miercuri, 7 aprilie 2010

Franturi de poveste


















Pana si povestile trebuie sa aiba un fir conductor al lor, sa se aprinda cu o voce ragusita si sa continue intr-o inlantuire logica. Pentru ca povestea mea de sambata, de la Povestiri din Lumea Mare, n-a fost o inlantuire a gandurilor, ci mai degraba a sentimentelor , dar si pentru ca simt ca mai aveam atatea de spus, am decis sa-i pun eticheta de “frantura de poveste”. I-am taiat nasul.

Cel mai mare impact l-a avut asupra mea deplina siguranta in care m-am regasit datorita conduitei sociale japoneze:

Indiferenta nu este o atitudine socialmente acceptata

Cateodata nu ne pasa de soarta celor din jur sau de ceea ce ne inconjoara. Este valabil pentru Romania, dar este valabil si pentru Japonia. Diferenta este insa ca a arata fatis ca nu-ti pasa, a te comporta in consecinta, nu este bine primit in Japonia. Sa fii egoist in public iti poate atrage izolarea fata de comunitate, ceea ce suna a pedeapsa suprema intr-o tara care te educa din copilarie ca esti parte dintr-un intreg si ca e datoria ta sa nu iesi ca un ghimpe in evidenta, ci sa contribui cum poti tu la armonia intregului.

Nu am reusit sa ma pierd niciodata in Japonia. Cand paream un pic dezorientata, se gasea cineva pe care nu-l mai vazusem in viata mea sa incerce sa-mi explice, in japoneza, prin semne, in cateva cuvinte in engleza, cum sa ajung unde doream sa ajung. Multi japonezi m-au condus direct la destinatie, chiar daca asta le-a intrerupt drumul lor zilnic.

Intr-o zi, vizitand un muzeu din Osaka, am fost trasa usor de maneca de o doamna mai in varsta care mi-a oferit o pictura traditionala japoneza spunandu-mi ca si eu sunt departe la fel ca fiica dansei ce studia in Canada. Imi oferea pictura ca sa-mi amintesc de mama mea cum spera sa-si aminteasca si fiica ei de dansa.

















Alta data, in cladirea unde lucram ca instructor de engleza pentru niste copilasi in timpul meu liber, se organizau cursuri de ceramica. Cum sunt mare iubitoare de mestesuguri traditionale am prins a privi cu entuziasm farfurioarele si bolurile cu motive tipic japoneze lasate la uscat pe o masuta. O doamna a venit si m-a intrebat daca imi plac farfurioarele pe care le facuse dansa. Acele farfurioare se odihnesc azi in dulapul bucatariei mele fiindca doamna mi le-a oferit ca sa le duc acolo, la mine in tara si sa-mi amintesc de ea si de timpul petrecut in Japonia.

















Chiar si tinerii inteleg sa respecte legile nescrise ale societatii. Un tanar care studia probabil la aceeasi universitate cu mine, dar pe care nu l-am mai vazut de atunci vreodata, m-a ajutat intr-o dimineata intr-un fel providential. Nu aveam maruntul necesar pentru a plati biletul in masinaria de langa sofer, ci o bancnota prea mare ce nu putea fi schimbata. Vazand ca ma cuprinde disperarea fiindca nu puteam sa platesc si sa cobor unde era statia mea, tanarul a platit linistit si biletul meu, iar apoi, oricat am insistat sa-i inapoiez banii nu s-a lasat induplecat pe motiv ca “suntem colegi la aceeasi universitate”.

In jurul unei mese pline cu ceai cald si sake, intr-o seara mai racoroasa de noiembrie, am realizat ca sunt singura ce-si “da cu parerea” despre tot si toate in timp ce japonezii fie ma aprobau discret, fie numai zambeau politicos. La inceput a fost frustrant, oare de ce nu sunt dezbateri, m-am gandit, de ce nu-si spune toata lumea oful? Apoi am inteles ca nu e absoluta nevoie sa-ti strigi parerea in patru colturi daca are potential sa jigneasca pe cineva, fie si numai contrazincandu-l. Am mai observat ca toti se invitau unii pe altii inainte sa guste din mancarea pe care o imparteam intre noi intotdeauna si nimeni nu era dornic sa ia ultima bucatica de teama sa nu para nepoliticos fata de nevoile celorlalti.


