Tade ku mushi mo sukizuki - There is no disputing taste in a person

De cum deschid ochii, panorama muntilor si a sinelor de tren inaltate imi aminteste ca sunt altundeva decat in tara mea natala. Japonia este martorul si catalizatorul schimbarii lente care se petrece in mine. Ma voi adapta acestei culturi pentru ca o respect si pentru ca vreau sa aduc inapoi, in Romania, ceva mai mult decat niste suveniruri. Imi este clar ca voi trai altfel, voi gandi altfel, voi vorbi altfel si...voi manca altfel.

Reusesc sa comunic celor de acasa ca sunt bine, nu le mai spun nimic despre martieni si Marte. Haruka si cu mine facem vizite pe la autoritati, totul se rezolva repede si eficient, functionarii de la ghisee imi vorbesc politicos in japoneza, Haruka traduce, eu semnez si le multumesc cu o inclinare a capului. Se face ora pranzului. Imi vin in minte imaginile apocaliptice ale celor de acasa cu vietati taratoare pe fundul oceanului, peste care se uita la tine tinta cu un ochi-nu-atat-de-mort din farfurie, caini inabusiti si pisici cu marul in gura, la cuptor Y_Y  Probabil ca in momentul acesta, inapoi in Romania, bunica mea isi facea zeci de cruci, dupa ce ma avertizase, ca o detinatoare a adevarurilor supreme culinare, ca "Mori, mama! Sa mananci si tu Macu Donaldu d'ala!".

Haruka se uita spre mine si ma intreaba candid daca am anumite alimente pe care nu pot sa le mananc. Intrebarea aceasta mi-a fost pusa ori de cate ori am fost invitata la masa, in oras sau la cineva acasa. Japonezii nu fac fete dezgustate, nu zambesc cu aer superior si nu incep sa-ti povesteasca cat de scarbos li se pare si cum nu ar putea manca vreodata asa ceva cand pomenesti despre mancaruri nemaiauzite sau pur si simplu diferite. Este nepoliticos. A respecta pe cineva inseamna a respecta si ceea ce alege sa manance.

La camin toata lumea gateste pe rand. Mirosul de kimchi coreean se onduleaza langa cel de condimente chinezesti, vietnamezii isi gatesc carnea pana la epuizare, indienii umplu coridoarele cu tamarind, coriandru si cardamom, iar lemongrass, laptele de cocos si mirosul de curry spun povesti thai. Imi dau seama ca nu exista numai friptura si cartofi, mamaliguta si branza cu smantana, exista bucati de cultura, bucati de lume, toate deopotriva de firesti. Nu exista "scarbosenii", exista mancaruri cu care cresti, mancaruri pe care ajungi sa le adori, mancaruri care nu sunt pe gustul tau, asta insemnand ca le-ai si incercat inainte sa ti se faca gura punga.

Exista optiuni de viata (vegetarianism, veganism, diete sarace in carbohidrati/grasimi, diete cu alimente crude), anumite combinatii considerate inoportune (proteine animale si carbohidrati, pepene sau lapte si orice altceva, de exemplu), exista portii mici sau portii uriase. Exista diversitate si acesta este un fapt extraordinar de interesant, care trebuie sarbatorit!

Eu si Haruka pasim alene pe alei pline cu restaurante etnice si traditional japoneze, deopotriva. Grupuri de straini si japonezi se bucura de o masa buna, indiferent carui colt de lume este specifica. Unul din musulmanii intalniti  nu manca decat dulciuri, fiindca acum e departe de bucatele gatite de mama lui si i se pare ca totul este neconform Coranului. Un altul, numai burgeri si cartofi prajiti, doar de-aia sunt japonezii scunzi si sfrijiti, ca mananca orez. Altcineva isi consuma tot venitul pe alimente de import, de acasa, mancarea japoneza inseamna numai alge.

In timp ce ma gandeam la toate acestea, Haruka se opreste in fata unui restaurant cu specific occidental, nu voia sa-mi supere papilele gustative neobisnuite cu arome si gusturi asiatice. Face ochii mari, cat de mari pot ei sa faca ^_^ atunci cand ii propun sa intram in "baraca" de alaturi. "Misaki-san, esti sigura? Aici mananca numai salary-men, in pauza de masa, nu este elegant". Drept raspuns, dau la o parte usa culisanta din hartie de orez, fara sa stiu prea bine ce voi gasi inauntru...(to be continued)