Scuzele si armonia

Photo Credit @ musicmuse_ca on Flickr (thank you!)

Mai-chan si-a cerut scuze si a scuturat usor umbrela de ploaie, inainte sa o introduca in husa de plastic pusa la dispozitia calatorilor pentru a nu se forma ochiuri de apa pe podeaua trenului. De fapt, nu intarziase absolut deloc. Eu ajunsesem mai devreme. I-am zambit stiind ca isi ceruse scuze din consideratie fata de asteptarea mea.

In noiembrie era placut in Kobe, ca intr-un oras in care temperaturile nu scad sub 3-4 grade nici macar in Decembrie-Ianuarie. Stiam ca nu urma sa ninga. Fetele purtau in continuare fuste scurte si cizme cu sosete 3/4, iar haina mea de "iarna" ar fi trecut drept un trench de toamna insorita in Romania. Nu ma puteam plange de frig oricum, nu fara sa capat priviri mirate. Cumva, prietenii mei japonezi erau convinsi ca in Romania se face la fel de frig iarna ca la Polul Nord.

Ne-am plimbat alene prin centrul de shopping acoperit cu o bolta de sticla, timp in care am auzit mii de scuze din stanga si din dreapta. Toata lumea era amabila si atmosfera politicoasa. De fapt, cam acesta este scopul scuzelor in Japonia, de a mentine armonia, de a crea o atmosfera de bunavointa. Cand vanzatoarea frumos imbracata si parfumata a fugit, la propriu, sa-mi aduca o pereche de pantofi de incercat, in loc sa-i spun "mulțumesc" sau "vă rog", i-am spus "sumimasen", care se traduce prin "ma scuzati" de obicei, dar in acest context e un multumesc cu o licarire de vina in ochi. 

A doua zi am pedalat voioasa pana la baza muntelui si de acolo am urcat pana la facultate. Aerul era tare si ma obisnuisem sa-l inspir puternic. De cand urcam povarnisul catre educatie simteam ca am sa traiesc o suta de ani. Carunta, dar atat de vioaie in miscari, mereu zambitoare, profesoara noastra de japoneza ne astepta ca pe niste copii veniti de departe. Intelegeam acum intrebari simple in japoneza si credeam ca stim sa raspundem la ele, pana la urma "da" si "nu" exista in toate limbile. Ne-am dat seama curand ca nu stim sa refuzam o invitatie. Nu in Japonia. Nu pot, nu am timp, am alta intalnire, as vrea, dar... - acestea nu sunt destul de delicate pentru asteptarile celui care invita. In schimb e de ajuns un "sumimasen". Cu alte cuvinte, un refuz printr-un scuza-ma. Sau "gomen nasai", un refuz printr-un iarta-ma. Valabil atat pentru o invitatie la o petrecere, cat si pentru o cerere in casatorie. 

In fotografie tanara isi cere scuze, printr-un gest specific, pentru ca in Japonia se fac burrito fara gust...(ceea ce clar nu depinde de ea, este o scuza ce exprima parerea de rau pentru ca stie ca fotografului ii place acest fel de mancare) 
Photo Credit @ wazuluwazu on Flickr (thank you!)

Eram deja de jumatate de an in Japonia cand am inceput sa-mi cer scuze o data la doua propozitii. Fiindca intelesesem ca sunt importante, ca exprima mai bine decat un multumesc recunostinta fata de cineva care a muncit ca sa te ajute sau parerea de rau ca trebuie sa ii spui cuiva nu. Tot asa, cand considera ca un lucru este imposibil de realizat, cei mai multi japonezi vor spune ca este "dificil". Iar cel ce aude aceasta va fi convins ca, daca interlocutorii lui ar fi intrevazut chiar si o sansa mica de a realiza ceea ce el ceruse, ar fi spus un simplu "da". 

De la acest tip de scuze - conventie sociala la fel de raspandită ca "poftim" si "te rog" si "mulțumesc" - pana la scuzele intemeiate pe o greseala, cultura lui "imi pare rau" si "imi cer scuze"  isi atinge scopul in interiorul comunității japoneze. Un exercitiu de modestie si umilinta care ar fi nimerit si pe alte meleaguri...

