vineri, 11 martie 2011

Uimire si cutremur, la propriu

Japonia, asa cum mi-a ramas mie intiparita cand am plecat de acolo, acum 2 ani, nu se clatina la dreapta si la stanga, cuprinsa de focuri violente si inecata de un val urias... Ma simt ridicola amintindu-mi ca primul cutremur pe care l-am simtit in timpul cat am locuit in Japonia mi s-a parut a fi, de fapt, unda de soc provocata de trecerea unui tren de mare viteza prin statia in apropierea careia locuiam.

Mi-a cam pierit nonsalanta cand, la nici 3 zile dupa ce ajunsesem, ni s-a pus in brate o trusa de prim-ajutor cu lanterna, baterii si o lista cu ce am mai putea aduna acolo. Apoi ni s-au facut instructaje periodice, cu simulari de cutremur si incendiu, cu profesorii cronometrandu-ne pasii. M-as fi grabit sa cred ca sunt alarmisti japonezii, dar adevarul este ca sunt cel mai prevazator popor pe care l-am cunoscut. 

Au experienta dezastrelor naturale de acest tip, au proceduri puse la punct, au cladiri construite dupa ultimele standarde anti-seismice. Chiar daca telefoanele nu functioneaza in zona afectata, chiar daca nu-mi pot suna prietenii deocamdata, se intampla ceva ce mi-e greu sa cred ca s-ar intampla prin alte parti ale lumii: am incredere ca autoritatile japoneze vor face tot ce le sta in putinta, atat in timpul acestor momente foarte dificile, cat si dupa aceea. Trebuie sa stiti ca guvernul japonez nu asteapta pana in ultimul moment sa declare stare de necesitate, ci actioneaza la cea mai mica banuiala. 

Este adevarat ca Japonia a fost lovita de valuri, insa nu se afla in deriva. Oamenii isi revin din sperietura initiala si inteleg sa actioneze asa cum au fost invatati: sa se faca utili in comunitate, sa respecte regulile impuse de autoritati, sa minimizeze pagubele, sa nu dea nastere unui val de isterie nationala. 

In toata aceasta incercare la care este supusa Japonia acum, nu dramatismul trambitat de reportajele romanesti, nici corelari cu Vrancea si cu sfarsitul lumii nu sunt importante. Fiti cu ochii pe comunitatea japoneza si o sa vedeti ceea ce e de vazut: solidaritate, demnitate in fata dezastrului, pastrarea unei ordini in haos, mobilizarea tuturor pentru siguranta, pentru depasirea crizei si pentru reconstructie.

Kobe, orasul in care am locuit, a fost maturat in 1995 de un cutremur devastator de 7,2 grade pe scara Richter, in urma caruia au murit peste 6.000 de oameni, 34.000 au fost raniti si 230.000 (!) au ramas fara adapost, considerat, pana azi, cel mai puternic cutremur suferit de Japonia. In cateva luni autoritatile deja pusesera la dispozitie 48.000 de locuinte, refacusera reteaua electrica, de gaze si aprovizionare cu apa, infrastructura si comunicatiile. Intr-un an activitatea portului era restaurata in proportie de 70%, orasul fusese curatat de ruine, pe care le-au folosit, mai tarziu, la reconstructie, incorporand astfel in arhitectura moderna ramasitele trecutului. Locuitorii orasului au participat activ la alcatuirea unor planuri inovatoare pentru situatii similare si au organizat grupuri de terapie pentru a trece impreuna peste traumele cutremurului.

In cuvintele primarului din Kobe:

"Wherever you live, city or village, you have to keep in mind that you must protect yourself. You cannot fight alone. You must have a system to fight disasters. You have to work together with your relatives and your colleagues. Each community has to have its own plan to respond in case of emergency."

44 de comentarii:

  1. Mie mi se pare ca Japonia are o fabuloasa capacitate de a renaste si de a face din ceva rau ceva bun, de a se dezvolta tot timpul in urma unei catastrofe.

    Este un popor pe care-mi vine sa-l imbratisez (inexplicabil sentiment) si sper din tot sufletul sa-si revina cat mai repede.

