Postări
Va mai uitati vreodata la cerul agatat deasupra orasului acesta in care locuim? Eu nu. Nu-l mai privisem cu adevarat de mult, foarte mult timp. Dar il priveam in seara aceea de primavara ca si cum nu as mai fi facut-o pana atunci. Pentru ca totul era nou, viata mea era noua, pana si eu eram noua.
Pe strazile orasului, luminate excesiv cum vezi in filmele cu si despre asiatici, inca zumzaia o multime de oameni. Cine ar fi crezut? Cu modul lor linistit de a fi, japonezii isi petrec de fapt toata viata sub privirile celorlalti. Trenul de la miezul noptii, ultimul, cel care-i duce printi si printese amatori de bal catre casa si-i aduce Cenusarese (Cenusaresi? :)) catre serviciu, este intotdeauna plin-ochi (oblici). Daca il pierzi, atunci fie platesti exorbitant un taxi, fie ramai in oras toata noaptea.
La camin era liniste insa. In fata usii, un plic mare. Cine ar fi putut sa-mi scrie? Abia ce ajunsesem in Japonia. M-am lamurit imediat. Noii mei pen pals erau Biroul Studentilor de la Facultate, Biroul Studentilor de la Centrul International si, ati ghicit, Biroul Studentilor de la Camin. Se pare ca aceste birouri, ingrijorate institutional de soarta mea, tineau sa ma anunte maternal ce acte am de intocmit, de unde pot cumpara diverse, cursuri, cum sa ma feresc de pericole, etc. O adevarata enciclopedie de viata in Japonia pentru studentii straini! ^_^ M-am mirat tare ca nu avusesera amabilitatea sa-mi faca si un program coordonat, poate si niste obento-uri, pranz la pachet pentru toate evenimentele la care trebuia sa merg.
Evenimentele acestea erau catalogate drept "Welcome Party". Bine, mi-am zis, hai sa cunoastem oameni! Si am cunoscut, iarasi cunoscut si tot cunoscut. Am detectat repede pattern-ul, e imposibil sa n-o faci. Petrecere japoneza, de welcome sau nu, inseamna o gramada de oameni care beau cate ceva inofensiv, mananca rapace bufetul si vorbesc cu cat mai multa lume. Am zis "vorbit", dar poate nu este termenul potrivit. Japonezii nu vorbesc English, ci Engrish, o verisoara de gradul n, pe care n-ai mai vazut-o de cand...nu, stai, n-ai vazut-o in viata ta ^_^ James devine sincopat "Jeimsu-san", Paul se face "Poooru", iar cand te indragostesti se numeste ca esti "rabu-rabu", love-love pentru cei initiati. Zambetele se sting exact la ora prevazuta, daca ai chef sa mai petreci, n-ai decat sa mergi in alta parte. Organizatorii ii dau clar distractiei termenul de valabilitate de 2-3 ore.
Welcome party la camin: cunoscut o gramada de oameni, habar n-am pe unde se afla exact tarile unora dintre ei si ce cultura au.Welcome party la centrul international: cunoscut alta gramada de oameni, unii dintre ei colegi de camin, hmmm, cercurile devin concentrice. Welcome party cu diverse grupuri de studenti: what the hell, cum sa-mi amintesc toate numele japoneze pe care le-am auzit??? Welcome party cu profesorul indrumator, profesorii facultatii si toti colegii din departament: cred ca incep sa ametesc, fiecare s-a prezentat si a spus ceea ce studiaza, apoi am jucat in cerc jocul de-a "Spune numele tuturor celor care s-au prezentat inaintea ta!" Ce noroc pe capul meu, bine ca am uitat niste reguli de procedura penala, trebuia sa fac loc in memoria pe termen scurt pentru toate numele japoneze, indiene, indoneziene, coreene, thailandeze, malaysiene, chineze, tadjikistaneze (???), un etc mare, mare de tot, da?
Iures, da, cu siguranta. Dar...la finalul primei saptamani, dupa ce aproape terminasem cu petrecerile, aveam prieteni prin toata lumea. Engrish or no Engrish, oamenii aceia mi-au urat "bun venit" zambind, in ruptul portofelului nu m-au lasat sa dau un yen si, datorita lor, m-am trezit inconjurata de mai multi oameni decat am stras langa mine in Romania de la nastere.
