luni, 26 octombrie 2009

Tade ku mushi mo sukizuki - There is no disputing taste in a person

















De cum deschid ochii, panorama muntilor si a sinelor de tren inaltate imi aminteste ca sunt altundeva decat in tara mea natala. Japonia este martorul si catalizatorul schimbarii lente care se petrece in mine. Ma voi adapta acestei culturi pentru ca o respect si pentru ca vreau sa aduc inapoi, in Romania, ceva mai mult decat niste suveniruri. Imi este clar ca voi trai altfel, voi gandi altfel, voi vorbi altfel si...voi manca altfel.

Reusesc sa comunic celor de acasa ca sunt bine, nu le mai spun nimic despre martieni si Marte. Haruka si cu mine facem vizite pe la autoritati, totul se rezolva repede si eficient, functionarii de la ghisee imi vorbesc politicos in japoneza, Haruka traduce, eu semnez si le multumesc cu o inclinare a capului. Se face ora pranzului. Imi vin in minte imaginile apocaliptice ale celor de acasa cu vietati taratoare pe fundul oceanului, peste care se uita la tine tinta cu un ochi-nu-atat-de-mort din farfurie, caini inabusiti si pisici cu marul in gura, la cuptor Y_Y  Probabil ca in momentul acesta, inapoi in Romania, bunica mea isi facea zeci de cruci, dupa ce ma avertizase, ca o detinatoare a adevarurilor supreme culinare, ca "Mori, mama! Sa mananci si tu Macu Donaldu d'ala!".

Haruka se uita spre mine si ma intreaba candid daca am anumite alimente pe care nu pot sa le mananc. Intrebarea aceasta mi-a fost pusa ori de cate ori am fost invitata la masa, in oras sau la cineva acasa. Japonezii nu fac fete dezgustate, nu zambesc cu aer superior si nu incep sa-ti povesteasca cat de scarbos li se pare si cum nu ar putea manca vreodata asa ceva cand pomenesti despre mancaruri nemaiauzite sau pur si simplu diferite. Este nepoliticos. A respecta pe cineva inseamna a respecta si ceea ce alege sa manance.

La camin toata lumea gateste pe rand. Mirosul de kimchi coreean se onduleaza langa cel de condimente chinezesti, vietnamezii isi gatesc carnea pana la epuizare, indienii umplu coridoarele cu tamarind, coriandru si cardamom, iar lemongrass, laptele de cocos si mirosul de curry spun povesti thai. Imi dau seama ca nu exista numai friptura si cartofi, mamaliguta si branza cu smantana, exista bucati de cultura, bucati de lume, toate deopotriva de firesti. Nu exista "scarbosenii", exista mancaruri cu care cresti, mancaruri pe care ajungi sa le adori, mancaruri care nu sunt pe gustul tau, asta insemnand ca le-ai si incercat inainte sa ti se faca gura punga.
Exista optiuni de viata (vegetarianism, veganism, diete sarace in carbohidrati/grasimi, diete cu alimente crude), anumite combinatii considerate inoportune (proteine animale si carbohidrati, pepene sau lapte si orice altceva, de exemplu), exista portii mici sau portii uriase. Exista diversitate si acesta este un fapt extraordinar de interesant, care trebuie sarbatorit!















Eu si Haruka pasim alene pe alei pline cu restaurante etnice si traditional japoneze, deopotriva. Grupuri de straini si japonezi se bucura de o masa buna, indiferent carui colt de lume este specifica. Unul din musulmanii intalniti  nu manca decat dulciuri, fiindca acum e departe de bucatele gatite de mama lui si i se pare ca totul este neconform Coranului. Un altul, numai burgeri si cartofi prajiti, doar de-aia sunt japonezii scunzi si sfrijiti, ca mananca orez. Altcineva isi consuma tot venitul pe alimente de import, de acasa, mancarea japoneza inseamna numai alge.