    Merci pt articol si pt blog (*)

    RăspundețiȘtergere
  2. imi pare foarte rau pentu ce s-a intamplat acolo ;(

    RăspundețiȘtergere
  3. Este un popor admirabil. In astfel de momente de criza sunt un model pentru intreaga lume.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt nemaipomeniti. Am ramas masca atunci cand am auzit ca in astfel de situatii de urgenta supermarketurile lor dau mancare oamenilor pe gratis (!). Unde mai pui ca daca se intampla asa ceva la noi, s-ar fi gasit careva sa profite furand de pe unde apuca :-(

    Ma doare sufletul pentru ei. Ce sa mai zic ca ne-a trecut prin gand sa mergem acolo acum in martie-aprilie, apoi ne-am razgandit...

    Ioana(Lumea Mare)

    RăspundețiȘtergere
  5. Inca un articol excelent draga Mitona!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. excelent scris! am vazut si noi ieri la tv reportaje despre Japonia - dar aici jurnalistii au obiceiul sa fie obiectivi si atat, nu seamana panica, nu vorbesc despre sfarsitul lumii (ce idiotenie!). perfect adevarat tot ce ai zis despre ordine, despre lipsa de panica la japonezi. exact asta comenta si televiziunea austriaca!

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt de admirat. Sunt nu popor munictor, solidar, si au conceptul de sacrificiu pentru comunitate. Sunt convinsa sa se vor descurca admirabil si de data aceasta.

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc. Noi ne-am hotarat sa nu mai plecam pe 21. Vedem luni la agentie daca amanam sau renuntam cu totul. Speram sa isi revina asa cum spui tu ca stiu sa o faca si sa nu se agraveze situatia si mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  9. ai scris ff frumos. cred ca s a spus mai sus tot ce era de spus despre japonezi. sincer, eu nu-mi fac probleme, sunt sigura ca totul o sa fie bine pt ei. Ș)

    RăspundețiȘtergere
  10. @Ioana: Chiar si eu am fost suprinsa cand am citit ca americanii cereau 10$ pe o sticla cu apa in timpul uraganului Katrina, iar japonezii le dau pe gratis acum...Ca sa nu mai spun ca m-a pufnit plansul cand am ascultat prima conferinta de presa din Fukushima, despre explozia de la centrala nucleara. Pana atunci fusesem ok, dar cand l-am vazut pe omul acela folosind cea mai clara si politicoasa japoneza in aceasta situatie, am avut senzatia ca sunt acolo.

    @Elena: Iti multumesc, Elena!

    @Zazuza: Ma bucur sa aud ca mai exista stiri obiective...E normal sa te sperii, sa te agiti, te afli intr-o situatie exceptionala, pana la urma. Dar majoritatea japonezilor au o experienta indelungata si sunt rezistenti, cu cat se inrautatesc lucrurile, cu atat opun ei mai multa rezistenta.
    In loc sa se discute despre tampenii, mai bine s-ar pune bazele unui sistem de raspuns national ce reflecta niste lectii invatate de la altii...

    RăspundețiȘtergere
  11. @Colorsdiary: Multumesc! Am stat mult pe ganduri daca sa ma amestec in valtoarea stirilor despre Japonia sau nu :)

    @RD: Si eu am acelasi sentiment inexplicabil! :) Ca si tine, cred ca-si vor reveni exemplar, dar...tot ma doare cand vad cat de loviti au fost.

    @Fanfan: Multumesc, nu stiu de ce, dar parca ma simt un pic consolata de mesajele voastre, de parca eu as fi patit ceva si voi, toti cei care mi-ati lasat un mesaj incurajator, imi oferiti suport :) Multumesc!

    @Lady Io: Exemplaritatea lor ma tem ca va trece peste capetele noastre, ale romanilor, la fel ca propriile noastre catastrofe din care nu parem vreodata a invata ceva :(

    RăspundețiȘtergere
  12. @Ada: Asa o sa fie! Chiar ma gandeam sa va arat cum ajunsese Kobe in urma cutremurului din 1995 si cum arata acum.

