Salutari din Coreea: Seul si Busan + insula Jeju (2nd edit)

Later edit:

La drum

Scriu de doua saptamani o postare despre sushi si restaurantele de sushi din Bucuresti. Mai-mai sa vada lumina tiparului digital Blogger. Dar va trebui sa mai astepte fiindca numai cateva ore ma despart de o noua calatorie, cea in Coreea de Sud.

Dureaza tare mult. 16 ore, cu tot cu tranzit. Dar eu stiu ca nu ma voi plictisi pentru ca timpul trece altfel cand calatoresti. Drumul te poarta tot inainte, catre nou, catre o alte fete ale personalitatii tale, catre oameni, catre locuri, catre mirosuri si gusturi, pentru ca mai apoi sa-ti ofere placuta optiune de a te intoarce acasa. Care este mereu valabila, in opinia mea. Acasa trebuie sa fie locul la care te poti intoarce intotdeauna, care te primeste ca pe un fiu risipitor. Si mult iubit.

Iubesc avioanele, in special pe cele mari, de curse intercontinentale. De-abia astept sa revad aeroportul din Seul, parcurs in fuga acum cativa ani. Imi amintesc ca era luminos. Asezat pe o insula, inconjurat de ocean. 

Va las cu bine.

Una proasta, una buna, una incredibil de minunata

Ce au in comun o tanara care lucreaza in marketing in Ucraina, un scriitor din Malaezia, o canadianca IT-ista, un cuplu din UK care a calatorit pana acum in 50 de tari si doi tineri din SUA care vor sa-si puna pirostriile in Japonia? Toti oamenii acestia au fost pre-selectati si vor ajunge in Japonia in aceasta toamna cu programul Travel Volunteer, despre care v-am povestit aici. Mai departe, numai o persoana sau un cuplu va fi castigatoarea/castigatorul programului si va calatori prin Japonia de la nord la sud.

Asadar, vestea proasta este ca niciun roman nu a fost selectat. 

Vestea buna este ca oricare dintre semi-finalisti ar fi castigatorul, intreaga sa calatorie prin Japonia merita urmarita cu mult interes pe www.travelvolunteer.net

Vestea incredibil de minunata este ca...MA INTORC IN ASIA! 

In aceasta toamna, va rula la cinematograful din colt, vizavi de voi, filmul independent "Coreea de Sud, departe, aproape". O productie proprie, fara buget astronomic pentru efecte speciale, fara implicarea niciunui producator  al carui nume incepe cu "agentia de turism". Respectand principiul mult indragit "eu centrez, eu dau cu capul", intreaga echipa de filmare, adica 2 persoane, isi face de cap cu itinerariul si atractiile.

Ca sa nu fiu nerecunoscatoare, trebuie sa-i multumesc totusi Lufthansei pentru impulsul acordat prin promotia incredibila la biletele Bucuresti - Seul.

Daca va intrebati ce e de vazut sau facut sau mancat in Coreea de Sud, va las cateva indicii.

Atentie: cand spun indicii, ar trebui sa prevedeti pericolul care va paste! ^^
In perioada urmatoare Japonia va fi fair-play si la fel de iubitoare cu vecina ei asa cum suntem noi cu Moldova sau cu Bulgaria...revenim, deci va fi iubitoare  cu vecina ei, Coreea de Sud si o va lasa sa straluceasca in cateva postari pe acest blog.

Seul

Palatul Gyeongbok

Hyangwonjong Pavilion Lake

 Insula Jeju (in competitie pentru a fi declarata una dintre cele 7 minuni ale lumii)

Jeju

Busan, al doilea oras ca marime al Coreei de Sud

Plantatie de ceai in Coreea

Fix acum 3 ani am primit...

De atunci, zilele de nastere n-au facut decat sa devina din ce in ce mai frumoase :)

Calatoreste de la nord la sud in Japonia GRATIS!

Oricine a avut buna sansa sa fie "informat" despre evenimentele din martie de media isterica (si aici nu ma refer numai la media romaneasca, nici alte popoare nu s-au lasat mai prejos), probabil isi imagineaza acum ca in Tokyo s-au abandonat trenurile de mare viteza pentru camile ce strabat supuse desertul radioactiv si ca japonezii nu mai arata in sfarsit la fel cu totii datorita capetelor suplimentare, de culoare verde fosforescent, ce le-au rasarit de la orezul si pestii radioactivi ingurgitati. 