De altfel, poate ca japonezii au inteles ca mijlocul cel mai rapid pentru a coase o ruptura si a o vindeca fara urme este sa isi recunoasca greseala, sa-si asume raspunderea, sa-si declare parerea de rau si sa incerce sa repare ce au stricat. Am vazut ministri care si-au plecat capetele la televizor, in fata cetatenilor, pentru a-si cere iertare din cauza unei greseli mult mai neinsemnate decat cele care se fac la noi. Apoi si-au dat demisia. L-am vazut pe presedintele companiei Toyota cerandu-si iertare si folosind sintagma "kokoro kara", adica "din suflet". N-am vazut nicio companie romaneasca, de stat sau privata, care sa-si ceara scuze vreodata. Faptul ca exista o lista a scuzelor adresate de oficialii japonezi cu diverse ocazii, inclusiv pentru al Doilea Razboi Mondial, inseamna ceva. Faptul ca oamenii obisnuiti nu asteapta ca scuzele sa vina numai de la "cei de sus", ci isi asuma responsabilitatea pentru tot ceea ce fac zi de zi, in viata privata si cea profesionala, inseamna inca si mai mult.

Presedintele Toyota cerandu-si scuze la Nagoya. 
Photo Credit @ snowdennis on Flickr (thank you!)

Am invatat astfel ca nu este semn de slabiciune a-ti cere scuze, ci de tarie si de maturitate. E semnul ca doresti sa torni balsam peste suparare. Iar cand devenim agresivi dupa ce am gresit sau cautam un alt vinovat inainte de toate, nu evitam o umilinta, ne afundam in ea. Nu ma simt umilita cand spun "imi pare rau" pentru ca am atins pe cineva din greseala cu geanta la metrou,  dar simt mila cand mi se raspunde ca deunazi: cu o privire aproape ucigasa si spatele intors. 

Kanzashi - Petale curgatoare

Mi-a parut rau dupa aceea ca am speriat-o cu blitzul puternic al aparatului foto. As fi vrut sa ma intorc doua secunde in trecut ca sa insfac lumina aceea orbitoare inainte ca aratatorul meu sa apese cu nepasare nepoliticoasa butonul. Click click! - sunetul aparatului si al genelor ei clipind des. Mi-am cerut scuze, a zambit timid, vizibil incurcata si a inclinat usor capul in semn de adio. Sunt convinsa ca, daca nu ar fi avut in picioare acele sandale greoaie de lemn, ar fi disparut grabita din raza mea vizuala. Asa...a fost nevoita sa se indeparteze chinuitor de lent, stiind ca inca o priveam, tintuita pe acel pod frumos de lemn, arcuit peste un fir de apa al Kyoto-ului. Pe display-ul aparatului arata ca un iepure surprins de o capcana. Dar ce ghirlanda superba de flori purta in par!

 

Maiko (surprinsa la doi pasi de podul cu pricina ^_^)

Iepurele meu era o maiko, o geisha in devenire, un invatacel. In virtutea acestui statut, coafura ei elaborata era subliniata de un ornament traditional din matase, in forma de cascada florala - kanzashi. Pana atunci as fi strambat din nas la ideea de floare artificiala, asociind-o cu florile din plastic atat de prost realizate ca spatiul din jurul lor imprumuta o atmosfera de fals, static, fara viata. Kanzashi respira insa, curg, se leagana in miscare, explodeaza in culori vii, sunt catifelate la atingere, recita toate anotimpurile anului si specificul naturii in fiecare, imprumuta spatiului din jurul lor o atmosfera de frumos, ingenios, muncit.

In epoci imemoriale kanzashi reprezenta un simplu ac de par metalic despre care se credea ca alunga spiritele rele. Apoi a devenit un pieptene din jad. Apoi un buchet de flori, realizate din matase fina, utilizandu-se tehnicile de impaturire origami. Si cum natura, surprinsa in diversele ei ipostaze anuale, este intotdeauna o sursa apreciata de inspiratie in Japonia, kanzashi au inceput a reproduce artificiile cu care este intampinat Noul An, florile delicate de prun japonez, caderea florilor de cires prin folosirea rozurilor si a petalelor in cascada, irisii violeti, picaturile de roua pe iarba, crizantemele toamnei.