    @Mihaela: E o decizie inteleapta. In niciun caz nu e cea mai buna perioada pentru vizitarea Japoniei. Chiar daca o sa se rezolve lucrurile cu bine in privinta centralei nucleare de la Fukushima, chiar daca o sa se opreasca replicile si tsunami-urile astea blestemate, oamenii au nevoie de ceva timp pentru vindecare. Personal, in functie de cum evolueaza situatia, nu as scoate din ecuatie o calatorie in octombrie.

    @Eln: Multumesc pentru optimism! :)

    RăspundețiȘtergere
  13. M-au impresionat două imagini. Prima, imaginea din elicopter a valului de apă care mătura totul în cale iar la mică distanţă o masină care circula pe sosea. A oprit, a intors, incercând să scape în direcţia din care fugise. O imagine cumplită.

    A doua, un birou în care angajaţii lucrau. Filmul arată cum se clatină totul, cum cad computere, dosare, ceşti, iar un japonez stă pe scaun, aparent atât de calm că-mi venea să strig eu la el să facă ceva.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Arcadia: Cred ca domnul de la birou era pur si simplu blocat! :) Atunci cand nu esti obisnuit sa-ti exprimi sentimentele in public nu-ti vine la indemana sa tipi din prima :)

    Eu am fost ok, foarte increzatoare, inca sunt, ultimele stiri sunt imbucuratoare, nivelul radiatiilor scade. O singura data m-a pufnit plansul in mod absolut ridicol pt mine: cand am vazut cat de calm li se spune la TV ce sa faca.

    RăspundețiȘtergere
  15. Da, ai dreptate, chiar avem sentimente similare.

    RăspundețiȘtergere
  16. Of, cat de mult ma bucura articolul tau. Ieri, de aici de unde locuiesc acum, urmaream pe net stirile si din Romania si m-a infiorat cum era totul prezentant, intr-un mod in care induce enorm de multa panica in populatie, Ca sa nu mai vorbesc de articolele din ziare ale asa zisilor astrologi/prezicatori care prevad toate nenorocirile posibile. Imi pare atat de rau pentru japonezi, dar sunt convinsa ca sunt puternici si vor gasi puterea de a se reinventa. Poate asta ar tb sa invatam de la ei.

    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  17. Ah ce ma bucur ca am gasit acest blog. L-am bagat in blogrolul meu (habar nu am daca asa se scrie) dar nu pentru ca sunt emotionat de ceea ce s-a intamplat acolo, ci pentru ca eu traiesc cu impresia ca japonezii sunt cel mai tare popor de pe Terra. Imi pare tare rau de ce s-a intamplat acolo, daca vei vorbi vreodata cu autoritatile din Japonia transmitele te rog intregul meu sprijin si comapsiune. Stiu ca sunt un popo r foarte civilizat si ca fac fata dezastrelor asa cum noi nu cred ca am putea face fata, de aceea admiratia mea creste pe zi ce trece.

    RăspundețiȘtergere
  18. Buna Mirona. Prima reactie cand am vazut cu ochii mei imaginile din emisiunea speciala a postului national dintr-o alta tara decat Ro, m-am gandit la tine. E incredibil ce s-a intamplat. Pentru mine cel mai impresionant a fost transmisia de la fata locului a unui reporter care locuia in Japonia de 29 de ani ( reporterul tarii in care sunt). El spunea ca nimeni nu se isterizeaza. Cutremurul il surprinsese in centrul de presa la etajul 20, cladirea s-a deplasat cu un metru, dar nimic mai mult. Si acum, cel mai interesant : nimeni nu tipa, nimeni nu urla, nimeni nu se isterizeaza. Exact ce spunea Arcadia. Am gasit pe un site niste imagini fantastice : 3 japonezi in varsta, 2 femei si un barbat, stau pe marginea drumului, langa o sosea prabusita, si privesc, fara panica. E drept, e cam greu sa traduci sentimente de pe fetele lor. Sunt fantastici. Presa occidentala a avut un cu totul alt ton decat cel folosit in Ro. Apocalipsa, etc...Chiar daca tara mea de adoptie e tot o tara latina, n-am gasit asa ceva in relatarile de presa. Reporterul "japonez" facea comparatia cu cutremurul de la Kobe. Spunea ca autoritatile au invatat lectia. Au facut numeroase imbunatatiri in infrastructura si mai ales in capacitatea de gestionare a crizei. Atunci nu au vrut sa accepte ajutor international urgent, acum se pare ca seara asta ( desi la ei e sambata/duminica) ajung echipele internationale. Sper ca totul sa fie cu cat mai putine pierderi omenesti. Avem ce invata din calmul lor si din capacitatea de a renaste din propria cenusa, cu fruntea senina, fara vaicareli inutile.