In timp ce ma gandeam la toate acestea, Haruka se opreste in fata unui restaurant cu specific occidental, nu voia sa-mi supere papilele gustative neobisnuite cu arome si gusturi asiatice. Face ochii mari, cat de mari pot ei sa faca ^_^ atunci cand ii propun sa intram in "baraca" de alaturi. "Misaki-san, esti sigura? Aici mananca numai salary-men, in pauza de masa, nu este elegant". Drept raspuns, dau la o parte usa culisanta din hartie de orez, fara sa stiu prea bine ce voi gasi inauntru...(to be continued)

18 comentarii:

  1. ce frumos povesteeeeeeeeeeeeesti! mai vrem, mai vrem! acum sunt teribil de curioasa sa aflu ce va urma!

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi dau silinta, multumesc, Zazuza! Este vorba totusi de fapte reale, care-mi alina sufletul acum, mai ales in vremurile astea de restriste ^_^

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu n-am... curaj culinar, dacă-l pot numi aşa. Cu toate că sunt curioasă şi vreau să încerc. Bănuiesc că apropierea de o cultură se face şi prin intermediul experienţei culinare, cu atât mai mult cu cât până şi aceasta are conotaţie de poveste în colţul acela de lume...

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, Day-Dreamer, din partea aceasta a lumii nu este atat de evident, insa in Asia mancarea joaca un rol esential in cunoasterea unei culturi. In Europa, avem variatiuni pe aceeasi tema, dar acolo ai o multitudine de gusturi si mirosuri! Iti promit, nimic nu este otravitor (biiine, ar fi pestele fugu, dar...) ^_^ sau oribil la gust( cu exceptia nato).

    RăspundețiȘtergere
  5. Tztztz, nu-ti place nato! Cu mirosul si aspectul m-am impacat, problema mea cu nato a fost de gust :) Mi-e dor de Japonia!
    Sunt un pic confuza (poate pentru ca am citit prea putin), mai esti in JP? Daca nu, cand ai fost?

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu mai sunt :( Am fost pana in aprilie, anul acesta. Acum sunt in Bucuresti. Dar voi mai fi in Japonia candva, sunt sigura ^_^

    Nato...nu am reusit vreodata sa-l mananc gratios, urasc felul in care se lipeste ca o guma prea mult mestecata :D

    Si mie mi-e dor, nu se poate altfel, nu? ^_^

    RăspundețiȘtergere
  7. Si eu sunt adepta ideii de a manca intotdeauna specialitatile locului. Bine, recunosc ca as avea niste probleme cu insectele sau cainii, in anumite zone ale lumii. Dar in rest nu as prea refuza cam nimic.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ma bucur sa aud asta, Lady Io-san! ^_^ Desi aveam colegi din toata Asia nimeni nu mancase insecte in viata lui (desi erau destul de saraci). Cat despre caini, in medicina chineza carnea lor este considerata medicament pentru unele boli, in zonele rurale ale Chinei. Prietenul meu chinez mi-a explicat ca niciun chinez educat nu mananca asa ceva, iar cei fara educatie care o fac, nu o fac pentru gust. Practic, rareori ingredientele sunt cele necunoscute noua, cel mai adesea, insa, este vorba de condimente sau modul de preparare ^_^

    RăspundețiȘtergere
  9. total off topic: daca vrei primele doua volume ale trilogiei lui Larsson, ti le dau eu. daca ai fi din Bucuresti, ar fi minunat, daca nu, le trimit prin posta. ce zici?

    RăspundețiȘtergere
  10. Am ramas fara cuvinte! Zazuza, chiar vrei sa mi le dai fara sa ma cunosti de ceva timp, doar de pe blog? Numai faptul ca-mi faci asemenea oferta mi-a incalzit ziua ^_^ There is a God in heaven for Romanians! Sunt din Bucuresti, vrei sa ne "oficializam" legatura virtuala cu una reala? ^_^
    Uite emailul meu: japonia.departe.aproape@gmail.com
    Multumesc din suflet, datorita unor oameni ca tine rezist in continuare aici ^_^

    RăspundețiȘtergere
  11. Abia astept noul post. Sunt atat de fericita ca pot asculta exerientele altor oameni, mai ales cand sunt scrise atat de frumos. Iti spun de acum ca de cate ori vei scrie, eu voi trece negresit pe aici. Sayonara!

