joi, 19 august 2010

Circuitul in natura al respectului pentru munca

Photo Credit @ http://blog.do-tanpaku.jp/
Otsukare sama desu”, sefa mea se inclina usor, inainte sa spuna “osaki ni shitsureishimasu”. A mai trecut un weekend petrecut la scoala privata de limba engleza din centrul Osakai. Adun cateva creioane colorate imprastiate pe ici, pe colo si foile pe care elevii mei micuti scrijelisera literele alfabetului roman cu tot atata placere cu cata scrijeleam eu acasa kanji, sunt convinsa de asta. Mi s-a parut ciudat prima data cand mi s-a spus “sensei” (doamna profesor), desi ma agitam cu markerul de tabla in mana incercand sa fac inteleasa diferenta intre plural si singular unor capsoare de copii japonezi pieptanate perfect cu care imi petreceam weekendurile ca profesor de engleza, part-time.

Mi-am pus pantofii in picioare si am aranjat papucii de interior in timp ce inca ma gandeam la semnificatia cuvintelor auzite. Osaki ni shitsureishimasu s-ar putea traduce ca “ma scuzati pentru nepolitetea de a pleca inaintea voastra”, iar otsukare sama desu este o formula standard pentru a le multumi tuturor colegilor de la munca pentru eforturile lor din acea zi.

Se munceste mult in Japonia. Se moare din prea multa munca, exista un termen consacrat: karoshi. Insa nu orele efectiv petrecute muncind isi iau partea leului, ci mai degraba standardul inalt la care trebuie sa ajunga munca fiecaruia, indiferent de natura muncii sale.

In timp ce reclamele luminoase se inghesuiau cu suflu de neon sa se aprinda orbitoare la fiece colt, eu reconstituiam in gand circuitul in natura al respectului pentru munca.

Yamada-san este functionar public. Azi doreste sa-si cumpere o cravata. Merge la un magazin unde este intampinat cu un zambet larg de Sakura-san, vanzatoare. Aceasta ii ureaza bun-venit in magazin si ii sta la dispozitie, neinvaziv, insa pregatita sa raspunda la orice intrebare, aducand rapid si prezentand neobosita oricate modele ar fi nevoie pana cand Clientului ii va fi pe plac ceva. Daca nu cumpara nimic, Sakura-san nu reactioneaza altfel, continua sa-i zambeasca politicos exprimandu-si cu o fata ingrijorata parerea de rau ca magazinul lor, pardalnicul, nu are nimic pe placul Clientului. La casa ii impacheteaza cravata ca pe un cadou de zile mari. Trateaza banii Clientului ca pe bibelouri, ii culege din tavita speciala, folosita mai peste tot pentru a nu preda banii din mana in mana, ii numara la vedere si ii restuie cu mare deferenta restul si chitanta, avand grija sa fie cat mai respectuoasa in gesturi. Ii duce cumparaturile pana la iesirea din magazin multumind pentru favoarea de a fi fost alesi de Client, iar la iesire toate vanzatoarele ii multumesc in cor si se inclina.

A doua zi Sakura-san, vanzatoarea, are de indeplinit niste formalitati la institutia unde lucreaza Yamada-san. Acesta nu o va lasa niciodata sa stea in picioare sau sa se aplece catre deschiderea ghiseului ca sa-i vorbeasca chinuit! O va pofti zambind sa astepte in spatiul rezervat Cetatenilor, iar cand actele vor fi gata isi va cere scuze pentru asteptare si o va ghida in completarea lor cu un ton deferent, de respect. Va face tot ce-i sta in putere sa raspunda tuturor intrebarilor Cetateanului, va suna oriunde, va cere orice informatie si, in caz ca este absolut imposibil sa-i indeplineasca cererea, isi va cere mii de scuze, fara sa mentioneze vreodata ca nu e vina lui. La plecare ii va multumi cu o inclinare pentru ca e un Cetatean atat de diligent.

Daca unul dintre ei incalca acest cod de etica la munca, celalalt nu va intarzia sa-l sanctioneze ferm, insa politicos.

Copacii trec vajaind pe langa trenul ce goneste inapoi inspre Kobe. Cativa salarymen dorm linistiti in pozitie corecta pe bancheta moale din compartiment, aratand asa de increzatori in lumea din jurul lor incat oftez un pic cam tare gandindu-ma ca acestor oameni nici prin cap nu le trece cat de greu de obtinut este respectul in alte parti ale lumii. Oamenii aici inteleg un lucru atat de simplu: primesti inapoi ceea ce dai.