    RăspundețiȘtergere
  19. RESPECT jAPAN, GOD BLESS JAPAN,un popor cinstit, harnic, muncitor, acesta tara impune respect lumii intregi prin omania lor si solidaritatea umana in folosul grupului. Sa invatam de la Japan cei mai bun , mult curaj, SAYONARA JAPAN, WELCOME JAPAN FOREVER!!

    RăspundețiȘtergere
  20. @Alina: ^_^

    @Mihaela: Cam asta incerc sa spun si eu. Ca avem de invatat, dar fara alte conotatii negative cum ca romanii sunt asa si pe dincolo. Numai ca avem de invatat, asa cum si japonezii invata cat pot de la altii si apoi adapteaza la cultura lor.

    @Oneway: Buna! Eu cred ca au mai fost oameni care s-au isterizat pe ici, pe colo, e normal :) Insa ma bucura faptul ca reporterul pe care l-ai urmarit tu a ales sa-i prezinte pe oamenii care nu s-au isterizat :)
    Faptul ca au invatat de la evenimentele din Kobe s-a vazut la cat de putine pagube si vieti umane au rezultat in urma cutremurului, efectiv. Daca nu ar fi urmat tsunami-ul si problemele la centralele nucleare, acum ati fi vazut deja cum se apuca de reconstructie...

    @Anonim: Multumesc pentru entuziasm! ^_^

    RăspundețiȘtergere
  21. eu am trecut prin cateva cutremure in Japonia,ultimul a fost cchiar scary!!! Si de alerta de tsunami am avut parte cand ne intorceam acasa chiar pe autostrada de pe malul oceanului...Si eu sunt convinsa ca isi vor reveni repede,sunt un popor extraordinar!!!

    RăspundețiȘtergere
  22. Ai un blog incredibil de frumos. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  23. @Mitinita: Mi se pare normal, Mitinita, noi nu avem o experienta indelunga a cutremurelor sau tsunami-urilor. Dupa ce tragi mai multe sperieturi pe an, te mai obisnuiesti cu ideea :)

    @Gheisa: Multumesc! Datorita acestei mici pagini de internet am cunoscut multi oameni frumosi. Blogul nu e frumos in sine, oamenii care vin cu ganduri bune aici il fac asa :)

    RăspundețiȘtergere
  24. http://marinanton.blogspot.com/2011/03/breaking-news.html

    RăspundețiȘtergere
  25. un post de pe alt blog, care intareste cele spuse e tine.

    RăspundețiȘtergere
  26. @Brioche: Unde-s multi, puterea creste! ^_^ Multumesc pentru link.

    RăspundețiȘtergere
  27. Te pup, Mirona! Și eu tot la tine m-am gândit când am aflat de tragedie. Mi-ai întărit ceea ce gândeam deja despre japonezi prin ce ai scris. Și aici jurnaliștii vorbesc cu atâta decență, că deși nu înțeleg încă foarte bine suedeză, am preferat să mă uit la ei decât prin presa isterică românească. Te pup cu mult drag și dor, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  28. Am aflat de acest blog doar azi, de la Tetris. Foarte interesanta postare. Il vom citi mai pe indelete. Noi am publicat azi dimineata ceva despre Japonia, Calligraphy in the Landscape si Ruma.