Trecand totusi peste exagerari, e normal sa existe o retinere de a calatori in Japonia acum. Pana si cea mai rationala persoana, care nu da doi bani pe senzationalism si nu crede ca ceaiul de napraznic ar indeparta cumva radiatiile din corp (nota: "...??!!", atat am avut de zis la asemenea recomandare pe care am citit-o intr-un ziar de pe la noi), pana si o astfel de persoana ar lua in considerare faptul ca nu te poti increde complet in niciun guvern din lume, deci nici in cel japonez cand ne deseneaza la televizor grafice cu nivelul radiatiilor din anumite zone sau produse alimentare sau cand mai stoarce in public o picatura de informatii de la centrala din Fukushima, reconfortanta ca ursuletul de plus si balsamul sau de rufe.

Plus ca nimeni nu-si imagineaza ca ar fi fain sa-ti petreci vacanta intr-o tara care munceste din greu sa economiseasca energia electrica pentru a veni in ajutorul zonelor afectate de cutremur si tsunami, unde oamenii sunt apasati de probleme mai serioase decat distractia turistilor, iar cutremurul din martie nu a fost cu siguranta ultimul dragon care a smotocit arogant insulita japoneza.

Toate argumente valabile. Pe care le respect. Insa nu obstacole de neinvins. 

Incep cu cel mai mare bau-bau of them all: pericolul nuclear. Subiect care i-a picat guvernului japonez la BAC anul acesta. Desi nu s-a facut de ras la proba practica, actionand rapid, unitar si continuu,  mai bine decat estimez ca ar actiona multe guverne (interjectiecareimitatusea francezii interjectiecareimitatusea), mai are de lucrat la partea teoretica. Comunicarea nu e punctul sau forte. Comunicarea nu e punctul forte al japonezilor, in general. Deci nu l-as ghilotina pe sus-numitul guvern japonez pentru asta. In schimb, as sublinia faptul ca atat diversi cetateni, persoane fizice, cat  si diverse companii mai mici au luat initiativa, in loc sa dezbata la nesfarsit credibilitatea informatiilor de la guvern si au masurat ei insisi nivelul radiatiilor. Pe langa acestea exista masuratori detaliate efectuate de diverse ONG-uri internationale, guvernul SUA si Agentia Internationala a Energiei Atomice. Rezultatele s-au dovedit foarte aproape de spusele guvernului japonez: Tokyo avea un nivel de radiatii de 0.057 uSv/ora ieri. Comparand cu 0.094 uSv/ora in New York si 0.069-0.087 uSv/ora in Berlin, orase care vor primi cu siguranta mii de turisti in perioada aceasta, ne putem gandi ca amintitul ceai de napraznic ar trebui impachetat si intr-o calatorie ceva mai aproape de casa, prin Europa, de exemplu. 

Nu am mentionat Tokyo la intamplare. N-am sa va spun ca Fukushima e pe lista destinatiilor de top din acest sezon. Niciuna din zonele grav afectate de cutremur sau tsunami nu ar trebui sa fie pe lista. Insa nu consider ca exista impedimente majore care ar impiedica vizitatea Tokyo-ului, care se afla la aproximativ 240 de kilometri de Fukushima. Nu e cazul sa-l pomenim cu mila pe regretatul Tokyo, sustinand in acelasi timp, pe principiul daca dragoste nu e, nimic nu e, ca daca Tokyo nu poate fi vizitat, atunci nu are rost sa mergem in Japonia. Japonia are mult mai multe de oferit decat capitala sa. Intamplarea face ca aceste "mult mai multe" sa se situeze in parti unde n-au ajuns nici tsunami-ul, nici radiatiile.