Altfel, circuitul se strica, ca in Romania. La metrou, o vanzatoare se plange ca nu mai e respect pe lumea asta, ca e tratata groaznic oriunde se duce. Apoi arunca cat colo punga cu niste covrigi, ii face vant chitantei clientului sa scape pe jos fara sa clipeasca, in timp ce-i ia banii cu sila automata. Clientul se duce la ghiseul unde lucreaza si tipa la vanzatoare cand aceasta vine sa-i dea bani pentru impozite, plangandu-se neincetat despre cat de rea e lumea…
 
Ajung la camin. La receptie lumina e inca aprinsa. Mori-san termina de completat niste formulare pentru studentii care isi trimit lucrurile inapoi acasa odata cu finalizarea studiilor in Japonia. Ii zambesc si o intreb daca nu e obosita. Imi zambeste inapoi si-mi face semn ca nu, clatinand din cap. Imi face semn cu mana ca sa arate ca are energie si braveaza compatimindu-ma tot pe mine ca ma intorc tarziu de la Osaka.

Fireste, ma gandesc. A te plange nu este o optiune in Japonia, nici la munca, nici in viata personala. A revarsa rauri si rauri de suparari, griji, furii si neimpliniri peste ceilalti, a-ti detalia problemele financiare sau de sanatate iti vor aduce o compatimire numai de suprafata, vei sti asta din zambetul stanjenit al oamenilor si din faptul ca te vor evita. Vei simti ca ii obosesti, ca proiectezi asupra lor trairi negative ajungand sa obtii, in final, exact opusul a ceea ce cautai: neimplicare in loc de ajutor din inima, indiferenta in loc de atentie calda, distanta in loc de apropiere. Invariabil! Cam ca ciobanasul care a strigat lupul! de prea multe ori fara motiv. Victimizarea ce pare atat de inexplicabil draga romanilor nu va avea vreodata darul de a reconforta sau alina cu adevarat, cu atat mai putin de a rezolva problemele.

In schimb, a te implica, a face eforturi, a rezista, a lupta, a fi curajos, a-ti pastra atitudinea demna chiar si atunci cand iti merge foarte prost iti aduc sincera admiratie, respect, adevarata compasiune, dorinta de a te ajuta din proprie initiativa. Pentru ca atunci tu nu devii egoist in necazul tau fiindca proiectezi asupra celorlalti o imagine puternica, un exemplu de urmat, ii inspiri. La fel cum te lasi inspirat de ei in situatii similare.

Un cerc. Depinde de fiecare dintre noi daca este un cerc vicios sau unul armonios.

12 comentarii:

  1. Cu totul alta lume e cea despre care povestesti. Ma intreb daca vom akimge si noi sa ne respectam unii pe altii.
    Si povestirea dramelor personale tot de respect cred ca tine; cum ziceai - sa nu-i incarcam pe ceilalti de negativ

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu am o intrebare: ei nu se descarca niciodata? Pentru ca, eu, una, ma gandesc ca si ei, oameni fiind, ajung la un punct extrem, la o autoepuizare si cred ca trebuie sa respire putin, chiar daca asta inseamna impartasirea problemelor cu ceilalti(asta nu inseamna sa te "victimizezi"). Pe de alta parte, eu cred ca daca unei vanzatoare din Romania ii spui frumos "multumesc" si ii urezi si "serviciu usor in continuare" dupa ce ai platit pt produsele cumparate, sunt sigura ca nu iti va raspunde urat, din contra. Problema noastra, ca natie, neam este ca noi in loc sa ne renastem din propria cenusa, ne complacem in cenusa si nu facem nimic. Pana la urma, educatia vine din familie, e foarte greu, dar nu imposibil, sa te educi pe parcursul vietii,insa carentele se vor vedea tot timpul. Evident ca vorbim despre alta lume, dar asta nu inseamna ca noi nu putem sa ne schimbam lumea noastra, aceasta romaneasca,dar e nevoie de educatie, rabdare, timp si multa intelepciune. Eu tot cred ca mai exista o portita de salvare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu este o cultura perfecta, insa mi-este clar ca ne-ar folosi chiar si 1% din ea in reglarea relatiilor interumane.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Tetris: Cu totul alta si cateodata aceeasi cu a noastra! :D Pana am inteles asta mi-a luat ceva timp acolo. Modurile de a exprima sunt diferite, ceea ce conteaza enorm, insa fondul este cateodata acelasi :) Multumesc pentru vizita!

