joi, 3 decembrie 2009

Benkyou suru sau Cum se face facultatea in Japonia

Imediat dupa hanami, am inceput cursurile la facultatea de la poalele muntilor. Privelistea de acolo era superba, orasul ni se asternea la picioare, iar albastrul cu licariri de lumina al marii ne odihnea ochii de fiecare data cand ieseam din cladirea facultatii. Diminetile ma amestecam bucuroasa printre numerosii studenti care alcatuiau o procesiune vesela in ascensiunea catre imensul campus sau schimbam zambete in autobuzul aglomerat, dar civilizat.


Comparatiile cu sistemul nostru si intrebarile aferente au inceput dupa ce, in prima zi, mi s-a oferit un birou. Da, un birou al meu, in sala studentilor, la facultate. Colegii mei petreceau marea parte a timpului lor la facultate, acolo studiau, acolo mancau, acolo socializau, acolo isi vedeau de hobby-uri. Fiecare isi personalizase biroul cu poze inramate din care le zambeau mame, tati si frati, multe clasoare si dosare la care lucrau, post-it cu datele examenelor si orare detaliate, animale dragute din plus si paturi roz pentru fetele carora le era frig seara. Modul acesta de a concepe timpul la facultate creeaza niste legaturi mult mai de durata si pregateste pentru atmosfera dintr-un birou de firma, mai tarziu.

Primul curs. Ma regasesc intr-un grup restrans, intr-o sala ce ar fi putut trece drept sala de conferinte in orice companie respectabila. Ma aventurez la cateva cuvinte in japoneza, abia silabisite cu o saptamana in urma si fruntile se scutura de incretituri rapid. Orice inceput si sfarsit au politeturi si zambete. Primim prima tema de gandire si profesorul se uita zambitor la mine cand mentioneaza dezbaterile ce vor urma. Ma gandesc cu o oarecare jale ca, desi am fost mereu elev si student de nota 10, nu m-am aruncat prea des sa-mi exprim opiniile sus si tare. Intotdeauna am avut un carcel la mana, in special la cele doua degete care fac semnul pacii, carcel ce se vindeca miraculos la examenele scrise. Vedeti voi, memorarea mecanica care iti aduce zecele nu este mama naturala a dezinvolturii intr-o dezbatere. Asta am putut constata, atat eu, cat si colegii mei japonezi, la un curs la care un american ce nu auzise despre toate tratatele si datele lor istorice din capul nostru ne-a facut KO cu o prezentare extrem de pragmatica, fluida si atragatoare. Nici eu, nici japonezii nu stiam cum sa atragem atentia unui public, captatio benevolentiae, cum sa inseram mici glume si cum sa folosim fraze simple, dar de efect, in locul frazelor noastre sforaitoare.

Ca sa ne consolam, o romanca si niste japonezi - produsi ai unor sisteme bazate pe memorare, la ei chiar mai rau decat la noi - evadam la ora pranzului. Oriunde s-ar afla, la facultate sau la serviciu, japonezilor li se acorda o pauza de masa generoasa, pana la 2 ore. De acest interval profita orice restaurant, oricat de mic, pentru a atrage clientii prin seturile speciale de pranz al caror pret este mai mult decat rezonabil. Astfel, pranzul constituia masa cea mai importanta a zilei si nu de putine ori mi-am luat colegii de mana si am cutreierat orasul, in fiecare zi incercand un alt restaurant etnic. In aburii bucatelor al caror gust nu ne era familiar si pe care ne amuzam sa le incercam cu o curiozitate sincera, se topeau frustrarile din sala de curs si se legau prietenii intuite in tacere, bazate pe un ceva mai presus de confidente.

La majoritatea cursurilor a trebuit sa fiu avocatul tuturor gandurilor pe care colegii mei nu reuseau sa le formuleze cum trebuie in engleza si pe care mi le adresau in priviri pline de neputinta si timiditate. Engleza este la fel de dificil de invatat pentru ei cum este japoneza pentru noi. Si totusi iata-i, inscrisi la cursuri cu un limbaj tehnic, in engleza, stanjeniti peste masura de tacerile care urmeaza intrebarilor, rosi de frustrare pentru fiecare observatie pertinenta care s-a pierdut din cauza precaritatii englezei lor, pregatind cateva fraze cu un munte de dictionare si munca asidua. Iar eu vorbeam cu usurinta mai multe limbi decat ar fi putut ei invata vreodata. Pentru ca, am sa-i conced macar atat sistemului nostru, am avut de unde. Tenacitatea lor insa nu putea decat sa-mi inspire admiratie, am sa-i conced macar atat sistemului lor, au avut de unde.