Despre pericolul de cutremur, acesta nu e mai mare azi decat acum 5 luni. In cazul in care va prinde vreun cutremur pe undeva candva, va doresc sincer sa va prinda in Japonia, iar nu intr-o cladire cu bulina rosie din Bucuresti. Gradul de pregatire in fata acestui gen de suparare a naturii depaseste cu mult pe cel al oricarei alte tari din lume. Nu degeaba sunt toti expertii de acord ca doar cutremurul, in sine, chiar daca a fost de intensitate suprinzator de mare, nu ar fi provocat mare bataie de cap Japoniei. Ca sa adaug la opinia expertilor si una de om obisnuit marturisesc ca, in ciuda faptului ca initial am dat romaneste ochii peste cap cand am vazut cat insistau japonezii cu simularile de cutremur si rucsacul pregatit cu baterii, radio, mancare, apa, lanterne, fluier (!) si informatii despre cele mai sigure locuri din casa (baia!), pana la urma m-am dat pe brazda si am inteles ca in tara aceea masurile de prevenire si de actiune in caz de cutremur chiar nu sunt doar niste vorbe scrijelite pe hartiile vreunei primarii in ajunul obtinerii de finantari europene.

Cum ramane cu atmosfera generala, cu eforturile de economisire a energiei electrice, cu reconstructia, cu oamenii care trec in continuare printr-o incercare tare grea? Ce cauta calatorul acolo in locul unui voluntar dintr-o echipa de ajutor umanitar? Daca nu veti suferi intens ca in loc de zeci de mii de reclame cu neon va vor orbi numai o mie, atunci fiti pregatiti sa intalniti un popor uimitor intr-o perioada in care straluceste cu adevarat. Ca soarele-rasare, daca mi-e permisa comparatia siropoasa. Nu numai ca japonezii nu se vor incrunta la calatorii grabiti sa cumpere un suvenir, ci le vor adresa un zambet mai sincer, cred eu, decat toate zambetele de dinainte de martie 2011. Motivul e simplu: pentru ca au asistat la marele exod al strainilor pusi in fata dezastrului din tara adoptiva si au inceput din nou a crede ca Japonia e singura pe lume; daca voi sunteti acolo, atunci inseamna ca nu va temeti de Japonia ca de ciuma bubonica, inseamna ca ii ajutati sa isi refaca industria turismului, ce asigura multe din resursele tarii si care intrase in coma dupa martie 2011. Inseamna ca ati trecut peste distanta, peste avertismentele "de bine" din partea statului, peste "presimtirile" negre ale familiei si peste clatinatul a jale din cap al prietenilor. Inseamna ca ati ales calea mai grea cand puteati sa mergeti linistiti la plaja pe undeva. Stiti ce veti obtine in urma curajului vostru? Respect. De la un popor care intelege perfect ce inseamna aceasta notiune. Credeti-ma, nu se compara cu niciun suvenir.

Cat de multa nevoie au japonezii de prezenta noastra ne demonstreaza o mica agentie de voiaj din Japonia, Magellan Resorts. Dezamagiti ca pe plan international se insista atat de mult pe copaci incat nimeni nu mai vede padurea, cei cativa angajati au hotarat sa ofere o calatorie unui strain sau unui cuplu de straini prin Japonia pentru ca lumea intreaga sa afle, de la un non-japonez, ca Japonia nu se reduce la zone afectate de cutremur, tsunami sau pericol de radiatii, ca viata se desfasoara normal in celelalte zone, ba chiar si in unele dintre cele afectate mai putin. Ideea a adunat curand multa sustinere din partea companiilor japoneze care s-au oferit sa ajute agentia cu bugetul necesar, din partea hanurilor traditionale japoneze (ryokan) care au ajutat la cazari, din partea mini-marketurilor si restaurantelor care vor asigura mesele calatorilor, ba chiar si din partea japonezilor obisnuiti care doresc sa le fie ghizi pentru o zi strainilor prin orasul lor natal.

