miercuri, 27 iulie 2011

Calatoreste de la nord la sud in Japonia GRATIS!

Oricine a avut buna sansa sa fie "informat" despre evenimentele din martie de media isterica (si aici nu ma refer numai la media romaneasca, nici alte popoare nu s-au lasat mai prejos), probabil isi imagineaza acum ca in Tokyo s-au abandonat trenurile de mare viteza pentru camile ce strabat supuse desertul radioactiv si ca japonezii nu mai arata in sfarsit la fel cu totii datorita capetelor suplimentare, de culoare verde fosforescent, ce le-au rasarit de la orezul si pestii radioactivi ingurgitati. 

Trecand totusi peste exagerari, e normal sa existe o retinere de a calatori in Japonia acum. Pana si cea mai rationala persoana, care nu da doi bani pe senzationalism si nu crede ca ceaiul de napraznic ar indeparta cumva radiatiile din corp (nota: "...??!!", atat am avut de zis la asemenea recomandare pe care am citit-o intr-un ziar de pe la noi), pana si o astfel de persoana ar lua in considerare faptul ca nu te poti increde complet in niciun guvern din lume, deci nici in cel japonez cand ne deseneaza la televizor grafice cu nivelul radiatiilor din anumite zone sau produse alimentare sau cand mai stoarce in public o picatura de informatii de la centrala din Fukushima, reconfortanta ca ursuletul de plus si balsamul sau de rufe.
Plus ca nimeni nu-si imagineaza ca ar fi fain sa-ti petreci vacanta intr-o tara care munceste din greu sa economiseasca energia electrica pentru a veni in ajutorul zonelor afectate de cutremur si tsunami, unde oamenii sunt apasati de probleme mai serioase decat distractia turistilor, iar cutremurul din martie nu a fost cu siguranta ultimul dragon care a smotocit arogant insulita japoneza.

Toate argumente valabile. Pe care le respect. Insa nu obstacole de neinvins. 

Incep cu cel mai mare bau-bau of them all: pericolul nuclear. Subiect care i-a picat guvernului japonez la BAC anul acesta. Desi nu s-a facut de ras la proba practica, actionand rapid, unitar si continuu,  mai bine decat estimez ca ar actiona multe guverne (interjectiecareimitatusea francezii interjectiecareimitatusea), mai are de lucrat la partea teoretica. Comunicarea nu e punctul sau forte. Comunicarea nu e punctul forte al japonezilor, in general. Deci nu l-as ghilotina pe sus-numitul guvern japonez pentru asta. In schimb, as sublinia faptul ca atat diversi cetateni, persoane fizice, cat  si diverse companii mai mici au luat initiativa, in loc sa dezbata la nesfarsit credibilitatea informatiilor de la guvern si au masurat ei insisi nivelul radiatiilor. Pe langa acestea exista masuratori detaliate efectuate de diverse ONG-uri internationale, guvernul SUA si Agentia Internationala a Energiei Atomice. Rezultatele s-au dovedit foarte aproape de spusele guvernului japonez: Tokyo avea un nivel de radiatii de 0.057 uSv/ora ieri. Comparand cu 0.094 uSv/ora in New York si 0.069-0.087 uSv/ora in Berlin, orase care vor primi cu siguranta mii de turisti in perioada aceasta, ne putem gandi ca amintitul ceai de napraznic ar trebui impachetat si intr-o calatorie ceva mai aproape de casa, prin Europa, de exemplu. 

Nu am mentionat Tokyo la intamplare. N-am sa va spun ca Fukushima e pe lista destinatiilor de top din acest sezon. Niciuna din zonele grav afectate de cutremur sau tsunami nu ar trebui sa fie pe lista. Insa nu consider ca exista impedimente majore care ar impiedica vizitatea Tokyo-ului, care se afla la aproximativ 240 de kilometri de Fukushima. Nu e cazul sa-l pomenim cu mila pe regretatul Tokyo, sustinand in acelasi timp, pe principiul daca dragoste nu e, nimic nu e, ca daca Tokyo nu poate fi vizitat, atunci nu are rost sa mergem in Japonia. Japonia are mult mai multe de oferit decat capitala sa. Intamplarea face ca aceste "mult mai multe" sa se situeze in parti unde n-au ajuns nici tsunami-ul, nici radiatiile.