Cand luminile portului incepeau sa se aprinda, profesorii ieseau din birourile lor, unde faceau cercetare, vesnici doctoranzi cu diploma care s-o ateste, studiind cot la cot cu noi in continuare. Se intampla adesea sa mergem toti la o izakaya, un loc unde mancarea e special conceputa ca sa fie extrem de variata si in portii mici pentru a acompania bautura nelimitata, all you can drink system. Pe masura ce nasul profesorului meu indrumator se inrosea ne povestea despre familia lui si directia cercetarilor sale, imi punea intrebari despre Romania si despre lume, asa cum o vad eu, incercand sa ma ghideze subtil. Nu-mi imaginez vreun profesor din Romania facand asa ceva pentru ca ei sunt mari si noi mici, dar si pentru ca multi dintre noi nu inteleg notiunea de respect, nici nu-si imagineaza ca le-ar trebui un mentor si sunt aproape sigura ca s-ar comporta necorespunzator daca s-ar afla la o astfel de intalnire informala. Insa de o relatie mai stransa profesor-student am beneficia cu totii.

Intre studenti, intre profesori apareau mereu straini fiindca Japonia pune accent pe schimbul de experienta. Fiecare om diferit aduce un plus. Japonezii sunt prin traditie niste insulari, atat ca localizare geografica, cat si ca atitudine, insa astazi mai insulari suntem noi, romanii. Noi nu avem nevoie de profesori straini invitati, nici de prea multi studenti straini care sa ne prezinte o alta perspectiva; nu avem nevoie de relatii adevarate cu lumea de peste granita, construite la nivel de individ, in perioada in care invatam cel mai mult, ne ajung judecatile de valoare despre cutare sau cutare popor, emise fara a cunoaste macar un singur reprezentant al sau. Credem ca suntem auto-suficienti si asta, pana si una dintre cele mai inchise tari din lume a invatat, nu ne ajuta sa progresam.

Las sugestiile privitoare la reforma invatamantului celor mai pregatiti decat mine, le urez sa reuseasca sa iasa de sub avalansa de oameni neavizati care au pareri ferme despre orice. Un singur lucru pot sa fac. Sa le spun tuturor tinerilor, oglinzi ale unei Misaki din scoala si facultate: urmati-va interesele, urmati-va inclinatiile, nu ridicati din umeri cand nu sunteti obligati sa invatati, nu viitorul scolii e in joc aici. Incalcati regulile daca sunteti obligati sa invatati mecanic, nu va vor folosi la nimic acei zece castigati fara pasiune. Respectati-va, implicati-va in propriul viitor, nu va irositi in distractii ieftine cu care umpleti orice gol.

Puneti suflet in prioritati, puneti moderatie in celelalte.

20 de comentarii:

  1. asta e cea mai mare buba a sistemului de educatie romanesc, cat si a profesorilor ce (cu foarte putina) demnitate il servesc: autosuficienta, ultra-importanta ce si-o acorda si care, periculos de molipsitor, ii contagiaza si pe studenti...