    @Cecilia: Multumesc pentru comentariu! Imi pare rau daca postarea mea a reiesit ca fiind fatalista, eu am scris-o mai degraba din tristete, din nevoia de a scrie ceea ce observ si ceea ce vreau sa schimb :)
    Sunt complet de acord cu ceea ce ati scris si adaug ca desigur, chiar si japonezii se descarca si nu numai in Romania se intampla sa primim un raspuns urat la un comportament civilizat si amabil sau, dimpotriva, sa influentam printr-o comportare de bun-simt comportarea celor din servicii.
    Astfel ajung la ceea ce consider eu esenta a ceea ce voiam sa spun in postare: frecventa cu care se intampla situatiile descrise conteaza enorm. In vreme ce in Japonia oamenii se descarca mai rar, in fata unor oameni foarte apropiati, in general, ce acorda momentului o importanta deosebita, pentru ca mai apoi sa se ajunga la dorinta de a lua de la capat, de a lupta mai tare si a depune mai mult efort, in Romania descarcarea mi se pare, in opinia mea absolut neavizata, ca si-a pierdut functionalitatea in foarte multe cazuri. Cred ca am auzit cu totii plangeri in loc de salut, in loc de raspuns la ce mai faci, in loc de o intreaga conversatie cu un om pe care abia il cunosti. Consacra niste realitati, e clar, oamenii au poate mai multe motive sa se planga decat in Japonia :), insa mi-as dori sa fim mai curajosi, cel putin in public, in comunitatea in care traim si pe care o influentam fara sa percepem exact cat si cum.

    Si eu cred ca exista salvare! La nivel de individ care alege cum sa-si traiasca viata si ce sa le ofere celorlalti. Numai ca ma sperie adanc momentele in care observ oameni de absolut bun-simt si inteligenta devenind atat de agresivi in discurs, atat de plini de sila si/sau indiferenta incat ajung sa fac comparatii dintre cele nu tocmai fericite cu Japonia :)

    @Lady Io: Perfect! Ce am scris eu in sute de randuri ai sintentizat tu in doua :)) Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. ador cum scrii despre japonia, despre ei, despre noi, despre tine! Arigatou

    RăspundețiȘtergere
  6. @Mona: Multumesc, multumesc, multumesc! Inseamna mult pentru mine! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. respectul e un lucru care ar trebui invatat de multi dintre compatriotii nostri. ma tem, insa, din nou, ca nu mai sunt sanse in sensul asta :(

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce frumos ai scris! Eu incerc sa ma inconjor de oameni care doresc sa traiasca alaturi de mine in cercul armonios, iar pe cei din cercul vicios incerc sa ii evit cat pot de mult. Ma bucur ca au inceput sa ia avant si la noi platile on-line, caci ajunsesem sa urasc zilele in care trebuia sa fac un tur pe la ghisee sa platesc tot felul de chestii. Cand nu am incotro, incerc sa fiu cat pot de politicoasa si draguta chiar daca felul in care sunt tratata ar merita de multe ori contrariul...dar asta e. Nu putem pretinde ce nu oferim, nu? :)

    RăspundețiȘtergere
  9. @Zazu: Bine ai revenit din vacanta! :) Cum ziceam si mai sus, eu cred ca sunt sanse, trebuie sa cred asta! :D

    @VertAnge: Si eu incerc sa fac la fel! Si mai incerc din rasputeri sa ma comport normal si chiar overly civilized si cu cei care in mod evident n-au nici cea mai mica notiune despre respect/bun-simt/politete, cine stie, poate le dau idei :D

    RăspundețiȘtergere
  10. Ma bucur ca am descoperit si un altfel de blog... :)

    RăspundețiȘtergere
  11. @Enchanting Me: Si eu ma bucur ca am fost descoperita! :) Bine ai venit si multumesc pentru comentariu!

    RăspundețiȘtergere
  12. Misaki,ca de obicei,foarte frumos ai redat in cuvinte ceea ce ai vrut sa spui.Ma regasesc in aceasta postare.

    RăspundețiȘtergere