 

Sakura kanzashi 

Realizarea unui ornament kanzashi este un mestesug ce nu a fost arhivat sub eticheta "traditie" si varat sub un clopot de sticla la muzeu. Inca se mai creeaza ploi de flori si fluturi matasosi de catre artisti kanzashi, putini, ce-i drept, in Japonia mai exista numai 5 maestri kanzashi. Cumparatoarele s-au rarit, numai geishele, maiko, tayu (actritele de teatru japonez ca noh sau kabuki), japonezele care studiaza ceremonia ceaiului sau ikebana mai poarta kanzashi in par. Cu toate acestea, asa cum s-a intamplat si cu ikebana sau ceremonia ceaiului, traditiile japoneze au depasit spatiul japonez si s-au imprastiat in lume, kanzashi fiind create acum ca aplicatii pe haine sau genti, cercei-floare sau bratari textile, de catre occidentali care au preluat si adaptat arta kanzashi. O soarta ironica pentru elementele specifice ale unei culturi ce se mandreste cu inabordabilitatea ei. Dar un mod de a continua. 

 

Ayame sau Irisul japonez este specific lunii mai; 

Kanzashi realizat din matase Chirimen de Kimono

 

Momiji Kanzashi - frunzele de artar sunt un simbol al toamnei tarzii in Japonia

 

Agrafa de par reprezentand o lebada neagra din matase Rinzu de Kimono

 

Ornament de par reprezentand clopotelul japonez, specific lunii septembrie

 

Kanzashi reprezentand florile de cires, incorporata in coafura traditionala a unei maiko in aprilie

(Photo Credit @ hayleycasa on Flickr, thank you!)

Photos & Design are property of Atelier Kanawa (link catre magazinul lor pe Etsy.com) Thank you!

Uz modern - elastic de par (PhotoCredit @anbodesign on Flickr, thank you!)

Agrafe kanzashi floare de prun (Photo Credit @ amaebi79, thank you!) 

Agrafa cu cirese (Photo Credit @ raydance on Flickr, thank you!)

Kanzashi pentru mirese (Photo Credit @ Hatsu-chan on Flickr, thank you!)

Gentuta kanzashi (Photo Credit @ wonderlandboutique on Flickr, thank you!) 

Cat de dificil este sa realizezi un ornament kanzashi ca incepator? Va las pe voi sa ghiciti avand in vedere ca ornamentul de mai jos a fost lucrat de mine, urmand instructiunile din cartea lui Diane Gilleland, Kanzashi in Bloom. 

Am lucrat aproximativ o ora cu mare placere, folosind o matase grosuta de la o bluza mai veche tip chinezesc. Daca doriti sa incercati, exista numeroase tutoriale online.

Primul meu kanzashi e dedicat acelei maiko careia nu-i stiu numele si pe care am fotografiat-o intr-o zi de toamna tarzie la Kyoto. 

10 locuri de nota 10

VertAnge mi-a facut onoarea de a publica pe blogul ei, PinTravel, listuta mea cu cele 10 locuri pe care le consider de nota 10 prin aceasta lume numai buna de explorat. Nici nu se putea altfel, locul 1 este ocupat de Japonia intreaga. Pe restul va las sa le descoperiti impreuna cu frumoasele articole ale lui VertAnge despre calatorii, cu sufletul si cu pasul usoare.

Cutii si ambalaje

Plicuri pentru diverse ocazii - Origata Design Institute

Inainte sa ajung in Japonia nu acordam obiectelor din jurul meu nici macar o bataie de gene decat daca era ceva evident in neregula cu ele. Cand erau atat de frumoase incat trebuia sa remarc asta, observatia ramanea undeva in aer, de unde se tot inalta cat mai departe de mine ca aburii de la cafeaua care se raceste. Frumusetea nu ajungea la mine in atat de multe moduri in care ar fi putut sa ajunga...