    RăspundețiȘtergere
  2. @Zazuza: Ma bucur sa vad ceva scris de tine,mai ales ca esti mult mai avizata decat mine aici! :) Eu cred ca e responsabilitate de ambele parti. Si mai cred ca un singur profesor si un singur student pot face o diferenta, printr-o comportare constanta in directia unei legaturi mai stranse, incercand sa-i traga dupa ei si pe ceilalti. Exemple sunt, ma bucur ca tocmai un om care s-a imprietenit cu studentii sai a ales sa-mi lase un mic comentariu :)Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Reformarea invatamentului din Romania este cvzi-imposibila in conditiile de azi. Profesorii trebuie sa fie profesional mai bine pregatiti, pe de alta parte trebuie sa aiba salarii decente. Eu am plecat din invatamant pentru ca salariul acoperea, la vremea aceea, doar intretinerea de la bloc. Logica este simpla: cine poate pleca va pleca, raman numai cei care nu (mai) au de ales si cativa romantici.
    Si apoi ar mai fi o reforma: cea a parintilor (daca vorbim despre clasele mici), care trebuie sa-si invete de acasa odraslele ca educatia este valoroasa si ca fotbalistii nu sunt un model de urmat in viata.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Lady Io: Perfect de acord, e munca de facut pentru toata lumea, inclusiv pentru tineri. Eu cred ca nu exista sistem de invatamant perfect, am vrut sa fie oarecum sugerat in ceea ce am scris. Pana si cel japonez este considerat la ei acasa grav deficitar, nu numai din cauza neputintei lingvistice, dar si pentru ca scoate robotei pe banda, nu-i invata sa gandeasca si sa aiba propriile pareri, ba chiar le provoaca unele traume din cauza duritatii competitiei si se ajunge de multe ori la sinucideri. Intr-o postare viitoare am sa mai dezvolt subiectul pentru ca sistemul lor are o coerenta cu viata de salariat de apoi, este foarte dur, insa exista si se acorda rasplata promisa. Una peste alta, eu cred, cum am zis, ca tinerii trebuie sa-si ia viitorul in maini, sa nu astepte de la scoala, nici de la guvern, sa se bucure daca sunt ajutati, dar sa mearga mai departe daca nu...Multumesc de comentariu! Nu stiam ca mai avem un insider aici, cu atat mai mult ma bucur sa citesc ceea ce crezi despre subiect :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai atins un subiect extrem de delicat. Nu trebuie să privim atat de departe pentru un model educațional eficient. Avem destule modele chiar aici, în curtea noastră... în mica, aglomerata și bătrîna europă. Mă refer aici la țările nordice care pun accentul pe latura practică a învățămîntului. Sunt multe lucruri care trebuiesc schimbate la noi în țară... dar înainte de toate trebuie schimbată mentalitatea asta de „care pe care”.

    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Andrei S.: Bine ai venit, iti multumesc pentru vizita si pentru comment! ^_^ Este intr-adevar un subiect delicat, dar intentia mea, declarata si in titlu, este sa ating numai o particica din el fiindca numai la atat ma indreptateste experienta mea. De aceea nu am mentionat despre tarile nordice, eu cunosc first-hand sistemul japonez si perspectiva studentului, nu-mi permit sa spun ce ar trebui profesorii sau autoritatile sa faca, cum sa se pregateasca si exact ce masuri sa ia. Sunt curioasa, am sa citesc despre sistemele nordice si cum pun ele in evidenta latura practica, unde nici noi, nici japonezii nu excelam, asa ca aici Japonia nu-i buna ca model :)

    In ceea ce priveste mentalitatea "care pe care", abia aici putem sa ne uitam la Japonia. Cat am trait acolo, am simtit competitia acerba, insa nu si necinstita. "Care pe care" la ei este o lupta pe merite, trebuie sa te pui in valoare, dar nu sapandu-le groapa concurentilor tai...Acolo capata inteles termenii de "valoare", "efort", "implicare" si e bine, e al naibii de bine :)

    Numai bine si un week-end placut! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Aveti un blog interesant!

    RăspundețiȘtergere
  8. @Anonim: Va multumesc pentru apreciere! :)Inseamna mult pentru mine :)

    RăspundețiȘtergere
  9. La o primă vedere par a fi diferenţe ireconciliabile. Diferenţe insurmontabile. Dar poate că cei ce vin urmă... poate chiar şi noi... văzând şi altceva... vom schimba puţin lucrurile.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Day-Dreamer: Zazuza mi-a zis candva ca abia generatia noastra a inceput sa beneficieze de burse si oportunitati pt a lua contact cu alte culturi. Eu sper sa se largeasca aria acestor oportunitati, dar si sa existe cineva care sa se poata bucura de ele, in loc sa se certe pe youtube si sa se traga de par in salile de clasa...:)

    RăspundețiȘtergere
  11. Fascinant ce povestesti tu aici... Imi amintesc "cu drag" de orele mele de la facultate desfasurate in sali pline de igrasie, neincalzite, de seminariile din salite unde aveam ori scaune, ori banci, niciodata ambele, de cartile flendurite din anii'60 pe care trebuia sa le citesti cu masca medicinala pe fata, de "laboratorul" de limbi straine in care instalatiile unde ar fi trebuit sa facem "traduceri simultane" nu mergeau si etc. Si am facut facultatea la Universitatea Bucuresti. Si am terminat-o experta in "engleza veche" care ni s-a bagat pe gat cu nemiluita dar fara sa stiu sa scriu o scrisoare de business. Si ar fi trebuit sa fiu si eu profesoara. Doamne fereste! :| Talk about pregatire pentru viata si pentru integrarea ulterioara la un job...

