Modelul japonez: numai mama, nu si femeie de cariera

Oana mi-a aruncat manusa, din dantela, nu din piele, fiindca este vorba despre o provocare placuta si deloc dureroasa: poate o femeie sa fie mama si femeie de cariera in acelasi timp? Discutia a pornit datorita Alinei Gorghiu si poftesc pe oricine sa-si aduca o contributie cuvantatoare aici sau pe propriul blog.

In primul rand, sa clarificam premisele: nu sunt nici director de firma, nici mama. Consider asadar ca nu am experienta necesara care sa fundamenteze o opinie demna de luat in seama. Sa nu-ti arunci parerea degajat in cele patru zari daca nu ai o baza solida pentru ea este o lectie invatata in Japonia si intentionez sa o respect, asa ca nu pot raspunde la intrebare.

Oana a prevazut probabil genul acesta de reactie deoarece m-a indemnat sa povestesc cum e in Japonia in privinta aceasta: femeile japoneze se lupta tot ca romancele prinse intre cariera si copii/familie? Aici ma simt ca pestele printre ierburi marine si nisip oceanic, din moment ce am avut ocazia sa discut despre asta cu multe femei japoneze, le-am observat in ipostazele de mai sus si am de relatat o viziune complet diferita de cea romaneasca.

Succint, nu. Femeile japoneze nu sunt prinse intre cele doua ipostaze si nici nu exista aceasta dilema in Japonia. Asta pentru ca alegerea lor e clara si vizibila chiar si pentru un strain. Aleg sa fie mame. Motivele pentru care fac aceasta alegere in majoritate covarsitoare sunt multiple:

1. Traditional, acesta este rolul femeii in societatea japoneza, o viziune comuna a barbatilor si a femeilor. Se considera chiar si azi ca mama este cea  mai indicata sa se ocupe de educatia si cresterea copiilor, barbatii avand un rol oarecum marginal. Atat barbatii, cat si femeile japoneze par in continuare sa fie multumiti cu viziunea aceasta, cu exceptii crescande in ultima vreme, insa minore inca. Un sondaj independent facut printre colegele mele la universitate mi-a aratat ca majoritatea isi doresc pur si simplu sa aiba grija de familie.

Pana aici, nimic special, acest rol traditional se regaseste si la noi.

2. Educatia unui copil in Japonia nu seamana cu educatia unui copil in Romania. Lasand la o parte ceea ce este material (carucioare, imbracaminte, jucarii, etc), se considera ca timpul este cel mai important lucru de oferit copilului tau. Mamele renunta la joburi pentru a sta acasa langa copii, gatesc in fiecare zi (v-am spus ca in Japonia nu exista mancare congelata in supermarket?!), fac curat, duc si aduc copiii de la scoala si de la nenumaratele cursuri suplimentare la care sunt inscrisi copiii japonezi de regula, le pregatesc pranzul la pachet in fiecare zi (vedeti aici un exemplu si veti intelege de ce consuma mult timp si cere indemanare...), tin "contabilitatea" familiei, etc. Sunt foarte blande, isi cara copiii peste tot si le explica tot timpul regulile societatii japoneze. Nu am vazut vreun copil care sa faca crize de plans in tren sau in magazin, cateodata mi se parea ca erau anormal de cuminti si intelegatori. Majoritatea mamelor sunt bine aranjate si mereu ingrijte. Nu par deloc haituite, ci foarte naturale. Nu tipa, nu scutura copiii, par a avea o rabdare infinita.

3. Societatea apreciaza foarte mult o mama. Nu se va uita nimeni dispretuitor atunci cand o femeie spune ca sta acasa pentru a-si creste copiii, aceasta este normalitatea la japonezi. Toata lumea le complimenteaza pentru efortul depus in a mentine "armonia familiei". O femeie japoneza poate sa nu aiba un job toata viata sau numai pana la maturizarea deplina a copiilor, nu va exista persoana care sa incrunte vreo spranceana, cu atat mai putin sotul ei.

4. Iata acum si diferenta majora fata de noi si, intr-un fel, motivul pentru care toate cele de mai sus sunt viabile: statul si sectorul privat incurajeaza aceasta viziune. Barbatii cu familie primesc un salariu mai mare care ajunge pentru a intretine intreaga familie. Mamele nu muncesc pentru ca nu au nevoie sa munceasca. In schimb, barbatii muncesc pana la epuizare si sunt deseori mai mult sau mai putin absenti din viata copiilor si a mamei. Si inca un element-surpriza: salariul barbatului este predat sotiei sale, intergral de cele mai multe ori, spre administrare. Nu se pune problema de independenta financiara de sot, banii sai sunt banii familiei si o sotie buna va trebui sa faca economii si sa distribuie judicios banii pentru diversele cheltuieli. Cum se exprima statutul unui barbat japonez? Printre altele, prin geanta Luis Vuitton pe care o are sotia sa.

Cand am spus "incurajeaza" am fost permisiva. Unii ar spune "obliga". In Japonia nu se poate expune problema astfel: femeie de cariera vs mama. De ce? Pentru simplul fapt ca nu exista cariera pentru femei.

Trageti aer, inspirati, respirati. Ganditi-va ca exista exceptii, 10 procente de exceptii din totalul posturilor de management fata de 43% din SUA, conform ONU. Mai departe. Este adevarat, extrem de putine femei, mult mai putine decat in Europa sau SUA ajung vreodata in pozitii cheie, fruntase in firme sau in administratia de stat. O spun sondajele, mi-au spus-o si toti japonezii pe care i-am intrebat. Exista asa-numitele "office ladies", femei ce indeplinesc mai mult roluri de sustinere, administrative in companii. Acum intelegeti de ce e usor sa renunti la plimbat hartii in favoarea cresterii propriului copil?

Inchei prin a spune ca s-a manifestat in ultima vreme o crestere a numarului femeilor care nu doresc sa se marite (de neconceput in general) tocmai pentru a nu avea copii si a fi fortate/incurajate sa-si paraseasca jobul. Sunt insa drastic minoritare, majoritatea femeilor japoneze nu obiecteaza la aceasta situatie, ba chiar o aproba si-si doresc sa nu lucreze, ci sa-si educe copiii la adapostul muncii sotului. Cand am povestit anturajului meu feminin din Japonia ca femeile romance lucreaza si-si cresc si copiii in acelasi timp am primit o uitatura miloasa si un "It must be hard for you".