    RăspundețiȘtergere
  29. Ceea ce se intampla acolo este de necrezut! Imi pare atat de rau ca acest popor deosbit trece prin atatea incercari! Furia naturii dezlantuite nu va ingenunchea aceasta tara, sunt sigura!!

    RăspundețiȘtergere
  30. @Lia: Buna, Lia! Iti multumesc din suflet pentru gandul bun. Am senzatia ca lucrurile o sa se amelioreze in curand, in ciuda stirilor noastre alarmiste. Televiziunea japoneza, NHK, a fost cea mai linistitoare dintre toate, eu pe ei i-am urmarit :)

    @Amelia si Mihai: Bine ne-am gasit! :) Tetris e o persoana draga, imi face mereu placere cand interactionam :) Acum imi pare rau ca nu m-am dus la nicio sedinta de caligrafie cat am fost in Japonia...

    RăspundețiȘtergere
  31. @Maruka: Asa este soarta Japoniei, o fasie de pamant inconjurata de ape...Poate tocmai de aceea sunt oamenii ei atat de rezistenti, adversitatea iti intareste caracterul :)
    Multumesc pentru vizita!

    RăspundețiȘtergere
  32. Misaki, ai descris foarte frumos (ca intotdeauna, de altfel), spiritul acestor oameni darzi. Am fost tare trista cand am aflat despre acest dezastru, mai ales ca mai nou am si o prietena din Tokyo, dar dupa ce am vorbit cu ea m-am linistit. Am in suflet doar admiratie pentru acest popor pe care nu-l inteleg in intregime, dar din ale carui lectii de viata invat extrem de multe.

    RăspundețiȘtergere
  33. Ca de obicei,un articol sincer,la obiect.M-a impresionat pana la lacrimi.

    RăspundețiȘtergere
  34. @Vertange: Macar atat sa fac si eu...Si eu invat, si bune, si rele :)

    @Bianca: Multumesc, Bianca. In fiecare zi apar imagini si povesti ale supravietuitorilor sau celor care participa la operatiunile de salvare care ma impresioneaza mult. In mod curios, eu nu ajung pana la lacrimi cand sunt redate in romana sau engleza, ci numai cand aud in japoneza :)) Pe care n-o inteleg foarte bine, probabil completez si amplific :)

    RăspundețiȘtergere
  35. M-am tot gândit dacă are sens să pun un comentariu. Mă gândeam: „ce să-i spun Mironei?”. Adică ce să-i spun și să nu pară convențional? Conjunctural?
    Mă gândeam că Mirona este cineva care a și simțit aievea sufletul, spiritul japonez. Cineva care a și trăit măcar o zi din viața lor, acolo, pe pământul lor. Un pas mai departe de ceea ce eu aș fi putut doar intui din scrieri despre japonezi, niponisp sau orice altceva încadrabil în șabloane. Mi s-a conturat o convingere: în afară de o constatare elementară, că și japonezii sunt oameni, e destul de greu să aplici șabloanele în cazul lor. Constatarea se oprește la limita trăsăturilor fundamentale ale speciei. Aș mai corecta nițel: la limita trăsăturilor individului din specia umană. Știi tu: două mâini, două picioare, etc.
    Altminteri, în ce privește comportamentul colectiv, parcă ar trăi pe altă planetă.
    Greșesc?!

    RăspundețiȘtergere
  36. @bubumaia: Buna ziua! In primul rand, va multumesc pentru comentariu :) Apoi vreau sa va marturisesc ca eu nu judec comentariile pe care le primesc, mi se pare incredibil faptul ca exista oameni care citesc ceea ce scriu, asta primeaza :)

    Sunt cineva care a trait, o vreme, ca japonezii si totusi nu chiar :) Pentru ca nu poti sa traiesti ca un japonez fara a fi japonez. Poate ca ar trebui candva sa explic cum vine asta :) In Japonia esti strain intr-un mod foarte diferit de alte tari.