 Asadar, puteti calatori prin Japonia, de la nord la sud, in toamna aceasta, gratis, inscriindu-va in programul "Travel Volunteer". (facebook, twitter)
Termenul-limita pentru inscrieri este 31 Iulie 2011, mai sunt numai cateva zile!
Inscrierea e simpla tare: completati un formular cu datele voastre si scrieti de ce credeti ca sunteti potriviti pentru a face aceasta calatorie.
Va puteti inscrie singuri sau impreuna cu inca o persoana.
Apoi platiti o taxa de inscriere de 5 dolari (aprox 14 RON) care va fi donata unui ONG ce ajuta la reconstruirea zonelor afectate. In prima faza vor fi selectati 5 voluntari sau cupluri de voluntari care vor primi un bilet dus-intors pana in Japonia pentru selectia finala.
Chiar daca nu sunteti selectati in final, ati gustat o bucatica de Japonia timp de 2 zile. Daca veti fi selectati veti calatori prin toata Japonia, timp de 100+1 zile pe cheltuiala agentiei si cu ajutorul sau.

Un vis, daca ma intrebati pe mine!

 

PS. Toate pozele de mai sus sunt din locuri unde puteti ajunge cu Travel Volunteer. Pentru motivatie. 

De ce sunt japonezii supli

Photo Credit @ tae on Flickr (thank you!)

Povestea zilelor mele in Japonia a ramas oarecum suspendata, agatata in postari ici si colo, reconstituita din bucati, impartita in franturi, dar niciodata unita intr-un intreg. Asta pentru ca nu vreau sa scriu finalul. Nu vreau nici macar sa ma apropii de el. Cat timp nu-l tintuiesc in randuri ordonate, pot sa pretind ca nu exista, pot sa ma repozitionez in timp si spatiu dupa cum imi cer nostalgiile sau, dimpotriva, ambitiile de viitor, sa scriu despre atunci si acolo lasand impresia unor acum si aici.

E vremea sa merg mai departe! 

Asadar: stiam, ca toata lumea, ca japonezii au siluete filiforme. Aceasta perceptie intra la categoria "clisee nationale". Si este adevarata, cu mici exceptii care intaresc regula. Ma asteptam sa fie asa atunci cand am plecat catre Japonia. Insa nu ma asteptam ca ajunsa in Lilliput sa ma consider Gulliver dintr-odata. Perspectiva se schimba drastic atunci cand te misti dintr-un mediu familiar intr-un altul, complet strain. De unde pana atunci eram "in grafic", ca sa-i spunem asa, in Japonia saream putin peste norma. Cu adevarat uimitor este ritmul in care creierul se repozitioneaza in noul mediu. In primele saptamani ma uimeau constant siluetele piele si os pe care le intalneam la oamenii din jurul meu. Apoi, incetul cu incetul acele siluete ti se par cele normale, iar tu esti o boaba de fasole intr-o gramada de boabe de orez. Fenomenul invers este si mai surprinzator. La intoarcere din Japonia cred ca nu mi-ar fi stat ciudat cu eticheta "subnutrita", iar oamenii in Romania mi se pareau mai "indestulati" decat imi aminteam ca-i lasasem. 

Revenind la Japonia, insa, ma aflam in fata primei cure de slabire din viata mea. Destul de ingreunata de faptul ca habar n-aveam cu ce erau pline rafturile supermarketurilor si ca mancam tot timpul lucruri nefamiliare ce imi starneau curiozitatea. In plus, ma aflam in cultura orezului, in orasul patiseriilor si magazinelor de dulciuri aduse din toata lumea, in mijlocul unei fascinatii japoneze pentru mancare asa cum n-am mai vazut la alte culturi. De peste tot ma asaltau reviste special concepute pentru a compune un tur culinar al Japoniei. In loc de editorial de moda ati fi putut vedea intr-una din acestea cel mai nou fel de mancare care se serveste la restaurantul X. Toti oamenii cu care faceam cunostinta ma intrebau din start cum e mancarea in Romania, care sunt mancarurile mele preferate, daca am incercat asta si asta si asta. La camin, toate nationalitatile gateau impreuna si apoi se invitau unii pe altii la masa. Mai putin chinezii, dar asta e alta poveste. 

 

 Daca tot vorbeam despre a imparti mancarea :)

Photo Credit @ tcaira on Flickr (thank you!)

Am slabit destul de repede. Dar nu durabil. Si-atunci mi-am dat seama ca, daca vreau sa ma bucur de traiul din Japonia la adevarata sa valoare trebuie sa traiesc ca un japonez, nu ca un european in vacanta. Iata-ma deci, la aproape jumatate de an de cand ajunsesem in Japonia, schimbandu-mi cu totul stilul de viata. Daca v-ati intrebat vreodata de ce arata japonezele asa de slabe si de ce cu greu le putem ghici varsta, aveti mai jos raspunsul.

