Printul Oguri si Printesa Terute

Pe vremea cand Buddhismul ii dadea primele ghionturi prietenesti, dar bine plasate batranului Shinto, prea ocupat cu ritualurile sale exacte pentru venerarea diferitilor kami, zei sau spirite, au inceput sa circule numeroase povestiri care infatisau, mai deschis sau mai subtil, doctrinele buddhiste. Una dintre acestea este a printului Oguri Hangan, fiul unui lord din Kyoto. Versiuni sunt cate frunze de ceai verde pe plantatie, asa ca ma voi rezuma la cea mai cunoscuta.

Asadar, printul Oguri este fiu de mare "dregator", cum am spune la noi. Ca orice fiu de bani-gata, se concentreaza cu prioritate pe propria persoana avand, deci, un comportament necorespunzator. Dar bad boys sunt la moda, asa ca se bucura de multe suspine doritoare, he's a crowd pleaser, yeah baby! Ceea ce, mai devreme sau mai tarziu, starneste niste orgolii, firesc. Astfel ca defaimatorii sai nu gasesc altceva mai bun cu care sa-l dea in Cancan decat faptul ca ar avea o legatura cumva cu marele sarpe din lacul Mizoro. Si cum a avea vreo conexiune cu bau-bau-ul timpului nu i-a crescut nimanui cota de popularitate in sondaje, imparatul hotaraste sa-l exileze pe Oguri la Hitachi (nu, nu la fabrica de electronice). Se stie: daca ai ridicat un imperiu din nimic o data, o mai poti face si dupa ce te pune cineva la pamant, asa ca printul straluceste si pe cerul din Hitachi. Atat de luminoasa era steaua lui incat a orbit o biata printesa, Terute-hime. Rang la rang trage, nu?

Toate bune si rabu-rabu, numai ca tatal lui Terute, lordul Yokoyama Taizen, decide ca relatiile socru-ginere au si ele niste standarde de rautate, asa ca ii da lui Oguri sake otravit (a se observa mijlocul placut prin care-si duce la indeplinire misiunea). Oguri nu este strain de sake, dar este foarte strain de otrava, asa ca, nu, nu supravietuieste vajnic si samuraiceste, ci moare si ajunge in Iad. Terute incearca ceva Julieta-like, dar nu reuseste decat sa pluteasca pe rau pana undeva departe si apoi isi reneaga idolul, devenind fan Cenusareasa, adica intra slujnica la casa unui lord.

In Iad, Oguri o face lata din nou: devine preferatul damnatilor si parca si temnicerii il plac un pic. Asa ca Enma, regele Iadului, ii face hatarul sa-l invieze. Ce simt al umorului poate un rege al Iadului sa aiba? Unii ar zice ca nitel sadic, avand in vedere ca printul nostru chipes se trezeste "reincorporat" intr-un om numai piele si os, incapabil sa piste vreo gheisa de fund sau sa vada, for that matter. Cum norocul nu-l paraseste nici la ceasul invierii, un calugar buddhist se milostiveste de el si il ia in carul sau catre Kumano, locul unde se aflau niste vestite izvoare tamaduitoare. Pe rand, diversi oameni se inhama la carul lui Oguri pana cand mijlocul de transport se blocheaza naravas, desi nu e magar, in fata unei case aratoase. Din ea iese Terute, umila, dar nu mai putin printesa si, desi nu-l recunoaste pe fostul (don't we all?!), inima buna o impinge sa-l duca pana la izvoare. Kumano works its magic si Oguri se scutura ca o martoaga de piei si redevine armasarul salbatic domestic al lui Terute.

Si uite asa se duc ei si fac prapad la socrii mici, de razbunare, nu de-alta ca mai apoi sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti. Pana cand Oguri moare intr-o batalie K1 cu Ashikaga.

Toata istorioara e mult mai interesanta pe scena, cu actori din Tokyo si cu masti japoneze. La TNB. Joia viitoare, 26 noiembrie, de la ora 19.00, sala Atelier. Cu 23 RON sau 16 RON pentru studenti. Ne vedem la teatru! ^_^