Prieteni de tacere

















Cand iti faci un prieten nou, de obicei la primele intalniri se povestesc diverse aspecte ale vietii, din ce in ce mai multe amanunte sunt oferite astfel incat sa puteti afirma ca “va cunoasteti”.  Cum eu nu stiam destula japoneza si nici ei destula engleza, comunicarea mi s-a parut dificila la inceput cu cei care aveau sa-mi devina prieteni in Japonia. Barierele dintre noi ma frustrau imens si, pana la sfarsit, m-am temut ca n-o sa pot exprima cum trebuie cata afectiune le port.

Curand insa, am realizat ca, desi nu puteau de multe ori sa-mi spuna ceea ce voiau sa-mi povesteasca, faceau tot felul de gesturi micute pentru mine, imi aduceau cate o cutiuta de bomboane pe care o imparteam frateste la ora ceaiului, veneau cu mine de fiecare data cand aveam vreo formalitate de indeplinit (permis de biblioteca, diverse acte pe la administratii, bilete mai speciale de tren, abonamente, facturi etc), cand mergeam la diverse evenimente faceau pe translatorii si nu ma lasau niciodata singura, la plecare mi-au organizat diverse “good-bye party-uri” si s-au trezit Dumnezeu-stie la ce ora ca sa vina sa-mi faca cu mana si sa-mi spuna “sayonara” pentru ultima oara in fata autobuzului de la ora 6 dimineata, ce ma ducea spre aeroport…

Am inteles ca gesturile contau mai mult decat cuvintele pe care nu puteam sa ni le spunem. Si acum, dupa un an, tot mai primesc diverse pachetele de la ei si ma straduiesc sa le arat in acelasi mod ca-mi sunt prieteni.

















Am invatat multe alte lucruri in Japonia. Am inteles ca toate lucrurile minunate de care ma bucuram veneau cu multa disciplina si  ordine, ca toate acele reguli nescrise puteau sa copleseasca enorm astfel incat rabufniri uimitoare apareau ici si colo.  Nevoia de a se exprima ca indivizi diferiti si de a respinge competitivitatea acuta ce le este intiparita inca de cand sunt copii ii impinge pe japonezi sa socheze lumea uneori, fie prin stiluri de moda destinate a sari in ochi (Gothic Lolita, Ganguro) sau izolare extrema (fenomenul “hikikomori”), fie prin sinucideri cu impact public sau atitudini de xenofobie si discriminare.






















































Aceasta este viata in Japonia si are contradictiile ei, ca peste tot. Cu toate acestea, daca intrebi un japonez unde ar prefera sa locuiasca, tot Japonia iti va raspunde in majoritatea cazurilor. Eu cred ca a trai in Japonia e ca si cum ai cuceri muntele Fuji: e greu, dar aduce multe satisfactii.

@ All Photos belong to me, please do not use them without my express consent. 

18 comentarii:

  1. ( adica caleaceaiului)

    Admir talentu tau de a scrie , sincer.

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci,ai un talent aparte de a povesti si de a infrumusetea,cu fiecare cuvant, ceea ce descrii. Nu m'as plictisi sa citesc tot ceea ce scrii.
    Felicitari si bafta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Textul si fotografiile se potrivesc perfect.

    RăspundețiȘtergere
  4. te-as lauda si eu dar antevorbitorii au folosit toate cuvintele, asa ca vin cu un cadou mic, precum japonezii din povestea ta :)

    http://img517.imageshack.us/img517/851/laleamisaki.jpg

    RăspundețiȘtergere
  5. @Khelo: Arigato gozaimasu! ^_^ Cand folosesti cuvantul "talent" mi se pare o lauda prea mare pentru mine, cea care toata viata si-a dorit sa aiba talent la ceva (in speta, la pian; n-am avut ocazia sa incerc pana acum , dar sunt sigura ca voi avea in viitor, candva :D). Mereu i-am invidiat pe oamenii talentati, fie ca pictau, fie ca sculptau sau scoteau idei din piatra seaca si puteau sa-ti vanda orice :))

    @Hargrave: Multumesc mult, ma bucura foarte tare ca esti mereu aici, iti apreciez prezenta intotdeauna! ^_^ Nici eu nu ma plictisesc sa scriu, ba chiar vreau sa ma fac mai harnica :D Sper ca ai avut niste Sarbatori frumoase! :)

    @VertAnge: Ce bine! Fotografiile imi apartin, au fost facute cu prima mea camera, cumparata chiar la cateva luni dupa ce ajunsesem in Japonia. Pentru un plus de autenticitate am hotarat sa includ acea fotografie cu grupul. Nu i-am mai vazut pe oamenii aceia de aproape un an, insa imi amintesc si acum de ce zambeam in fotografia aia, eram la Kyoto, eram cu niste oameni plini de viata si ne simteam toti ca si cum am fi gata sa cucerim lumea :))
    Mersi de vizita! ^_^