    Sunt de acord cu dumneavoastra, desi se spune despre ei ca sunt cruzi, workaholici, reci, politicosi, robotei, extrem de amabili, xenofobi, rasisti, perfectionisti etc toate acestea sunt valabile si nu prea :) Singurele concluzii la care am ajuns eu sunt ca puncte comune pot fi usor gasite si ca exista mai multe contraste la ei decat la noi :)

    Insa in ceea ce priveste comportamentul colectiv, intr-adevar, sunt diferiti de orice alta natiune cu care am intrat eu in contact ^_^ Nu cred ca ar trebui sa fim toti asa, dar am putea invata un lucru-doua :)

    RăspundețiȘtergere
  37. Doamne,cat de usor e sa judeci o natie din afara,din ce ai citit in carti sau ai vazut la televizor.
    Dar e dureros sa citesti toate lucrurile astea cand ai un sot care inseamna totul pentru tine,un sot cu care dormi in acelasi pat de 11 ani,un om cu care ai stat zi de zi in aceasi casa.(un sot japonez)

    RăspundețiȘtergere
  38. @Bianca: Imi pare tare rau daca te-am suparat cu ceva. Atat eu, cat si domnul care a comentat mai sus voiam sa spunem ca, in ciuda faptului ca orice padure are uscaturile ei, ne declaram admiratia pentru comunitatea japoneza ^_^

    Fiecare om este diferit. Asa cum exista romani extrem de cuviinciosi, inteligenti, neagresivi, politicosi si demni, tot asa exista si japonezi care nu se incadreaza in norma societatii lor, oameni care se prefac ca nu inteleg japoneza absolut perfecta a unui strain, care nu sunt atat de onesti si de etici in relatiile cu semenii lor, japonezi sau straini.

    Adevarul este ca zilele acestea m-am trezit acuzata ca ii ridic in slavi nerealist pe japonezi si ca amplific sentimentul de inferioritate al romanilor. De la inceput am evitat sa fac comparatii. Dar se pare ca multi percep potretizarea mea majoritar pozitiva a japonezilor ca pe o portretizare negativa a romanilor, implicit. Cine sunt eu sa judec doua natii, in intregimea lor?! Astfel de lucruri mi se par inutile si, vorba ta, dureroase.

    In comentariul de mai sus voiam sa evidentiez faptul ca stiu ce critici li se aduc japonezilor si am observat si aspectele negative cat am stat in Japonia. Am ales intotdeauna sa ma concentrez asupra celor pozitive. Eu am sa continuu sa prezint povesti si imagini pozitive din Japonia pentru ca aceasta a fost experienta mea acolo si astfel inteleg eu sa o valorific. Cine doreste sa vada partea intunecata are mult mai multe resurse la dispozitie decat randurile mele subiective.

    Bianca, scrie-mi in continuare daca mai ai ceva pe suflet ^_^

    RăspundețiȘtergere
  39. Mirona nu intelegeam doar "incadrabil in sabloane".Nu ma refeream la ce ai scris tu si nu am spus nicaieri ca ei nu au defecte.
    Dar sa ii caracterizezi din scrieri ...Cat despre comportamentul colectiv si ca ar trai pe alta planeta...hmmm...atunci de filipinezi ce parere aveti?Ei cum sunt?Ca nici pe ei nu ii veti incadra in sabloanele astea stabilite de voi.
    Si nu m-ai suparat niciodata,nici nu stii de cate ori m-au emotionat postarile tale pana la lacrimi.

    RăspundețiȘtergere
  40. @Bianca: Nu stiu despre filipinezi, nu am cunoscut nici macar unul :) Chestia asta cu alta planeta e doar un fel de a spune ca diferentele de mentalitate par uneori foarte mari si ca ar fi nemaipomenit daca am reusi sa invatam de la japonezi cum sa ne ajutam mai mult intre noi, cum sa avem o comunitate mai legata, pastrandu-ne totodata identitatea proprie.