Ma intepa ceva in coltul ochiului, un fir de praf: de ce nu sarbatorisem pana atunci cu generozitate nou-venitii din viata mea? De ce nu le spuneam ca ma bucur sa-i cunosc cu un gest frumos? De fapt, mai mult si mai important, de ce fugeam de necunoscuti cand viata toata ar trebui sa fie un welcome party, sa stalcim cuvinte, sa bem din paharul din mana incercand sa parem altceva decat suntem, dar sa dam gres, sa ne cunoastem, sa cunoastem un alt om si sa crestem.
Pe atunci nu stiam, dar la plecare aceste "welcome parties" se vor fi maturizat in "sayonara party" si vor fi mult mai intense, heartbreaking...
In tot acest timp, romana devenise o limba a dialogurilor strapungatoare cu departarea. De partea cealalta a usii am auzit neasteptat intr-o seara graiul romanesc...(to be continued)
Foarte frumos articolul! Parca as citi un roman fantastic, numai citind aceste rinduri imi pot imagina caldura petrecaretilor.
RăspundețiȘtergereFrumos!
excelenta descrierea. o experienta de viata exceptionala. o adevarata placere sa-ti parcurg cuvintele!
RăspundețiȘtergere@Sanziana: Multumesc frumos! La inceput n-am simtit caldura, am simtit ca e ceva ciudat: toata lumea se interesa politicos despre mine, se fereau sa discute chestii despre care nu stiam, nu barfeau pe nimeni si nimeni nu dadea drumul la un potop de injuraturi din 5 in 5 minute. Nu-mi dadusem seama pana atunci ca nu e placut sa conversezi despre nu stiu ce pseudo-vedeta autohtona sau despre ce a zis/facut X si Y...
RăspundețiȘtergere@Dan, multumesc de vizita si vorbe! Povesti sunt peste tot, nu? ^_^
din nou un episod fascinant din saga ta Japoneza. e si mai savuros cand il citesc din Austria :)...
RăspundețiȘtergereSi eu as vrea sa le scriu de undeva departe :) Dar poate ca nu as fi atat de nostalgica, daca nu as fi aici ^_^ Sa ne scrii repede, sa ne spui cum e pe acolo, au impanzit orasul deja cu decoratiunile de Craciun? :D
RăspundețiȘtergereEi bine, asta este bucuria vieţii, până la urmă: să cunoaştem oameni. Din toate colţurile lumii. Să-i cunoaştem şi să încercăm să ne şi recunoaştem în ei...
RăspundețiȘtergereWelcome party si Sayonara party - cata delicatete si grija fata de cel de langa ei!
RăspundețiȘtergere@day-dreamer: Cu siguranta! Cu cat mai diferiti oamenii, cu atat mai bine. Desi nu m-ai fi prins spunand asta acum ceva timp si nici in momentul de fata nu sunt deosebit de sociabila :))
RăspundețiȘtergere@Lady Io: Multa delicatete, in conversatie si in comportare in general. Sa te arati egoist in societate este ceva ce nu multi japonezi trec cu vederea. Am auzit multe mame in tren dadacindu-si copilasii: "Saki-chan, nu trebuie sa fim egoisti, nu le face probleme celorlalti, nu fi o povara pt ei!" Educatie japoneza ^_^
Un blog despre o altfel de Asie, nu cea pe carea am cunoscut-o eu. Interesant.