Am inceput prin obiceiurile culinare. Portii mici, mancat incet, pana pe la 80% satietate. Aproape intotdeauna imparteam mancarea cu ceilalti, n-aveam niciodata farfurii mari, pentru fiecare dintre noi. Nu exista masa fara legume, atat gatite, cat si crude. Multe legume, mai mult de 4-5 feluri. Peste de toate felurile, gatit la aburi sau la cuptor, simplu, condimentat doar cu sos de soia. Fructe de mare. De cateva ori pe luna carne de vita/porc/pui, bucati mici. Intre mese fructe. Ceai verde, neindulcit, cateva cani pe zi. Alge. Da, alge! Mai ales cele uscate si crocante. Supe. Rareori paine. Dulciuri - firimituri, impartite cu ceilalti, motiv de sarbatoare. 

Desi la inceput portiile japoneze mi s-au parut o gluma, numai bune de restaurante "haute-cuisine" de la care pleci infometat, dupa o vreme m-am adaptat, imi erau de ajuns.

Apoi am continuat cu miscarea. Tinerii sunt mult prea ocupati pentru a merge la sala. Asta am constatat atunci cand mi-am facut abonament la un centru de sport din apropierea caminului si m-am trezit inconjurata de pensionari care faceau dansuri hawaiene si aqua fitness.

 

O doamna foarte eleganta ce demonstreaza un dans traditional 

Photo Credit @scion_cho on Flickr (thank you!) 

Miscarea este integrata in viata de zi cu zi. Majoritatea japonezilor folosesc bicicleta ca mijloc de transport, mai ales daca nu trebuie sa parcurga distante mari zilnic. Eu foloseam initial trenul sau autobuzul exclusiv. Am renuntat la pass-ul de tren si mi-am cumparat o bicicleta cu care mergeam pana la baza muntelui pe care se afla facultatea. Restul drumului il faceam pe jos, alaturi de multi alti studenti. Panta era tare inclinata. In primele saptamani trebuia sa ma opresc sa-mi trag sufletul de cel putin 3 ori pana la poarta facultatii. Colegii treceau pe langa mine fluierand! Aveau exercitiu, se intelege. In Japonia nu este permis sa vii cu masina la liceu sau la facultate pe considerentul ca s-ar aglomera prea tare zonele respective. De altfel, putini japonezi isi folosesc masinile in timpul saptamanii. Trenurile sunt mult mai confortabile, mai rapide, parcurg distante mari intr-un timp scurt si costa mai putin. Asadar mergeam pe jos, cu bicicleta, urcam o multime de scari si inotam in weekeduri in ocean. 

Cale lunga de la facultate pana jos :)
Photo Credit@piccator on Flickr (thank you!)

Kobe fiind situat intre munte si mare, sa inspiri era o adevarata binefacere. De soare m-am bucurat mai tot timpul, iar iarna a fost destul de ingaduitoare incat sa nu-mi intrerup plimbarile. 

Pentru mine, toate acestea au fost de ajuns. Dar nu sunt deloc de ajuns pentru multe japoneze. Din afara poate parea ca nu fac mai nimic ca sa-si pastreze silueta si tenurile perfecte de portelan. Aceasta este numai o aparenta. Japonezele, ca toate femeile, tin diete drastice, urmeaza trenduri ridicole gen "dieta cu banane" sau "dieta cu supa miso", un fel de "regimul cu supa de varza" de la noi, cumpara zeci de produse cosmetice care le promit ca vor avea picioarele mai subtiri, tenul mai alb sau...nasul in vant, au luat cel putin o data in viata pastile cu diverse prafuri pentru a slabi si considera ca o operatie estetica ar fi solutia ideala pentru a-si mari ochii sau...alte parti esentiale ale corpului. Daca se ingrasa 2 kg deja incep sa se simta oribil deoarece presiunea societatii este foarte mare. Aproape toata lumea din jurul tau este filiforma, hainele din magazine sunt facute pentru umerase, iar cel mai mare numar la pantofi este 38, un 38 tare ingust...Cu cat mananci mai delicat si mai putin, cu atat se considera ca esti mai atragatoare, motiv pentru care la intalniri amoroase majoritatea fetelor japoneze pretind ca au un apetit foarte scazut, stiind bine ca vor manca pe saturate abia cand ajung acasa, in intimitate. Dramele legate de aspectul fizic nu scad cu varsta, nu. Abia la varste inaintate am auzit cateva doamne chicotind de bucurie ca pot merge, in grup, ca intr-o excursie cu clasa, la cele mai faimoase patiserii si cofetarii, special ca sa incerce toate dulciurile de la care s-au abtinut o viata. Desi nici aceasta nu e o regula, numeroase doamne in varsta preferand in continuare sa faca sport si sa manance cumpatat, continuand sa arate suple si sa fie active pana la adanci batraneti.

