Postări
Pana sa ma dezmeticesc, citeam avid orice despre Japonia si cultura ei, ma apucasem sa invat japoneza singura si aveam toate simptomele unui otaku ( fanul suprem ^_^ ). Ca sa dramatizez, asa cum imi sta in caracter, pasiunea pentru all things Japanese m-a salvat cand intrasem in ghearele cu unghii false ale aflarii scopului in viata :) Unii se multumesc cu atata, dar eu eram in plina cavalcada samuraica (that is not a real Romanian word, you know...) asa ca m-am dus in pasi (?) de diavol tasmanian pe site-ul ambasadei si am aflat de minunatul cal troian: bursa Monbukagakusho. Dupa umila mea parere (not so much umila) aceasta bursa este una dintre cele mai bune pentru a studia in strainatate. Nu trebuie sa aplici cu atat de mult timp inainte ca pentru bursele in SUA, universitatile japoneze au programe foarte bune in engleza, iar stipendiumul este cu adevarat suficient in Japonia, ca si cum ai avea un "salar" bun. In principiu, nu ai nevoie decat de TOEFL sau atestatul de limba japoneza, in functie de studiile ce rasar dupa culmea maretului Fuji (my bad, too much poetry).
Oricum, dupa acest punct, restul e istorie...recenta. S-a scurs destul timp pana la plecare astfel incat sa mor de panica si sa inviez de cateva ori bune. In lunile acelea am inceput sa ma schimb mai ceva ca situatia politica din Romania. E funny sentimentul asta, ca evoluezi. Odata ce il simti, that's it, you're addicted. Cand nu inveti ceva nou, cand nu cunosti oameni noi si nu faci wrestling cu tine insuti, simti ca pierzi ceva apoi. Eram ca un chefliu care a dat gata multe sticle cu adrenalina.
In ziua plecarii imi doream cu disperare o piatra mare sub care sa ma ascund. Necunoscutul se casca in fata mea, imi repetam papagaliceste ca trebuie sa am curaj, nu conteaza ca nu stiu cum se zice toaleta in japoneza (now that was a problem!) si ca nu mai iesisem din tara decat o data si atunci intr-un autocar plin de tigani la furat romani la vizitat. Si tocmai ce ma indragostisem, absolute no-no inainte sa-ti iei lumea in cap (just kidding honey ^_^)
Ii multumesc serialului coreean de pe TVR1 care m-a dus la blogul lui "Tanti Viorica" (cum deja o stie familia) care m-a condus la blogul... dumneavoastra :D Citesc deja de vreo 2 ore.
RăspundețiȘtergereA! Sumimasen. Titi to moushimasu ^_^
Este exact blogul pe care il cautam, inconstient; Si eu vreau sa urmez acelasi drum pe care l-ai facut tu... ori cel putin sa ma vad in Nihon.
As avea atat de multe intrebari.....
Sayounara.
@Haku-san: Bine ati venit! Hajimemashite! ^_^ Multumesc pebtru politete, puteti sa ma tutuiti insa, spatiul acesta virtual se formalizeaza mai putin ^_^
RăspundețiȘtergereMa bucur foarte mult de vorbele dumneavoastra. Sper sa ajungeti in Japonia, este o experienta care va va schimba viata, garantez! ^_^ Daca aveti intrebari sau aveti nevoie de ajutor, nu ezitati sa-mi trimiteti un email. Imi face intotdeauna placere sa vorbesc despre Japonia si sa aud povestile altor romani de acolo :)
Tocmai am venit din oras, m-am intalnit cu o prietena,i-am trimis si ei un link catre blogul tau inainte sa plec, mi-a spus ca l-a trecut la favorite :)
RăspundețiȘtergereIn fiecare seara o sa-mi iau doza de imaginar, o sa calatoresc odata cu tine in locuri in care poate nu voi ajunge niciodata. Ce greu atarna cuvantul asta: niciodata. Visez, visez in fiecare zi iar blogul tau e ca un motor de cautare in lumea imaginarului.
Viata nu mi-a oferit nimic pe tava, la capitolul noroc paginile au fost goale in cartea mea. Cate scenarii am creat si le-am derulat de cel putin cateva zeci de ori pe fiecare in minte. Imi imaginam ca venea cineva si imi oferea un job undeva intr-un colt uitat de lume, imi imaginam ce urma sa-i raspund, cu ce aveam sa ma imbrac in prima zi la servici, cum revolutionam modul lor de lucru, dar ma trezesc mereu in acelasi oras aglomerat, imbacsit de praf si oameni indiferenti. Incet,incet simt cum ma transform intr-un robotel. Am nevoie de o schimbare. Sunt constienta de asta.
Da, o sa las cate un comentariu la fiecare post al tau, te spamez? :)))))
Al tau cititor fidel,
Diana.
@Diana: Sunt extrem de flatata, nu cred ca merit atata atentie, sunt doar un om care a ales intre nefericire si risc :)
RăspundețiȘtergereEu...nu-mi imaginam, sincer, cum va sa fie in Japonia ^_^ Nici ce voi face. Stiam numai ca voi afla niste raspunsuri despre mine plecand departe de casa. Mai tarziu am ajuns la concluzia ca sufletul ma tragea spre Japonia si ca acolo trebuia sa ajung sau sa ma sufoc incercand sa ajung :)
Schimbarea o sa vina. Eu am un crez: ca toti oamenii au ritmurile lor interioare, acordate fin. Chiar daca cei din jurul lor vad clar ca asa nu se mai poate sau stiu dinainte unde va ajunge un anumit apropiat, cel in cauza va face toate demersurile in propriul sau ritm. Intai va constientiza ca ceva nu merge, se va chinui intrebandu-se daca i se pare. Apoi se va gandi la ce i-ar trebui, daca se poate obtine, care ar fi solutia sa fie fericit. Apoi va actiona. Intre etapele acestea poate trece mult timp sau putin, totul depinde de tine, gandurile tale sunt forta ta :)
Nu ma spamezi absolut deloc, sunt mai degraba uimita de comentariile tale intrucat mie nu mi se pare ca fac/scriu ceva atat de important pentru alti oameni. Mai degraba este inversul: oamenii care vin si imi lasa cuvintele lor aici ma impulsioneaza sa continuu, sa scriu, sa traiesc in Romania cum pot eu mai frumos, sa nu renunt la Japonia :)
Multumesc!