RăspundețiȘtergereTrebuie să mai trec pe aici, să văd mai în detaliu despre ce e vorba...
nu cunosc prea bine Asia (in afara de cativa asiatici care mi se par foarte diferiti de noi ca si cultura) ... asa ca ma informez din scrierile tale ;o) oriunde ai fi student in srainatate, oriunde ai trai in strainatate, la inceput ti se pare ca te-ai trezit dimineata intr-o lume care nu e a ta ... iti cauti locul, incepi sa inveti, sa te obisnuiesti, iar apoi devine normalitate ;o)
RăspundețiȘtergereO partedin ce povestestesti imi trezeste noslagii Utahiene. Ca mama am participat si eu, invitata de copiii mei, la cateva partyuri, atmosfera de acolo era tot asa cum o descri tu, cosmopolita, f politicoasa si plina de amabilitate. Primul party a fost la scurt timp dupa sosirea mea acolo, era vorba despre un pot-party cu tema internationala, adica fiecare aducea bucate din tarile de provenienta ale petrecaretilor, deci din cele mai diverse zone ale lumii, si fiecare gusta din bucatele celuilalt. Noi ne-am prezentat cu mamaliguta cu branza si smantana si sarmale de orez in foi de vita (conservate la cutie, de provenienta greceasca :-)) peste care am turnat un sos de rosii (tot din cutie, american de data asta :-)). Ambele preparate au avut mare succes. Unul dintre participanti, american get-beget, m-a intrebat "Did you met mean people?" si s-a distrat grozav cand i-am raspuns "Not yet". La unul din partyuri a venit o soprana din Japonia care ne-a cantat o multime de arii, in mai multe limbi.
RăspundețiȘtergereN-am intalnit atmosfera aceea atat de relaxata la nici un party din Romania.
@cell61: Multumesc de vizita! Facem schimb de imagini si experiente din Asia ^_^ Si eu gasesc foarte interesanta "cealalta Asie", cea pe care ai vazut-o tu :)
RăspundețiȘtergere@Fanfan: Da, si eu cred asta, ca oriunde te-ai duce, va trebui sa te adaptezi la o lume noua...sau sa te intorci de unde ai plecat. Multumesc de vizita si de comment! ^_^
@Viorica: Sarmalele noastre au succes, si eu am vazut asta :)) Si eu m-am simtit foarte relaxata in mijlocul oamenilor acelora, sper ca intr-o zi sa fie asta posibil si in Romania ^_^ Totusi...destinul celor instrainati este dur: cand eram acolo duceam dorul unor anumiti oameni de aici, iar cand sunt aici duc dorul Japoniei intregi si al unor oameni de acolo. Ma intristeaza ca nu am dus dorul Romaniei in sine...
Cand a fost plecat prima data,prin 75, sotul meu spunea ca ajunsese sa-i fie dor pana si de telejurnal.
RăspundețiȘtergereEu am mers prima data in state in 2000, si m-am simtit atat de acasa in timpul alegerilor prezidentiale si mai apoi in luna de circ care le-a urmat,incat n-am avut timp sa-mi fie dor.
@Viorica: cred ca depinde foarte mult de personalitate. La un moment dat, oricui i se va face putin dor, in special de lucrurile mici, care ii dadeau confort, telejurnal :) sau mamaliguta cu branza sau casa bunicilor de la tara. Numai ca unii pot continua si cu dorul acesta sa se adapteze la noua cultura, altii isi dau seama ca ar fi mai fericiti acolo de unde au plecat. Eu ma simteam in Japonia ca acasa, ma simteam si mi se spunea ca e ca si cum as fi fost japoneza in alta viata :))
RăspundețiȘtergereFelicitari Misaki! ai castigat un minunat GIVEAWAY MGB!
RăspundețiȘtergerehttp://ciudat.blogspot.com/2009/11/reconsidered-winners-of-giveaways.html
Sa o porti cu placere.
Vai, deja imi dau lacrimile si sunt abia la a treia citire.
RăspundețiȘtergereExista o problema in Romania atunci cand cunosti persoane noi. De cele mai multe ori nu ai norocul sa dai peste oameni voiosi, deschisi si fericiti. Iar daca iti mai arunca si o privire dusmanoasa inainte de a fi incercat macar sa te prezinti, apoi cum sa mai gasesti curaj sa... socializezi. Been there, done that.
Toata stima pentru blog. ^__^ Incerc sa nu te asaltez cu comentarii... prea multe.
@Alecsa: Asalteaza-ma linistita, imi face mare placere! :D Multumesc ca-mi citesti aici micile mele ganduri si amintiri facute publice, cred ca imi intelegi prea bine limba avand in vedere pasiunea noastra comuna ^_^
RăspundețiȘtergere