Despre pericolul de cutremur, acesta nu e mai mare azi decat acum 5 luni. In cazul in care va prinde vreun cutremur pe undeva candva, va doresc sincer sa va prinda in Japonia, iar nu intr-o cladire cu bulina rosie din Bucuresti. Gradul de pregatire in fata acestui gen de suparare a naturii depaseste cu mult pe cel al oricarei alte tari din lume. Nu degeaba sunt toti expertii de acord ca doar cutremurul, in sine, chiar daca a fost de intensitate suprinzator de mare, nu ar fi provocat mare bataie de cap Japoniei. Ca sa adaug la opinia expertilor si una de om obisnuit marturisesc ca, in ciuda faptului ca initial am dat romaneste ochii peste cap cand am vazut cat insistau japonezii cu simularile de cutremur si rucsacul pregatit cu baterii, radio, mancare, apa, lanterne, fluier (!) si informatii despre cele mai sigure locuri din casa (baia!), pana la urma m-am dat pe brazda si am inteles ca in tara aceea masurile de prevenire si de actiune in caz de cutremur chiar nu sunt doar niste vorbe scrijelite pe hartiile vreunei primarii in ajunul obtinerii de finantari europene.

Cum ramane cu atmosfera generala, cu eforturile de economisire a energiei electrice, cu reconstructia, cu oamenii care trec in continuare printr-o incercare tare grea? Ce cauta calatorul acolo in locul unui voluntar dintr-o echipa de ajutor umanitar? Daca nu veti suferi intens ca in loc de zeci de mii de reclame cu neon va vor orbi numai o mie, atunci fiti pregatiti sa intalniti un popor uimitor intr-o perioada in care straluceste cu adevarat. Ca soarele-rasare, daca mi-e permisa comparatia siropoasa. Nu numai ca japonezii nu se vor incrunta la calatorii grabiti sa cumpere un suvenir, ci le vor adresa un zambet mai sincer, cred eu, decat toate zambetele de dinainte de martie 2011. Motivul e simplu: pentru ca au asistat la marele exod al strainilor pusi in fata dezastrului din tara adoptiva si au inceput din nou a crede ca Japonia e singura pe lume; daca voi sunteti acolo, atunci inseamna ca nu va temeti de Japonia ca de ciuma bubonica, inseamna ca ii ajutati sa isi refaca industria turismului, ce asigura multe din resursele tarii si care intrase in coma dupa martie 2011. Inseamna ca ati trecut peste distanta, peste avertismentele "de bine" din partea statului, peste "presimtirile" negre ale familiei si peste clatinatul a jale din cap al prietenilor. Inseamna ca ati ales calea mai grea cand puteati sa mergeti linistiti la plaja pe undeva. Stiti ce veti obtine in urma curajului vostru? Respect. De la un popor care intelege perfect ce inseamna aceasta notiune. Credeti-ma, nu se compara cu niciun suvenir.

Cat de multa nevoie au japonezii de prezenta noastra ne demonstreaza o mica agentie de voiaj din Japonia, Magellan Resorts. Dezamagiti ca pe plan international se insista atat de mult pe copaci incat nimeni nu mai vede padurea, cei cativa angajati au hotarat sa ofere o calatorie unui strain sau unui cuplu de straini prin Japonia pentru ca lumea intreaga sa afle, de la un non-japonez, ca Japonia nu se reduce la zone afectate de cutremur, tsunami sau pericol de radiatii, ca viata se desfasoara normal in celelalte zone, ba chiar si in unele dintre cele afectate mai putin. Ideea a adunat curand multa sustinere din partea companiilor japoneze care s-au oferit sa ajute agentia cu bugetul necesar, din partea hanurilor traditionale japoneze (ryokan) care au ajutat la cazari, din partea mini-marketurilor si restaurantelor care vor asigura mesele calatorilor, ba chiar si din partea japonezilor obisnuiti care doresc sa le fie ghizi pentru o zi strainilor prin orasul lor natal.
 Asadar, puteti calatori prin Japonia, de la nord la sud, in toamna aceasta, gratis, inscriindu-va in programul "Travel Volunteer". (facebook, twitter)
Termenul-limita pentru inscrieri este 31 Iulie 2011, mai sunt numai cateva zile!
Inscrierea e simpla tare: completati un formular cu datele voastre si scrieti de ce credeti ca sunteti potriviti pentru a face aceasta calatorie.
Va puteti inscrie singuri sau impreuna cu inca o persoana.
Apoi platiti o taxa de inscriere de 5 dolari (aprox 14 RON) care va fi donata unui ONG ce ajuta la reconstruirea zonelor afectate. In prima faza vor fi selectati 5 voluntari sau cupluri de voluntari care vor primi un bilet dus-intors pana in Japonia pentru selectia finala.
Chiar daca nu sunteti selectati in final, ati gustat o bucatica de Japonia timp de 2 zile. Daca veti fi selectati veti calatori prin toata Japonia, timp de 100+1 zile pe cheltuiala agentiei si cu ajutorul sau.

Un vis, daca ma intrebati pe mine!

 

PS. Toate pozele de mai sus sunt din locuri unde puteti ajunge cu Travel Volunteer. Pentru motivatie.