Dieta prin...inspirare?!

Photo Credit @ robep on Flikr (thank you!)

Aud deseori ca e vorba de genetica, oase mici, metabolisme rapide. Dar japonezii se ingrasa cand se muta in Europa sau in SUA. Se ingrasa si se imbolnavesc de boli care nu i-ar atinge acasa.

 

Etalonul?!

Photo Credit @ frais99 on Flickr (thank you!)

Nu e niciun secret. Japonezii sunt supli pentru ca mananca intr-un anumit fel, pentru ca fac miscare in mod constant, pentru ca incearca pe cat posibil sa se bucure de aer curat si de soare si pentru ca sunt foarte motivati (a se citi constransi).

Tokyo - un tur virtual (4)

S-a lasat asteptata aceasta ultima parte a turului virtual prin Tokyo. Cui i-ar arde de vizitat cand la o aruncatura de bat sufla vanturile peste un desert, iar oamenii traiesc in oaze, ferindu-si fetele ca beduinii. Sau ca japonezii traind sub o amenintare nucleara.

E de la sine inteles ca turismul nu infloreste ca ciresii in Japonia acum. Turismul e mort?! Traiasca turismul! Sa fie un turism mai intelept, mai atent la oamenii simpli care-l inconjoara decat la pretul suvenirurilor si la poza cu geisha, sa fie responsabil si sa respecte, sa pretuiasca si sa inteleag ca lasa ceva in urma lui oriunde ar merge.

Asadar, Tokyo. Orasul-supravietuitor. Caruia i s-au clatinat zgarie-norii si i s-au insirat locuitorii in drum spre casa ca furnicile pe urma de mancare. Inainte sa vina un cutremur, un tsunami si niscai fire albe nucleare peste el, Tokyo arata asa, asa si asa. Acum...arata la fel. Doar se simte altfel. 

In Tokyo Dome se desfasoara cu multa tragere de inima meciuri si concerte. Japonezii adora baseball-ul, in mod suprinzator, avand in vedere ca n-are niciun gram de traditie japoneza in el. Il adora intr-atat incat il joaca intensiv in scoli si pe maidan, jucatorii talentati ajungand apoi la echipe consacrate din SUA. Intre baseball si sumo as stabili cu greu care este sportul national. 

 

Photo Credit@yehkai on Flickr (thank you!) 

Tokyo Dome

Photo Credit@machu on Flickr (thank you!) 

Daca am intreba un japonez, raspunsul ar fi "sumo" probabil. Dar nu neaparat in baza popularitatii, ci mai degraba in baza considerentelor de mandrie nationala. "Sumo" este un cuvant japonez, pana la urma, la origine desemna lupta cu un Kami (zeu) in ritualurile Shinto. Luptatorii profesionisti de sumo traiesc o viata incorsetata (desi la gabaritul lor, probabil ca ii insult scriind "incorsetat") de reguli extrem de stricte, stabilite acum sute de ani! In acest sens, sunt unul dintre cele mai traditionale grupuri din Japonia. Ca sa va faceti o idee pentru moment, imaginati-va ca sunteti obligati sa purtati aceeasi coafura, similara cu a stramosilor (samuraii, in acest caz), oricand va aflati in public. Din cauza acestei coafuri, sunteti usor de recunoscut de catre oricine. Nici hainele (bucatile de panza cu acoperire slaba din jurul soldurilor, in acest caz) nu vi le puteti alege dupa pofta inimii, trebuie sa purtati exact ceea ce vi se impune, de la materialul hainei pana la incaltaminte si sunetul pe care il scot pasii vostri.

