimul cu supa de varza" de la noi, cumpara zeci de produse cosmetice care le promit ca vor avea picioarele mai subtiri, tenul mai alb sau...nasul in vant, au luat cel putin o data in viata pastile cu diverse prafuri pentru a slabi si considera ca o operatie estetica ar fi solutia ideala pentru a-si mari ochii sau...alte parti esentiale ale corpului. Daca se ingrasa 2 kg deja incep sa se simta oribil deoarece presiunea societatii este foarte mare. Aproape toata lumea din jurul tau este filiforma, hainele din magazine sunt facute pentru umerase, iar cel mai mare numar la pantofi este 38, un 38 tare ingust...Cu cat mananci mai delicat si mai putin, cu atat se considera ca esti mai atragatoare, motiv pentru care la intalniri amoroase majoritatea fetelor japoneze pretind ca au un apetit foarte scazut, stiind bine ca vor manca pe saturate abia cand ajung acasa, in intimitate. Dramele legate de aspectul fizic nu scad cu varsta, nu. Abia la varste inaintate am auzit cateva doamne chicotind de bucurie ca pot merge, in grup, ca intr-o excursie cu clasa, la cele mai faimoase patiserii si cofetarii, special ca sa incerce toate dulciurile de la care s-au abtinut o viata. Desi nici aceasta nu e o regula, numeroase doamne in varsta preferand in continuare sa faca sport si sa manance cumpatat, continuand sa arate suple si sa fie active pana la adanci batraneti.
Dieta prin...inspirare?!
Photo Credit @ robep on Flikr (thank you!)
Aud deseori ca e vorba de genetica, oase mici, metabolisme rapide. Dar japonezii se ingrasa cand se muta in Europa sau in SUA. Se ingrasa si se imbolnavesc de boli care nu i-ar atinge acasa.
Etalonul?!
Photo Credit @ frais99 on Flickr (thank you!)
Nu e niciun secret. Japonezii sunt supli pentru ca mananca intr-un anumit fel, pentru ca fac miscare in mod constant, pentru ca incearca pe cat posibil sa se bucure de aer curat si de soare si pentru ca sunt foarte motivati (a se citi constransi).