 

Artist: Aoki Ryota-san

Artist: Jiro Noguchi-san

Nu stiu cand am inceput sa observ liniile fine ale unei cupe de ceai lucrate manual sau profunzimea tonurilor pamantii. Nu-mi amintesc distinct nici momentul in care un ambalaj ce imbraca in arta un obiect oarecare mi s-a parut ca infrumuseteaza pentru o clipa tot spatiul din jurul meu, nici cand am inchis ochii si am ascultat sunete de pian sau de chitara altfel decat ascultasem hiturile verii, venite direct pe filiera americana, in baloti murdari de contrabanda - clar nu cea mai buna marfa.

Petale de sakura din hartie

Mochi - galuste de orez dulce decorate in spiritul ciresilor

Telefon de primavara... 

Sunt aproape convinsa ca prima exclamatie de uimire ce verbaliza o emotie sincera si de durata in fata naturii a fost cand am cules grabita o petala din par observand neasteptat ca ploua cu astfel de petale din ciresii roz-pal incarcati. Cred ca am stat nemiscata ani-lumina in fata alunecarii aceleia a unei frumuseti atat de efemere, pe care stim ca o vom revedea la anul si, cu toate astea, nu ne putem impiedica sa-i agonizam plecarea.

E sigur acum pentru oricine ca sunt o "sensibila", o persoana care simte emotie in fata unei forme perfecte de ceainic, la atingerea unui material moale de geanta, la auzul unei expresii sagalnice (sagalnic e un cuvant sagalnic, nu?), la adulmecarea rufelor proaspat spalate. Inainte sa ajung pe aleile cu flori de artar ruginite si crestate, dar focos de vii, inainte sa tin in campul vizual mereu un munte-reper, inainte sa ridic capul din pamant si din griji catre o reclama amuzanta si inainte sa cred ca necunoscut inseamna o sansa extraordinara de crestere, inainte de toate acestea as fi dat din cap condescendent la imaginea zecilor de japonezi cu ochii pironiti la niste copaci care se scutura. Mi-as fi imaginat specia asta un pic defavorizata, sensibilii, ca pe niste fiinte plapande, mereu tematoare, mi-as fi inchipuit ca tremura usor in orice contact cu semenii, ca trebuie menajati si tratati ca niste bibelouri pe mileu care te induioseaza cu timpul lor trecut si te agaseaza in nepotrivirea lor cu prezentul.

Cutiile ce adapostesc un pranz la pachet sunt niste cutii.  Ambalajele ce imbraca un obiect abia cumparat sunt niste hartii cu funde.  Insa cand sunt frumoase au puterea continutului. Sau poate mai mare.

 Inghetata de la Lotte

 

Carti de colorat pentru adulti! - Color Origami

Ambalaj pentru cutie cu jeleuri - Koujuken (Nara)

Tot ambalaje pentru jeleuri, cu pepene de aceasta data - Seikan In

La ora 4, un snack si un ceai impartite cu prietenii. Sigur iti zambeste un personaj dragut de pe vreun ambalaj - Biscuiti dulci Koala no Machi

 Do you, USB-fan, take it, to hold and to plug, to copy and paste?

Pusculita cu LED display; cu cat economisiti mai mult, cu atat  displayul devine mai "bogat"

"Sandvis" japonez - la interior are o umplutura delicioasa de peste si condimente; ambalaj foarte convenabil

 Cum pot japonezii sa bea asa mult ceai? - la ei e portabil ^_^ 

In imagine - ceai de iasomie, ambalaj de primavara

 Ceai verde - diferite tipuri de ambalaje sezonale (ultimul fiind clar pentru toamna, cand ploua cu momiji, frunzele de artar)

Joc pentru copii ce imita jobul unui...controlor de bilete in tren! Include un perforator si stiluri diferite de bilete, de la tren obisnuit pana la shinkansen 

Courtesy of PingMag (thanks!) 

Note: later edited 

Curiozitatea oamenilor si felul in care inteleg sa se deconecteze, redevenind copii, este, poate, unul din lucrurile de care imi este cel mai dor din perioada in Japonia.