    Domnul de mai sus nu voia sa-i incadreze pe japonezi in sabloane neaparat (cel putin asa am inteles eu), ci voia sa spuna ca este interesat de experienta cuiva care a trait in Japonia pentru ca acel cineva vede mai departe de imaginea pe care o au ceilalti, formata din stereotipii (stii tu, cum credem noi despre toti suedezii ca sunt blonzi, despre nemti ca sunt foarte disciplinati, despre spanioli ca sunt pasionali si tot asa). Eu am inteles ca voia mai degraba sa-i scoata din sabloane :) Sa-i cunoasca mai bine adica :)

    RăspundețiȘtergere
  41. ooooh!
    De-aia oscilam eu între a comenta ori ba articolul Mironei.
    Un prieten zicea că, decât să te exprimi sofisticat și prețios, mai bine taci, naibii, din gură! Riști fie să nu te faci înțeles, fie să cazi în ridicol.
    Așa încât nu pot decât să-mi zic: bravo, Bubule! Le-ai reușit pe amândouă!!
    Mulțumiri ție, Mirona, pentru modul în care ai încercat să mediezi o situație pe care n-ai generat-o. Îndrăznesc să cred că te-ai simțit datoare s-o faci pentru că suntem în ograda ta, pe de o parte și pentru că ai intuit ceea ce vroiam să spun... n-aș mai fi spus!! pe de alta.
    Bianca, mi-aș pune tone de cenușă-n cap, dacă asta ar ajuta să-ți schimb părerea.
    Aș fi putut spune, fără farafastâcuri, că am o admirație deplină pentru japonezi ca popor, Și ca individualități, în aceeași măsură. Pentru că, firesc, un total este suma unităților.
    N-aș vrea să sune depreciativ pentru nimeni ce o să spun mai jos. Sper doar să fiu iertat, odată în plus, dacă n-o să reușesc, nici de data asta, să mă fac înțeles. Promit că n-o să mă hazardez și a treia oară să mai dau explicații. O să înțeleg că am ratat șansa de părea deștept tăcând.
    Citeam, acum câteva luni, un articol scris de Cătălin Nenciu. Despre ce lucuri uimitoare a văzut în Japonia recent. Încheia spunând că japonezii nu clădesc viitorul. Ei îl trăiesc zi de zi. Era o constatare care întregea convingerea mea formată de unele lecturi anterioare. Cum puteam să nu-i admir?! Cum aș fi putut să nu-i respect?! Nici nu știi cât mi-aș dori ca măcar o parte infimă dintre trăsăturile acestui popor să poată fi grefate pe ADN-ul nostru păcătos!! Constatarea lui Cătălin a fost una pe care am înțeles-o simplu: eu, probabil și el, probabil și foarte mulți alții ca noi, oameni obișnuiți, ușor de încadrat în șabloane obișnuite, rezonam în admirația pe care o purtăm unui popor cu trăsături de caracter deosebite. Cu principii pe care le respectă dincolo de orice valoare materială. Cu atașamentul pentru familie, locul în care muncesc. Cu Bushido. Cu Împăratul. Cu sărbătoarea Florii de Cireș. Cu abnegație și determinare dincolo de limitele pe care noi, ăștia la care conceptul „merge și-așa” încă funcționează, le putem înțelege, trecute prin filtrul rațional din dotarea noastră. Aici erau șabloanele. la noi, mama ei de moștenire mioritică!
    Sper să nu alunec în patetism ori admirație idolatrică.
    Închei făcând încă o constatare.
    O dau de gard a doua oară, pe tema Japoniei, în conjunctura asta atât de... cum să-i spun... poate dramatică e prea mult. Deși, la urma urmei, dacă Frau Merkel ar fi zis că e o situație apocaliptică, dramatic poate părea un termen blând. A doua oară pentru că încheiam la fel de neinspirat ca și în primul meu conentariu de mai sus un articol despre vecinul meu din Fukushima. Acolo m-am tras singur de urechi. Aici îi mulțumesc Biancăi că a făcut-o.

    RăspundețiȘtergere
  42. Un dezastru de neimaginat pentru Japonezi, dupa ce ca a fost aproape stearsa de pe harta zona Fukushima de acest tsunami urmat de zecile de cutremure, au mai aparut si radiatiile nucleare!

    RăspundețiȘtergere