    RăspundețiȘtergere
  12. Gabriela-san, eu sunt cea fericita ca le pot imparti cu alti oameni, nu credeam ca am sa pot face asta cand am inceput sa scriu ^_^ Multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase si multa bafta in ceea ce faci! ^_^

    RăspundețiȘtergere
  13. ok, unde este continuarea?

    RăspundețiȘtergere
  14. Turangalila-san, continuarea este postarea urmatoare, am intrat in local si am mancat ramen :) Multumesc de vizita ^_^

    RăspundețiȘtergere
  15. iti savurez blogul exact ca un desert pretios. nu stiu cum faci, dar reusesti sa redai intr-un mod delicat experientele tale si totul devine si mai tentant :) devii adictiva :P

    RăspundețiȘtergere
  16. :) Multumesc frumos! Nu mi-am propus sa fiu delicata, am invatat sa fiu astfel traind acolo. Cand m-am intors eram excesiv de delicata, mai aveam putin si plangeam cand s-a rastit o vanzatoare la mine :))

    RăspundețiȘtergere
  17. Referitor la mancare, pana acum cativa ani mi se parea un chin sa mananc, mancam pentru a trai si nu invers. Intr-o zi m-am trezit intr-un restaurant chinezesc.

    Aici incepe aventura mea culinara (caci pentru mine era de-a dpreptul inspaimantator :))) ), apoi am fost la unul indian.
    Am incercat si mancarea traditionala japoneza, atat cat poate fi de traditionala intr-un restaurant din Romania, a urmat cea greceasca si pana sa ma dezmeticesc am ajuns sa manac aproape orice. Nu numai ca mancam dar savuram. Poate o sa vi se para ciudat, imi plac fructele de mare dar nu si pestele.

    Cred totusi ca Europa e pe drumul cel bun. Viena trage din greu pentru a ajunge Japonia din urma. Ai fost la Viena? E un oras mic si linistit, in frunte in cursa oraselor europene pentru civilizatie, de fapt, cred ca deocamdata Austria e singura tara participanta din Europa :D Si e atat de aproape de noi...

    Poate o sa-ti povestesc mai multe intr-o zi.

    Stii ce nu imi place in Romania? Ca daca te apropii prea repede de o persoana se sperie. Sa zicem ca vezi pe cineva si ai sentimentul ala de: "Trebuie sa fie prietena mea" si iti faci un personal goal din asta :D (nu ti s-a intamplat niciodata? :p ) E nevoie de mult timp si rabdare sa o prezinti cuiva folosind titulatura de "prietena mea". Trebuie sa treaca ani de prietenie sa poti sa spui cuiva mi-e dor de tine, multi poate ca n-au spus-o niciodata desi ar fi vrut. Ne e frica de e etichete, de reactii, de fapt santem doar periati :)

    Odata patrunsa in Japonia nu ai portile deschise? Ce te impiedica? Curaj ai si e clar ca nu esti genul care sa se impiedice de formalitati si hartogarie, iar faptul ca ai fost acceptata de profesorii de acolo spune multe.

    cu drag,
    cititorul.

    RăspundețiȘtergere
  18. @Cititorului: Cred ca daca te apropii prea repede de o persoana in orice colt al lumii se sperie :D Dar sperietura poate trece tot atat de repede ca sughitul pe care a vrut sa-l sufoce :)

    Am fost la Viena, nu destul insa. Daca as putea, as sta cate 6 luni in fiecare colt al lumii :) Ca turist, sentimentul meu este intotdeauna ca imi scapa multe lucruri minunate ce nu se regasesc intr-o cladire impresionanta sau intr-o piata centrala...

    RăspundețiȘtergere