    @Arcadia: De unde ai stiut?! :)) Intuitia, probabil. Lalelele sunt printre florile mele preferate, alaturi de magnolii, florile de cires, de prun japonez si de piersici, intotdeauna raman cu gatul sucit cand vad un buchet de lalele albe primavara :)

    Precum japonezii din povestea mea, tare as vrea sa intorc si eu cadoul *bow* :
    Primavara in Japonia:

    http://www.youtube.com/watch?v=v6SspE7f4uc&feature=PlayList&p=DAFDA5FCABAC585E&playnext_from=PL&playnext=1&index=15

    RăspundețiȘtergere
  6. Pai asta e unul din talentele tale, pentru restul trebuie sa muncesti mult (sau ai muncit si pentru asta mult deja)

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut, ai un premiu pe blogul meu! Sper sa iti placa.

    RăspundețiȘtergere
  8. O armonie foarte frumoasa intre imagini si texte .

    " esti parte dintr-un intreg si ca e datoria ta sa nu iesi ca un ghimpe in evidenta, ci sa contribui cum poti tu la armonia intregului. "

    Incredibil de frumos ( spus ) si de mult dorit si la noi in tara .

    RăspundețiȘtergere
  9. M-ai facut sa plang, si eu plang greu.

    Am stat mult prea putin in Japonia acuma 18 ani,intr-un anotimp nu tocmai fericit - toamna - pe atunci jucam Go, asa am ajuns la ei.

    In afara de joc, am citit mult despre Japonia, imi plac cartile lor,am lucrat ani buni cu o firma japoneza, ceva undeva ma leaga inexplicabil de ei si blogul tau m-a ajutat sa-i aduc din nou aproape de mine.

    Multumesc,

    Ruxandra

    RăspundețiȘtergere
  10. @caleaceaiului: Pentru toate trebuie sa mai muncesc, sa muncesc mult mai mult decat pana acum. De altfel, singura data cand am "simtit" ca muncesc cu toate fortele a fost cand faceam eforturi ca sa iau bursa in Japonia si mai apoi, cand faceam eforturi sa contribui cum se cuvine, cum se astepta de la mine, la activitatile de la universitate :)

    @Sanziana: L-am vazut, ma simt flatata! *bow* Honto, domo arigato gozaimasu! ^_^

    @Dan_k: E bine si e rau sa fii educat si sa traiesti intr-o asemenea societate, probabil ca depinde de gradul de independenta si individualitate pe care ti-l lasa :) Pana la urma, comunitati puternic legate exista si in alte parti ale lumii, dar Japonia s-a ridicat din medievalitate datorita mentalitatii de grup unit si, in acelasi timp, a avut si are parte de triste fenomene sociale specifice ei, asa cum am si enumerat un pic in postare :)

    Sunt de acord cu tine insa :) Cu siguranta nu ne-ar strica si noua o aschie din mentalitatea asta :)

    @ Ruxandra: Si pe mine ma gatuiesc lacrimile de multe ori cand scriu o postare, de inca si mai multe ori in afara postarilor :) Este un sentiment dulce-amar, care nu se rezolva neam cu raspunsul la intrebarea "pai si atunci de ce nu te duci inapoi acolo?". Nimic nu e alb-negru in relatia cu Japonia pentru mine, banuiesc ca tot asa pentru multi straini care se simt legati de tara asta.

    O sa ma intind povestind asta, scuze! Acum cativa ani, cand am dat cu nasul de cultura japoneza (prin diverse articole, anime, manga, poze etc), am simtit ca-mi transmite toate lucrurile intr-un fel aparte, nu stiu sa explic cum exact, dar modul lor de a exprima lumea avea ecouri nebanuite in mine. Am incercat sa expun oamenii din jurul meu la aceleasi surse de cultura si civilizatie japoneza. Am primit aproape mereu aceeasi reactie: li s-a parut mult prea sensibil, mult prea trist, de un umor ciudat etc.
    Cu toate astea eu percep altfel lucrurile, nu ma copleseste deloc sensibilitatea, nici macar atunci cand exprima durerea sau tristetea (mai mereu sfasietoare si omniprezente in toate productiile media), toate lectiile de viata ajung la mine ca globuri luminoase mai ceva ca o pilda sau o poveste despre "the American Dream". Vad dulcele-amar din toate si mi se pare un sentiment al vietii, nu ceva deprimant, ci ceva plin de speranta si miez.