    RăspundețiȘtergere
  12. @teampit: Incontestabil, la suport material si tehnologic sunt ani-lumina inaintea noastra :) Este important si confortul unei sali de clasa, dotarea laboratoarelor and such, dar cred ca astea tin de chestiunile financiare si Romania nu prea o duce bine in aceasta privinta...

    Engleza veche :) Si in Japo sunt experti pe te-miri-ce :) Am intalnit unul in limba romana, deci...

    Mersi de vizita! :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Prietenii japonezi ai fiicei mele tocmai asta criticau la sistemul japonez: ca exista o nivelare, o incercare de a descuraja pe cei mai altfel.
    Se pare ca sistemul de invatamant superior american e mai agreat de cei care vor sa iasa in evidenta.
    In schimb americanii au mult de recuperat in restul invatamantului, care e mult mai putin performant, ma bazez aici pe articolele despre educatie din New York Times.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Viorica: Da, din pacate, nici un sistem, nici cel japonez, dar nici cel american nu este perfect. Daca s-ar imbina pragmatismul american cu informatia mai consistenta japoneza ar iesi ceva :) Dar este utopic, ca peste tot, trebuie sa avem o balanta ^_^

    RăspundețiȘtergere
  15. Din pacate nici la noi cei care invata mai 'altfel' decat doresc profesorii nu-s cine stie ce apreciati. Aveam multi colegi foarte bine pregatiti in ceea ce presupune viitoarea noastra meserie dar care aveau note minime, pentru ca profesorii nu erau indeajuns de deschisi sau la zi cu informatiile. Astfel elevi foarte buni sunt indepartati si facultatea li se pare o corvoada, preferand sa-si foloseasca cunostintele in folosul unor firme mari care poate ii apreciaza in schimbul acestora.

    RăspundețiȘtergere
  16. @PurpleCrayon: Cei care invata "atfel" o sa fie apreciati mai tarziu, sunt convinsa! E semn bun ca nu sunt apreciati intr-un sistem cu probleme maricele :)Sistemul trebuie sa se dea dupa ei, nu ei dupa sistem, in situatia asta :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Imi place optimismul tau! Sper sa ne molipsim mai multi de optimism si poate usor usor vom imbunatati si "sistemul cu probleme maricele" :D

    RăspundețiȘtergere
  18. Mi-a facut placere sa citesc prezentarea deoarece si eu ma gandesc sa merg la facultate in Japonia . Studiez de jumatate de an limba si cunosc cateva cuvinte . Sper ca sa reusesc sa invat limba ( strictul necesar ) pana cand absolv liceul ( in 2011 ).
    Despre sistemul de invatamant prezent in romania nu poti sa spui prea multe lucruri bune , mai ales ca multi tineri renunta la scoala chiar innainte de a termina clasa
    a 8 a .
    Cat despre cei care temina liceul si facultatea nu poti spune nimic , deoarece se intampla o varianta din urmatoarele 2 :

    1 Are multe facultati ( spaga ) , dar nu stie nimic .
    2 Are o facultate ( pe merit ) dar nu are loc de munca .

    In aceste conditi te mai intrebi ca putini reusesc in viata ?

    RăspundețiȘtergere
  19. Sunt tot eu , cel ce a lasat comentariul din
    14 martie 2010, 22:08

    Daca vrei poti sa imi dai adresa ta de Yahoo.com sa vorbim mai des . ( lasa un comentariu cu adresa ta si voi revenii sa vad adresa ta )

    As vrea foarte tare sa invat despre Japonia .

    M-am indragostit de tara cultura , si mai ales limba lor .

    RăspundețiȘtergere
  20. @Anonim: Iti multumesc pentru vizita si pentru comentariu si-ti urez multa bafta la studii in Japonia, daca te hotarasti sa mergi acolo ^_^ Resurse online despre Japonia sunt nenumarate, poti sa te informezi foarte bine in acest mod. Nu trebuie sa stii japoneza perfect cand pleci din Romania, vei invata oricum acolo mai eficient decat aici. Ganbatte, ne! ^_^

    RăspundețiȘtergere