Inainte de inceperea unui meci de sumo

Photo Credit@antonioperezrio.com on Flickr (thank you!)

Luptatori sumo, prin oras ^_^

Photo Credit@skorj on Flikr (thank you!) 

Unele dintre cele mai frumoase elemente ale peisajului tokyoit sunt parcurile. Un parc este, prin definitie, o capsula de natura care ii reaminteste omului ca exista viata in afara orasului. Cateodata, aceste memento-uri sunt atat de puternice incat te disloca din ritmul tau urban si te propulseaza undeva unde nu exista timp, cel putin nu indejuns pentru a contempla atata frumusete. Tokyo are astfel de parcuri. Complet rupte de blocurile de sticla si otel, de parca ai trece dintr-o dimensiune in alta.

Koishikawa Korakuen Park este unul dintre aceste locuri. Banuiala mea este ca mare parte din farmecul lor, din capacitatea lor fantastica de a te transpune altundeva este data de paraiasul ce curge obligatoriu in orice parc din Japonia care se respecta. Fata de fantana arteziana, paraul este la fel de natural ca un rid vizavi de o injectie cu botox. Sigur, botoxul este o creatie mareata a omului, priviti ce minuni face stiinta. Stiinta nu poate, insa, crea un rid, e prea complex, prea multe zambete, mirari, griji si indarjiri de luat in calcul.

 

Koishikawa Korakuen

Photo Credit@Sifter on Flickr (thank you!) 

Photo credit@Phil & Delph on Flickr (thank you!) 

Photo Credit @ Sifter on Flickr (thank you!) 

In apropiere se afla Tokyo University, cea mai prestigioasa universitate din Japonia, foarte apreciata in topurile la nivel mondial. Universitatea a luat fiinta in 1877, in era Meiji si este pepiniera din care iese cea mai mare parte a clasei conducatoare japoneze: prim-ministrii, artistii recunoscuti, inventatorii care au pus Japonia pe harta roboticii etc. Sapte dintre fostii sai studenti au primit premiul Nobel. 

Yasuda Auditorium

Photo Credit@daverson on Flickr (thank you!) 

Campusul e imens!

Photo credit @allaboutuni2307 on Flickr (thank you!)

Poarta Rosie (de acces in campus), construita in memoria nuntii Maeda-Tokugawa

Photo Credit@Shin Takeuchi on Flickr (thank you!)

Prin campus

Photo Credit @ Emily on Flikr (thank you!)

Va dezvalui un mic secret al Tokyo-ului: YaNeSen. Numele reprezinta imbinarea unor 3 strazi, Yanaka, Nezu, Sendagi, care pastreaza aspectul si un pic din atmosfera vechiului Tokyo.

 

Casa veche, de dinaintea celui de-al II-lea Razboi Mondial

Photo Credit @Tsuya Tsuya Nemury on Flickr (thank you!) 

Photo Credit @ Holy on Flickr (thank you!)

Photo Credit @Nemo's great uncle on Flickr (thank you!) 

Probabil ca intr-o alta viata am fost japoneza, altfel nu-mi explic de unde atata nostalgie pentru stradute intortocheate si constructii de lemn inconjurate de bonsai si semne indescifrabile. In YaNeSen ajung odata cu voi, in acest tur virtual, dar poate, intr-o buna zi am sa pot publica propriile mele fotografii de acolo.

Pana atunci, inchei acest tur virtual al Tokyo cu templele din Asakusa si gradina zoologica din Ueno. Vesnica axa traditional-modern intre care sta Japonia. Insa nu blocata. Doar bine ancorata.

 

Piata din fata templului Senso-ji 

Photo Credit @SBA73 

Imitatori ai lui Elvis din Ueno Park (sau poate sunt din filmul Grease?!)

Photo Credit @jhandelman on Flickr (thank you!) 

Kung-Fu Panda - Ueno style 

Photo Credit@torode on Flickr (thank you!)