    De aceea, o legatura ca aceea pe care intuiesc ca o simti tu si pe care stiu ca o simt eu, dupa toate aparentele inexplicabila, nu are nevoie nici macar de clasica explicatie "ai fost japonez/a in alta viata" ^_^ Ea exista, mai acuta sau mai diluata ne insoteste in fiecare zi din viata. Nu stiu cum e pentru tine, dar pe mine ma face sa ma simt vie, pana sa gasesc legatura asta nu cred ca am pus pasiune in mai nimic, ma uit in urma si ma vad cu ochii mai putin plini de stelute fata de cum sunt azi. Poate sa i se spuna in fel si chip, pasiune, ciudatenie, obsesie, bizarerie, eu nu-i dau drumul vreodata fiindca e ca si cum m-am gasit pe mine atunci cand am gasit-o pe ea :)

    Iti multumesc mult ca mi-ai lasat gandurile tale, fata de care am simtit imediat o empatie reala :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Te-am prins... de coada!....:) cautam papa japonez pe net, dar nu gasesc nimic. Vreau sa le fac maki zushi alor mei :) Sper sa ne revedem curand!

    RăspundețiȘtergere
  12. @Sakura: Cu mare onor si mandrie batzaita spun ca am eu reteta si mod de preparare pt maki zushi pe blog :D Aici:
    http://japonia-departe-aproape.blogspot.com/2009/11/full-episode-making-of-star-sushi.html

    Spor!

    RăspundețiȘtergere
  13. indiferenta e un mod de viata pt unii... o arma de autoaparare pt altii, dar oricum ai da-o, doare si ucide. probabil ca, fara ea, nu am avea cum sa vedem ce e bine sau nu.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Jamilla: Iti multumesc pentru comentariu si pentru vizita! :) Sincer, nici nu pot sa-mi dau bine seama ce implicatii ar avea lipsa indiferentei din lume, mi se pare ca exista de cand existam si noi, oamenii :) Ceea ce incerc eu sa spun e ca felul in care intelegem sa o tratam este important. Japonezii sunt indiferenti, sunt egoisti, sunt ca toti oamenii, ca noi. Diferenta consta in conventia sociala! In timp ce la noi nu-ti arunca nimeni o privire reprobatoare daca arati ca nu-ti pasa, la ei o sa simti ca te arata cineva cu un deget nevazut cand iti porti indiferenta la exterior ca pe un steag.

    Eu am o idee pe care o tot regasesc in viata: romani sau japonezi, ambii sunt oameni cu defecte si calitati; tot asa cum un roman poate fi decent, corect si politicos, un japonez poate fi rautacios, egoist si indiferent. Diferenta consta in acea conventie sociala de a impinge partile negative in strafundul individului, de a nu le "spala in public", ca sa zic asa, pentru confortul celor de langa noi care vor face la fel pentru tine. Confortul colectiv.
    La noi conventia este oarecum invers. De a aduce partile negative in public ca sa fie impartite cu toti oamenii din jur.

    La ambele vad avantaje si dezavantaje, nu spun ca e vreuna mai buna fiindca ambele societati au problemele lor. Of, iar m-am intins! :) Scuze! :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Thіs iѕ a greаt tip partiсularly to those fresh
    to the blοgosphere. Simple but very аcсurate informаtion?

    Appгecіate your shаring this οne.
    A must read рost!Watch Last Resort Season 1 Episode 8 Online
    My weblog ... Watch Last Resort Season 1 Episode 8

    RăspundețiȘtergere
  16. Mу pагtner and I ѕtumbled over here
    bу a different ωebѕite and thought Ι might аs well check thingѕ out.
    I like what I see so i am just fοllowing you.
    Look forward to looking оver your web pagе again.
    http://dj.bеatport.com/events/39611
    Here is my blog post - Red Dawn Movie Online

    RăspundețiȘtergere
  17. Ahaa, its good discussіon concerning this piece of wrіtіng here at this web sіte,
    I have read all that, so now mе also сommenting at this рlаce.
    http://dϳ.beatρort.com/events/40108
    My web site: Watch Doctor Who Season 7 Episode 0 Online

    RăspundețiȘtergere
  18. When somеonе writes an poѕt he/she κeeрs the thоught оf a user
    іn his/her bгаіn thаt how a user
    can know іt. Thеrefore that's why this post is amazing. Thanks!http://tvshowonline010613.orbs.com/The+Big+Bang+Theory+S6+Episode+12
    Here is my web blog : watch the big bang theory season 6 episode 12

    RăspundețiȘtergere