Verdele jad al ceaiului (III) – Make tea, not war!

 

Photo Credit @ TomBKK's Flickr Stream

(continuare)
Energia data de 8 cesti de ceai genmaicha m-a tinut treaza toata noaptea batand din picior si topaind, angrenand micuta noastra comunitate romaneasca din acel colt de Japonia la un dans indracit.  Tocmai cand ma pregateam sa-i unesc pe toti japonezii buimaci din local intr-o hora nemuritoare pe ritmuri total nepotrivite ei, dar acasa intr-un pub englezesc, avantul m-a parasit brusc, iar piciorul saltaret ramas in aer s-a intins catre directia acasa. Pana sa inteleg ce inseamna mai exact a adormi bustean, un gand a mai trecut prin ramurile lemnoase zise neuroni candva: ceaiul asta e fantastic!

Cand spunem “ceai” spunem de fapt Camellia Sinensis, o planta ale carei frunze dau nastere ceaiului verde, negru, alb, oolong si puerh in functie de gradul lor de oxidare si metodele de preparare folosite. Aceasta marcheaza diferenta intre “ceai” si “infuzie”, ultima fiind preparata fara Camellia Sinensis din plante, flori, fructe uscate. 

In Japonia se bea atat ceai verde, cat si ceai negru. Zilnic, dar nu in cantitati care sa te transforme in diavol tasmanian ca pe o anumita persoana…(yes, you, you, Misaki!). Ceaiul negru este adesea combinat in mod reusit cu lapte. Pentru majoritatea dintre noi poate nu suna ca o combinatie gustoasa, dar este, incercati!

Ceaiul verde japonez este de mai multe feluri: 

Sencha

Photo Credit @ Simon Gate's Flick Stream 

• Gyokuro – ceai verde de cel mai inalt grad calitativ, mai scump decat majoritatea tipurilor de ceai. Trasatura sa particulara este cultivarea in umbra, nu in soare precum tipurile de ceai comune, pentru a scadea continutul de substanta amaruie si a-i spori dulceata naturala. E necesar mai mult la preparare, iar temperatura apei nu trebuie sa depaseasca 40-50 grade Celsius.  
• Sencha – o varietate foarte des intalnita de ceai verde japonez (80% din productie), probabil si cea mai exportata. Sencha este cu atat mai astringent cu cat apa de preparare e mai fierbinte. In general, se recomanda o temperatura de 65-75 grade Celsius. 
• Tamaryokucha – ceai verde cu aroma de citrice (naturala) si after-taste de migdale. N-am avut ocazia sa-l gust cat am fost in Japonia, din pacate.
• Bancha – ceai verde de calitate mai scazuta, cu un gust mai pronuntat de iarba, insa nu e neplacut. Nu trebuie pregatit cu apa mai fierbinte de 80 de grade Celsius, altfel devine amar.
• Matcha – pulbere de ceai verde (asemanator in grad cu gyokuro, denumit tencha) folosita la ceremonia ceaiului, dar si la prepararea diverselor dulciuri sau caffee latte/altor bauturi. Ca si gyokuro, se comercializeaza la un pret mai ridicat decat alte varietati, dar are un gust aparte, intens, dulce, dar nu aplecator. Eu am facut cunostinta cu matcha intr-o inghetata in Kyoto si l-am cautat apoi in wagashi, latte, tiramisu sau cheesecake. Numai rostind „verdele jad al ceaiului”, deja ma gandesc la tonurile de pietre pretioase pe care le ia matcha si la gustul sau distinct, gustul unei promisiuni de dulce.
• Genmaicha – sencha amestecat cu orez brun prajit. Cateodata i se adauga matcha pentru o savoare si mai intensa. Recomandat celor care doresc sa inlocuiasca cafeaua cu ceaiul datorita gustului oarecum asemanator, dar mult mai delicat.
• Hojicha – sencha sau bancha prajite intr-un recipient de portelan pe carbuni. Ceai la gratar?! ^^ Se spune despre hojicha ca are o aroma asemanatoare caramelului si un continut redus de cofeina, motiv pentru care poate fi consumat chiar si seara.  
• Shincha – prima recolta de sencha, disponibil numai intr-un anumit sezon si slab in       substanta amara.  

Matcha 

Photo Credit @ LaSere's Flick Stream 

Macha Latte (exista si the Starbucks version) 

Photo Credit @ Is111's Flickr Stream 

 Matcha cookies

Photo Credit @ wenday's Flickr Stream 

 Matcha chocolate

Photo Credit @ Amy in Japan's Flickr Stream 

Pentru a ne putea bucura de un ceai gustos consider ca sunt necesare doua conditii: ceaiul sa fie de calitate si sa fie bine preparat.

Prin ceai de calitate inteleg, in primul rand, ceai cat mai proaspat, cumparat de la un furnizor care se aprovizioneaza la randul sau de la producatorii asiatici in functie de sezonul recoltarii si prelucrarii (uscare la soare, rularea frunzelor etc). Ceaiul este un produs ce expira usor! Trebuie depozitat in recipiente etanse pentru a nu-si pierde aroma si proprietatile. Un ceai vechi sau depozitat necorespunzator nu va fi o experienta placuta din start.

In acest sens, daca imi permiteti, recomand sa comandati fie online, de pe site-uri cu traditie si reputatie in domeniu ca JingTea (multumesc @caleaceaiului!), fie sa cumparati de la o ceainarie/magazin specializat. Din cate am incercat de cand m-am intors in tara, m-am oprit la GreenTea si la ceainaria Cotroceni (nu are site, harta aici). Ceaiurile din supermarket, plafar (nu vorbesc despre infuziile traditionale de musetel, tei etc, ci despre ceai in sensul de Camellia Sinensis), diverse magazine cu ceaiuri preambalate in pliculete pur si simplu nu ofera acea calitate care sa va faca sa indragiti ceaiul.

Despre preparare, instrumentar si motivatii de a bea ceai, in postarea viitoare, luni, 17 mai.