Gafele japoneze ale lui Misaki (2)

Ati auzit de Conan? Nu, nu Conan - barbarul! Conan - supermarketul. E mare, bine facut, are aproape tot ce ti-ai putea dori, dar mai ales are un ceva...un ceva...exotic, da. Probabil ca i se spune des "Nu ne cunoastem de undeva"? Mai ales americanii folosesc replica asta. It's the cranberry sauce. Chinezii sunt mai rezervati in sentimente, coreenii se fastacesc de tot, britanicii stramba din nasul rosu ocazional, dar toti merg la Conan care-si atrage atent pretendentii cu un sentiment fals de familiaritate. Conan aduce o bucatica de cultura gastronomica de ici, una de colo, se stie doar ca trebuie sa fii versat(il) ca sa ramai in bransa. Ba chiar bine dotat daca vrei sa fii primul.

Misaki credea ca gafele japoneze sunt numai misakiesti. Ca sa n-o lase singura in fata cabinetului doctorului plangandu-se de cea mai grava boala, prietenele romance din Japonia i-au povestit gafa lor. Eh, si ti-ai tapetat camera cu pungute de 1 centimentru lungime si latime, bravo, e mai bine izolata decat cu izopren d'ala de-acasa! Stai sa vezi ce am facut noi!

Dupa cateva luni de japoneza mai intensiva decat avea parte Misaki, doua studente romance simpatice foc s-au gandit ca trebuie sa viziteze supermarketul. Incepeau sa uite cum e sa te plimbi cu orele printre rafturi cu mii de produse care nu-ti trebuie, sa faci cursa de carucioare pana la casa si sa dai un ghiont prietenesc la gioale, ca intre conationali, sa te feresti de cojile de seminte cat astepti pana termina casierita de urlat la un client doar fiindca-i client si, deci, dobitoc cu d mic, da?!, nu merita litera mare, ce-o mai fi si aia. Cum ar fi putut sa rataceasca poteca? Doar aveau buna idee vaga despre locul unde salasluia Conan, cat de mare poate fi Japonia, e o insula, pentru numele lui Buddha!

Dupa al treilea semn indescifrabil, dar cu siguranta menit sa ghideze strainii, s-au hotarat sa intrebe un japonez intre doua varste care-si vedea linistit de drumul sau. Intrebarea era simpla, avea patru cuvinte: Konan doko desu ka? Unde este Conan? Deloc emotionate pana in varful urechilor, fetele si-au zis sa nu-l copleseasca pe bietul salaryman cu atatea cuvinte, au pastrat doar "Konan desu ka?". Nici nu pot sa-mi imaginez ce uimire latitoare de ochi l-a cuprins pe bietul om in costum si cravata. Nu ti se intampla in fiecare zi ca doua straine blonde si cu stelute de speranta in ochi sa te intrebe daca esti Conan...Sa spuna ca da, sa spuna ca nu...Hmmm, dificil, sunt convinsa ca ar fi spus ca da, el e Conan-barbarul, are muschi cat pentru toti capacii dinspre nord si stie a manui o sabie mai bine decat un samurai cu pantaloni bufanti. Ce te faci cu servieta si gatul sugrumat de nodul de la cravata insa? Omul a dat din cap ca nu si si-a vazut de drum. Fetele au inteles ca nu stie unde e Conan si au pornit mai departe in explorare. Cat de greu putea sa fie sa dai de Conan cand erai deja in curtea sa?

Gafele japoneze ale lui Misaki (1)

 Amintirile ar putea fi stocate cronologic si alfabetic in cotloanele mintii noastre. As completa cu degetele manjite de pix un numar de ordine format din cifre si litere, as verifica daca amintirea dorita este disponibila, daca nu a fost deja imprumutata cuiva sau corupta, daca nu i s-au rupt filele sau daca nu cumva exista o editie mai noua. Domnul librar, Creierul Plin de Creturi, s-ar uita la mine peste ochelarii de pe nas, s-ar rasuci pe calcaie plictisit si mi-ar aduce din depozit amintirea ceruta. M-ar pune sa semnez si ar plescai nemultumit cand eu as pleca spasita, ca un hot cuprins de remuscari, cu propria amintire...devenita bun public.

Nu orice amintire poate deveni bun public, insa. Numai cele haioase sau, dimpotriva, oripilante. De la amintire la legenda urbana drumul e plin cu obstacole - ici un lapsus, colo o infloritura - amintirea care a devenit legenda nu mai e aceeasi amintire.

M-am asezat usor pe scaun, care a scartait ca toate scaunele de biblioteca, oftand din rarunchi de dorul soarelui si al aerului proaspat. Am deschis amintirea, n-avea nimic de a face cu timpurile acestea, cu zapada, cu Mos Craciun sau cu iarna friguroasa.

Misaki abia incepuse sa invete japoneza. In grupa incepatorilor erau 2 nemtoaice libertine, 5 chinezi care formau o bisericuta numai pentru enoriasii de aceeasi nationalitate, 1 barbat din Tadjikistan ce visa la un harem multicultural, 2 coreeni cu nume imposibile si o romanca. Profesorii japonezi erau mereu zambareti, desenau pe tabla tot soiul de animalute ce se metamorfozau in kanji pierzandu-si suflul si ii puneau pe elevii straini sa repete ca la clasa I: ka ki ku ke ko. Misaki era constiincioasa, as always. Sa repete i se paruse ciudat la inceput, incercase sa-si inabuse un ras obraznic, care apare din senin in salile de clasa si pare imposibil de oprit. Incet-incet insa reusea sa adune niste cuvinte si sa faca un sarpe din ce in ce mai lung. Completa cu gesturi, cu multe zambete si ofta cand ar fi vrut tare-tare sa spuna ceva, dar trebuia sa taca. Mare sacrilegiu.

Increzatoare si mandra ca stie a vorbi japoneza, unde a vorbi e un eufemism, se indrepta catre un magazin 100Yen sa cumpere sacii de gunoi de diferite culori, trebuinciosi colectarii separate. Ajunsa la micutul magazin a scotocit amarnic, dar nu a dat de nimic care sa le semene. Trebuia sa-l intrebe pe domnul in varsta din spatele tejghelei. A inceput cu toate formulele de politete invatate, deci cu un singur cuvant. Domnul i-a zambit politicos si speriat ca va incepe sa turuie intr-o engleza dintr-aceea de neinteles. Misaki i-a zis clar, domnule, vreau sa cumpar gumi bags. Gumi? Se indoia cu tot capul, de la dreapta la stanga. Da, gumi, Misaki stia prea bine cum se zice la gunoi, ce naiba!

Domnul i-a mai zambit o data si alearga in spatele magazinului. Misaki se felicita cu palmele pe ambii obraji, am vorbit in japoneza, am vorbit in japoneza. Domnul se intoarce cu un pachet, Misaki plateste euforica fara macar sa-i arunce o privire cumparaturii pipernicite. Ia trenul fredonand in minte Treceti batalioane romane Carpatii si ajunge acasa.

Deschide pachetul ca sa aseze fiecare sac la locul lui: rosu pentru resturi de mancare, gunoi menajer simplu; verde pentru plastic si capacele sticlelor, albastru pentru hartie si carton. In loc de sacii curcubeului, pachetelul continea mii de pungute cat o palma...transparente...Buddha stie pentru ce!

Misaki nu stie daca sa rada sau sa dea fuga la dictionar. Se hotaraste la amandoua. Gunoi se zice gomi, ゴミ. O litera gresita si Misaki va trebui sa-si tapeteze camera cu mii de pungute si pungisoare transparente.