Circuitul in natura al respectului pentru munca

Photo Credit @ http://blog.do-tanpaku.jp/

“Otsukare sama desu”, sefa mea se inclina usor, inainte sa spuna “osaki ni shitsureishimasu”. A mai trecut un weekend petrecut la scoala privata de limba engleza din centrul Osakai. Adun cateva creioane colorate imprastiate pe ici, pe colo si foile pe care elevii mei micuti scrijelisera literele alfabetului roman cu tot atata placere cu cata scrijeleam eu acasa kanji, sunt convinsa de asta. Mi s-a parut ciudat prima data cand mi s-a spus “sensei” (doamna profesor), desi ma agitam cu markerul de tabla in mana incercand sa fac inteleasa diferenta intre plural si singular unor capsoare de copii japonezi pieptanate perfect cu care imi petreceam weekendurile ca profesor de engleza, part-time.

Mi-am pus pantofii in picioare si am aranjat papucii de interior in timp ce inca ma gandeam la semnificatia cuvintelor auzite. Osaki ni shitsureishimasu s-ar putea traduce ca “ma scuzati pentru nepolitetea de a pleca inaintea voastra”, iar otsukare sama desu este o formula standard pentru a le multumi tuturor colegilor de la munca pentru eforturile lor din acea zi.

Se munceste mult in Japonia. Se moare din prea multa munca, exista un termen consacrat: karoshi. Insa nu orele efectiv petrecute muncind isi iau partea leului, ci mai degraba standardul inalt la care trebuie sa ajunga munca fiecaruia, indiferent de natura muncii sale.

In timp ce reclamele luminoase se inghesuiau cu suflu de neon sa se aprinda orbitoare la fiece colt, eu reconstituiam in gand circuitul in natura al respectului pentru munca.

Yamada-san este functionar public. Azi doreste sa-si cumpere o cravata. Merge la un magazin unde este intampinat cu un zambet larg de Sakura-san, vanzatoare. Aceasta ii ureaza bun-venit in magazin si ii sta la dispozitie, neinvaziv, insa pregatita sa raspunda la orice intrebare, aducand rapid si prezentand neobosita oricate modele ar fi nevoie pana cand Clientului ii va fi pe plac ceva. Daca nu cumpara nimic, Sakura-san nu reactioneaza altfel, continua sa-i zambeasca politicos exprimandu-si cu o fata ingrijorata parerea de rau ca magazinul lor, pardalnicul, nu are nimic pe placul Clientului. La casa ii impacheteaza cravata ca pe un cadou de zile mari. Trateaza banii Clientului ca pe bibelouri, ii culege din tavita speciala, folosita mai peste tot pentru a nu preda banii din mana in mana, ii numara la vedere si ii restuie cu mare deferenta restul si chitanta, avand grija sa fie cat mai respectuoasa in gesturi. Ii duce cumparaturile pana la iesirea din magazin multumind pentru favoarea de a fi fost alesi de Client, iar la iesire toate vanzatoarele ii multumesc in cor si se inclina.

A doua zi Sakura-san, vanzatoarea, are de indeplinit niste formalitati la institutia unde lucreaza Yamada-san. Acesta nu o va lasa niciodata sa stea in picioare sau sa se aplece catre deschiderea ghiseului ca sa-i vorbeasca chinuit! O va pofti zambind sa astepte in spatiul rezervat Cetatenilor, iar cand actele vor fi gata isi va cere scuze pentru asteptare si o va ghida in completarea lor cu un ton deferent, de respect. Va face tot ce-i sta in putere sa raspunda tuturor intrebarilor Cetateanului, va suna oriunde, va cere orice informatie si, in caz ca este absolut imposibil sa-i indeplineasca cererea, isi va cere mii de scuze, fara sa mentioneze vreodata ca nu e vina lui. La plecare ii va multumi cu o inclinare pentru ca e un Cetatean atat de diligent.

Daca unul dintre ei incalca acest cod de etica la munca, celalalt nu va intarzia sa-l sanctioneze ferm, insa politicos.

Copacii trec vajaind pe langa trenul ce goneste inapoi inspre Kobe. Cativa salarymen dorm linistiti in pozitie corecta pe bancheta moale din compartiment, aratand asa de increzatori in lumea din jurul lor incat oftez un pic cam tare gandindu-ma ca acestor oameni nici prin cap nu le trece cat de greu de obtinut este respectul in alte parti ale lumii. Oamenii aici inteleg un lucru atat de simplu: primesti inapoi ceea ce dai.

Altfel, circuitul se strica, ca in Romania. La metrou, o vanzatoare se plange ca nu mai e respect pe lumea asta, ca e tratata groaznic oriunde se duce. Apoi arunca cat colo punga cu niste covrigi, ii face vant chitantei clientului sa scape pe jos fara sa clipeasca, in timp ce-i ia banii cu sila automata. Clientul se duce la ghiseul unde lucreaza si tipa la vanzatoare cand aceasta vine sa-i dea bani pentru impozite, plangandu-se neincetat despre cat de rea e lumea…

 

Ajung la camin. La receptie lumina e inca aprinsa. Mori-san termina de completat niste formulare pentru studentii care isi trimit lucrurile inapoi acasa odata cu finalizarea studiilor in Japonia. Ii zambesc si o intreb daca nu e obosita. Imi zambeste inapoi si-mi face semn ca nu, clatinand din cap. Imi face semn cu mana ca sa arate ca are energie si braveaza compatimindu-ma tot pe mine ca ma intorc tarziu de la Osaka.

Fireste, ma gandesc. A te plange nu este o optiune in Japonia, nici la munca, nici in viata personala. A revarsa rauri si rauri de suparari, griji, furii si neimpliniri peste ceilalti, a-ti detalia problemele financiare sau de sanatate iti vor aduce o compatimire numai de suprafata, vei sti asta din zambetul stanjenit al oamenilor si din faptul ca te vor evita. Vei simti ca ii obosesti, ca proiectezi asupra lor trairi negative ajungand sa obtii, in final, exact opusul a ceea ce cautai: neimplicare in loc de ajutor din inima, indiferenta in loc de atentie calda, distanta in loc de apropiere. Invariabil! Cam ca ciobanasul care a strigat lupul! de prea multe ori fara motiv. Victimizarea ce pare atat de inexplicabil draga romanilor nu va avea vreodata darul de a reconforta sau alina cu adevarat, cu atat mai putin de a rezolva problemele.

In schimb, a te implica, a face eforturi, a rezista, a lupta, a fi curajos, a-ti pastra atitudinea demna chiar si atunci cand iti merge foarte prost iti aduc sincera admiratie, respect, adevarata compasiune, dorinta de a te ajuta din proprie initiativa. Pentru ca atunci tu nu devii egoist in necazul tau fiindca proiectezi asupra celorlalti o imagine puternica, un exemplu de urmat, ii inspiri. La fel cum te lasi inspirat de ei in situatii similare.

Un cerc. Depinde de fiecare dintre noi daca este un cerc vicios sau unul armonios.