Nengajo sau Anul Nou adus de o carte postala

Copil sau adult, intotdeauna mi-a placut momentul in care un personaj de desen animat sapa un tunel adanc-adanc care-l ducea cu viteza cadrelor de animatie in China. Lumea se rasturna dintr-o data, pe fundal se auzea o melodie ca un clinchet de pahar din cristal fin si distantele erau abolite: la capetele tunelului asteptau aceleasi vietati, numai ca una dintre ele avea ochii mijiti. 

Un prim misionar iezuit a spus ca in Japonia intalnim aceleasi lucururi ca in Europa...doar ca pe dos, ca si cum ar fi lumi in oglinda.  Dupa Kurisumasul cuplurilor ma asteptam, pe buna dreptate, la un An Nou al familiei. Problema era ca familia mea se afla de cealalta parte a oglinzii...Cu toate acestea, Japonia mea este una a solidaritatii, o Japonie in care nu esti lasat de izbeliste sa cauti solutii singur. Asa ca am fost adoptata intr-o familie japoneza si am petrecut un An Nou traditional japonez, toate datorita unei fiinte cu radacini in Romania, insa trunchiul si coroana in Japonia.

 

Anul Nou "rasare" in Japonia la fel ca soarele de pe steag, cu multe ceremonii frumoase. Intr-o cultura in care notiunea de "prim, intai" are o deosebita importanta, Anul Nou este ca un val al timpului ce primeneste tot ceea ce este vechi pentru a-l reinventa. Aceleasi gesturi isi leapada haina trecutului si imbraca haina tesuta cu speranta a prezentului si viitorului. Atfel, primul rasarit al Noului An - hatsuhi - , primul zambet - waraizome -, primul vis - hatsuyume -, prima zi de lucru, primul rand de litere, toate sunt sarbatorite cu entuziasmul oricarui inceput. Chiar si oamenii sunt noi, totul este nou si, deci, nelimitat in posibilitati.

In asteptarea calatoriei catre traditie si familie faceam ultimele pregatiri. Printre bagaje si cadouri era cat pe-aci sa pierd din vedere golirea cutiei postale de ocazionalii fluturasi cu promotii. Contemplam ideea de a le inchiria cutia mea postala pentru petrecerea de Revelion, mirosuri imbietoare de litere tiparite si fete slabute care isi zambeau una alteia dintre pagini fara invidie. Dar aveau un intrus, unul micut, roz, cu litere latine aplecate, scrise de o mana gingasa, cu multa veselie de la animalutele desenate. Acest intrus era un nengajo, o carte postala de Anul Nou. Un nengajo trimis unui strain de catre o japoneza, impreuna cu toata insemnatatea lui de acceptare in grup si doldora de ganduri bune. Kei-chan, multumesc, multumesc, iti multumesc!

 

Posta japoneza este mare atleta zilele acestea: alearga la cursa contra cronometru si iese campioana. Ea garanteaza tuturor sustinatorilor ei japonezi ca orice nengajo depus pana pe 25 decembrie va ajunge negresit la destinatarul ei in prima zi a anului. Considerand ca un japonez obisnuit trimite in medie cam 32 de carti postale si ca Posta aproximeaza numarul total de carti postale expediate la 5 bilioane/trilioane!!! trebuie sa ii acordam atletei onorurile cuvenite. Nimeni nu este uitat: rude, prieteni, colegi de serviciu/scoala, profesori, diversi prestatori de servicii, in virtutea acestui obicei foarte vechi. Singurii care nu primesc nengajo si isi anunta din timp indisponibilitatea de a primi sunt cei in familia carora s-a inregistrat recent un deces. 

Cureierand de curand prin librarii fusesem surprinsa de numarul foarte mare de carti postale la vanzare. Cele mai multe contineau simbolul zodiacului chinezesc pentru Noul An. In anul Cainelui, de pe cartile postale zambeau stangaci, dar adorabil mii de Snoopy Dogs, iar in Anul Soarecelui Minnie si Mickey Mouse faceau legea. Unele carti postale erau imaculate, asteptand nerabdatoare desenele amuzante facute de mana expeditorilor insisi. Instrumentele de personalizare erau la mare cautare pentru amatorii de hand-crafting si pentru designeri.

O traditie pozitiva ca aceasta este promovata si in randurile tinerilor care, in mod surprinzator, renunta la email cu aceasta ocazie. Atragatoare este si loteria cartilor postale preplatite. Nu se castiga sume importante insa, ci mai degraba ustensile casnice si obiecte micute.

 

Pe micul meu nengajo nu sedeau cuminti niste kanji care sa alcatuiasca un traditional "(Shinnen) Akemashite omedetou", ceea ce inseamna literal "Multa fericire pentru tine in zorii Noului An". In schimb, dansau frenetic, cum numai niste litere latine scrise de o mana japoneza pot, urari ce mi-au tinut de cald tot drumul pana la Tokyo cu autobuzul de noapte. Cartea postala a lui Kei-chan si cu mine am dormit linistite alaturi de ceilalti pasageri in timp ce autobuzul traversa nocturn Japonia spre o destinatie...familiala, dar deloc familiara.
 (to be continued...)